O sculptură de Brâncuşi, vândută cu 828.477 de euro la o licitaţie în Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-sculptura-de-brancusi-vanduta-cu-828-477-de-euro-la-o-licitatie-in-londra/

Sculptura „L’enfant endormi”, de Constantin Brâncuşi, a fost vândută pentru suma de 828.477 de euro (668.450 de lire sterline), la o licitaţie organizată miercuri, la Londra, de casa Sotheby’s. Lucrarea „L’enfant endormi” (Copil dormind, n.r.), estimată la un preţ cuprins între 300.000 şi 500.000 de lire sterline, s-a aflat printre piesele centrale ale unei licitaţii […]

Un articol de Andrada Văsii|7 februarie 2013

Sculptura „L’enfant endormi”, de Constantin Brâncuşi, a fost vândută pentru suma de 828.477 de euro (668.450 de lire sterline), la o licitaţie organizată miercuri, la Londra, de casa Sotheby’s.

Lucrarea „L’enfant endormi” (Copil dormind, n.r.), estimată la un preţ cuprins între 300.000 şi 500.000 de lire sterline, s-a aflat printre piesele centrale ale unei licitaţii de artă modernă şi impresionistă care a fost organizată de casa Sotheby’s miercuri la Londra, potrivit site-ului sothebys.com.

Lucrarea „L’enfant endormi” a fost realizată în 1908, la Paris, şi prezintă un cap de copil sculptat în bronz.

Potrivit site-ului oficial al casei organizatoare, la această licitaţie au mai fost vândute tablourile „La maison rondest sous la neige, pontoise or chemin de l’hermitage, pontoise, sous la neige”, de Camille Pissarro (786.833 de euro), „Le grand bouquet”, de Marc Chagall (745.189 de euro), „La Famille”, de Marc Chagall (611.334 de euro), şi „Femme Debout”, de Pablo Picasso (596.461 de euro).

Printre operele de artă adjudecate la licitaţia Sotheby’s de miercuri se mai află lucrări semnate de Auguste Rodin, Salvador Dali, Fernand Leger, Henry Moore, Wassily Kandinsky şi Paul Gauguin.

Pe de altă parte, anul trecut, două lucrări de Constantin Brâncuşi au fost vândute pe piaţa internaţională de artă. „Prometeu” (Prométhée), un cap turnat în bronz, realizat de Constantin Brâncuşi în 1911, a fost vândut pentru suma de 12.682.000 de dolari la o licitaţie organizată la New York, pe 2 mai 2012, de casa Sotheby’s.

Totodată, sculptura „Une Muse” („O Muză”) de Constantin Brâncuşi s-a aflat printre piesele centrale ale unei licitaţii de artă modernă şi impresionistă care a fost organizată de casa Christie’s la New York, pe 7 noiembrie 2012. Lucrarea s-a vândut cu suma de 12,4 milioane de dolari.

Constantin Brâncuşi (născut pe 19 februarie 1876, în localitatea Hobiţa, judeţul Gorj – decedat pe 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuţii majore la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. Figură centrală în mişcarea artistică modernă, Constantin Brâncuşi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea.

 

Sursa: Mediafax

12
/01
/17

Recent apărut în cadrul unui program al Asociaţiei One World Romania şi sub coordonarea criticului Adina Brădeanu, DVD-ul „Sahia Vintage III”, dedicat temei copiilor, adună zece documentare de scurtmetraj din timpul comunismului, a căror selecţie pune în discuţie memoria istorică, socială şi, mai ales, cinematografică.

12
/01
/17

Pentru prima oară, OSCAR WEEKEND aduce la București opt din cele nouă filme aflate în cursa pentru Oscar la categoria Cel mai bun film străin. „A Man Called Ove” în regia lui Hannes Holm, Cea mai bună comedie a anului (Premiile Academiei Europene de Film 2016) este propunerea Suediei la Oscar și last entry în programul OSCAR WEEKEND.

11
/01
/17

Organizatorii Berlinalei au anunțat un alt lot de filme care vor fi prezentate în cadrul festivalului internațional de luna viitoare, printre care și sequel-ul comediei negre "Trainspotting" din 1996, El Bar (The Bar), ultimul film al spaniolului Álex de la Iglesia - autorul aclamatului "Balada triste de trompeta" -, dar și noul film cu supereroi în care apar Hugh Jackman, Patrick Stewart și Elizabeth Rodriguez. Festivalul de Film de la Berlin 2017 va avea loc în perioada 9 - 19 februarie.

10
/01
/17

Într-o zi de 10 ianuarie (2016), la trei zile după ce își lansase cel de-al 25-lea album, „Blackstar”, se stingea din viață David Bowie, unul dintre cei mai influenți muzicieni ai ultimelor decenii.

09
/01
/17

Face parte din generația tânără de actori și a absolvit două facultăți. Facultatea de Teatru de la UNATC (2010), la clasa Ion Cojar, și masterul la aceeași univesitate, la clasa conf. univ. dr. George Ivașcu și prof. univ dr. Radu Gabriel (2012), și Academia de Studii Economice București, specializarea Administrarea afacerilor în limba franceză.

09
/01
/17

Cartea de povestiri „Dragoste la 17.50 $” (traducere din limba engleză și note de Cristian Neagoe), de Charles Bukowski, a fost publicată la Editura Polirom, în anul 2016.