Omul-perna, un an de la premieră
https://www.ziarulmetropolis.ro/omul-perna-un-an-de-la-premiera/

Omul-perna este un spectacol studenţesc foarte apreciat şi premiat în 2013. Patru tineri absolvenţi dau strălucire unui text dur şi captivant al englezului Martin McDonagh (tradus de Ionuţ Grama). Vineri, 17 ianuarie 2014, vor aniversa 1 an de la premieră şi 48 de reprezentaţii.

Un articol de Elena Simion|14 ianuarie 2014

Omul-perna este un spectacol studențesc foarte apreciat și premiat în 2013. Patru tineri absolvenți dau strălucire unui text dur și captivant al englezului Martin McDonagh (tradus de Ionuț Grama). Vineri, 17 ianuarie 2014, vor aniversa 1 an de la premieră și 48 de reprezentații.

Ideea acestui spectacol a apărut în timpul pregătirilor pentru un examen de creație din anul II de facultate. Rareș Andrici a descoperit textul, pe care l-a lucrat alături de Cosmin Dominte și de George Lepădatu.

După 3 săptămâni de muncă au prezentat în fața colegilor și a profesorilor actul I din „Omul-pernă“. Atunci profesorul coordonator de an, Adrian Titieni, a spus: „Stop. Mulțumim. Proiect de licență“.

Cei 3 tineri, coordonați de asistentul universitar Ion Florin Grigoraş, au lucrat multă vreme, înainte să li se alăture în distribuție și Tudor Andronic, în rolul lui Michal.    

„Omul pernă“ de Martin McDonagh este o dramă întunecată care se petrece într-un stat totalitar al cărui nume nu este specificat. Piesa începe într-o cameră de interogatoriu a unei secții de poliție, în care ofițeri, Tupolski şi Ariel îl interoghează pe scriitorul  Katurian, în legătură cu nişte crime recente ce au avut ca victime copii.

Scenele aduc răsturnări de situație și multe momente care țin publicul în priză, dar cel mai important este jocul celor petru tineri. Ei și-au studiat cu atenție personajele interpretate, ajungând să înțeleagă cele mai intime resorturi care generează gesturile și faptele lor.

În anul scurs de la premieră, spectacolul a călătorit prin toată țara: Sibiu, Ploiești, Târgu-Jiu, Focșani, Câmpina, Buzău. Peste tot publicul le-a fost aproape celor patru tineri actori și a savurat interpretarea lor cu accente de thriller.

Spectacolul de licenţă al studenţilor Rareş Andrici, Cosmin Dominte, George Lepădatu şi Tudor Andronic, coordonat de asistentul universitar Ion Florin Grigoraş şi de profesorul coordonator de an Adrian Titieni, este o provocare artistică atât pentru actori, cât și pentru public.

Spectacolul poate fi văzut vineri, pe 17 ianuarie, la Godot Café Teatru, de la ora 19.00.

Omul-perna

Actorii din Omul-pernă despre rolurile interpretate de ei

Katurian este un scriitor care scrie poveşti despre copii. Personajele şi situaţiile create de el sunt făcute în aşa fel încât să distrugă percepţia comună asupra vulnerabilităţii copilului: toţi copiii mor ȋn chinuri groaznice. Această ȋnclinaţie bolnavă ȋi atrage o mulţime de probleme din momentul ȋn care doi detectivi devin interesaţi de poveştile sale. (Rareș Andrici – Katurian )

Ariel este o persoană foarte sensibilă și cât se poate de atașată de copii, deci un suflet cald și protector. El trebuie să manifeste la serviciu un cu totul alt tip de comportament, cel dur, neînțelegător, violent, o persoană cu care nu se poate comunica pe o cale amiabilă. Acest tip de comportament nu este gratuit, el având traume inimaginabile din copilărie. Asadar, rolul lui este de a dezechilibra inculpatii, in cazul de faţă pe Katurian, mai ales ca presupusul “scriitor genial/criminal psihopat” are ca temă în povestirile sale uciderea copiilor. (George Lepădatu – Ariel)

Tupolski este un polițist inteligent cu un ego mare. Ușor copilăros, instransigent, cu un „poker face” aproape perfect. (Cosmin Dominte –Tupolski)

Michal este un suflet cald, sincer, naiv și care nu doreste să facă rău voit celor din jurul lui. Are un retard provocat de parinții lui care, în copilarie îl torturau, pentru a-i stârni o imaginație aproape bolnavă fratelui său Katurian, pentru a scrie povești cu un continut terifiant. Este un personaj cheie în piesa “Omul-pernă” pentru că prin el se elucidează adevăratul criminal. (Tudor Andronic –Michal)

Omul-perna, premii:

Premiul pentru cel mai bun spectacol – Gala Absolvenților UNATC 2013
Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal – Gala Absolvenților UNATC 2013
Nominalizare pentru cel mai bun rol secundar – Gala Absolvenților UNATC 2013
Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal – Festivalul Teatrului Studențesc „În Culise”
Nominalizare pentru cel mai bun spectacol – Festivalul Teatrului Studențesc „În Culise”

INFO Omul-perna:

KATURIAN: Rareș Andrici
TUPOLSKI: Cosmin Dominte
ARIEL: George Lepădatu
MICHAL: Tudor Andronic
REGIE: Florin Ion Grigoraș
TRADUCERE: Ionuț Grama
SCENOGRAFIE: Cătălin Manea
LIGHT DESIGN: Andrei Raicu
SOUND DESIGN/AFIŞ: Alexandru Bădeliță

Foto: Omul-perna – Mihaela Petre

09
/01
/17

Orchestra Națională Radio susține primul concert din noul an la Sala Radio vineri, 13 ianuarie 2017, ora 19.00, sub bagheta dirijorului Iwan Wassilevski, director artistic al Akademisches Orchester Basel din Elveția, cunoscut și apreciat în peisajul muzical european și ca dirijor de operă.

09
/01
/17

După un an cu o mulțime de cărți interesante apărute în România, din care însă puține sunt reale evenimente editoriale, Ziarul Metropolis vă propune un top 10 al celor mai semnificative apariții din anul care tocmai s-a încheiat.

09
/01
/17

Ediția din 2017 a Globurilor de Aur a fost dominată de musicalul "La La Land", marele favorit al serii, care a obținut toate cele șapte premii pentru care a fost nominalizat: Cel mai bun musical/comedie, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu , Cea mai bună actriţă și cel mai bun actor într-un musical/comedie, cea mai bună coloană sonoră şi cel mai bun cântec.

08
/01
/17

Într-o zi de 8 ianuarie (1935) se năștea, la Tupelo, Mississippi, Elvis Presley. La vârsta de 10 ani, acesta primea în dar prima sa chitară. Instrumentul muzical i-a fost oferit viitorului cântăreț cu scuza că bicicleta pe care și-o dorea era prea scumpă pentru bugetul familei...

07
/01
/17

Prima încercare a lui Elvis Presleyde a deveni muzician a decurs după cum urmează: și-a luat inima în dinți și vechea sa chitară într-o mână și s-a prezentat la audiții pentru o preselectie. Din juriu făcea parte cântăreţul Jimmy Denny, căruia nu i-a plăcut vocea lui Elvis. L-a întrebat pe viitorul star din ce îşi câştiga existenţa. "Sunt şofer", a spus Elvis. "Foarte bine - a răspuns Jimmy Denny -, întoarce-te la volanul tău, n-ai ce căuta aici".

07
/01
/17

„Fluturii sunt liberi” de Leonard Gershe, în regia lui Erwin Șimșensohn va avea premiera marți, 10 ianuarie 2017, ora 19.00, la Teatrul Excelsior. Din distribuție fac parte Alex Călin, Ioana Anastasia Anton, Catrinel Dumitrescu, Șerban Gomoi.

07
/01
/17

Premiera spectacolului „Macbeth” de de William Shakespeare, în regia lui Michal Docekal, traducerea Horia Gârbea, va avea loc vineri, 13 și sâmbătă, 14 ianuarie, ora 19.00, la Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra.

07
/01
/17

CRONICĂ DE FILM Adevărul e că numai un regizor excesiv ca Xavier Dolan, puștiul minune și răsfățat al cinematografiei mondiale, putea oferi un rateu așa frumos ca „Juste la fin du monde”, câștigător al Grand Prix la Cannes în 2016.

06
/01
/17

Disponibil pe platforma gratuită Cinepub în cadrul omnibusului „Scurt/4: Istorii de inimă neagră” (2014), scurtmetrajul „Trece și prin perete” este o capodoperă în care Radu Jude, inspirându-se narativ dintr-o povestire, „În magazie”, a lui Cehov, comprimă o serie de idei extrem de ofertante.

06
/01
/17

Astăzi, moda cu „imaginea celuilalt” pare să fi apus pentru Bucureşti. Străinii vin şi pleacă, fără a lăsa mărturii despre oraş. Altădată, călătorii scriau pagini întregi, de cele mai multe ori pe un ton admirativ, flatant. Iată câteva mostre!

06
/01
/17

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale și ca parte a strategiei Institutului Cultural Român de celebrare a Centenarului Lipatti în anul 2017, duminică, 15 ianuarie 2017, ora 19.00, la Studioul de Concerte „Mihail Jora" – Sala Radio din București va avea loc concertul aniversar „Lipatti 100” susținut de Orchestra Natională Radio, sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu, alături de soprana Teodora Gheorghiu și de pianiștii Sergiu Tuhuţiu și Matei Rogoz.

06
/01
/17

Asociația Culturală Control N – partener LIM – Less is More | platformă europeană de dezvoltare de scenarii pentru filme cu buget redus – anunță ultimele zile de înscrieri pentru prima ediție a proiectului, ce urmează să se desfășoare în 2017, în trei țări diferite din Europa.

05
/01
/17

Se joacă de curând în București, într-un nou spațiu cultural, Apollo 111, deschis în fostul Palat Universul, se joacă, așadar „Ali: Frica mănâncă sufletul”, în regia lui Radu Jude.

05
/01
/17

În regia lui David Frankel, laureat al premiului Oscar, filmul „Collateral Beauty: A doua șansă” se mândrește cu o distribuție de cinci stele, din care fac parte Will Smith, Edward Norton, Keira Knightley, Michael Peña, Naomie Harris, Jacob Latimore, precum şi două actrițe premiate la Oscar: Kate Winslet şi Helen Mirren.