Peste 500 de artiști catalani defilează la Timișoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/peste-500-de-artisti-catalani-defileaza-la-timisoara/

În perioada 8-10 august, peste 500 de artişti din Catalunia, Spania, vor fi la Timişoara, unde participă la APLEC INTERNACIONAL, festival cu caracter itinerant ce se desfăşoară anual într-un oraş din afara Spaniei, cu scopul de a promova cultura şi folclorul catalane.

Un articol de Liliana Matei|4 august 2014

După ce a străbătut orașe precum Paris, Lisabona, Amsterdam, Copenhaga, Manchester, festivalul catalan ajunge în acest an la Timișoara, prin Consulatul Onorific al Spaniei în Timișoara și cu sprijinul financiar al Primăriei Timișoara.

Organizat de Asociația catalană ADIFOLK, festivalul reuneşte artiști renumiți din Catalunia care îşi vor a transforma energia individuală într-o adevărată probă sincronă de spectacol urban stradal.

Pe străzile Timișoarei, alături de reprezentaţii susţinute de grupuri folclorice din România, vor avea loc parade cu giganţi, spectacole cu foc, turnuri umane, adevărate castele ridicate de tineri acrobați, dar mai ales dansul emblematic „la sardana” sau hora catalană, pe muzica tamburinelor şi a instrumentelor de suflat.
„De 27 de ani, Asociaţia «ADIFOLK Barcelona» organizează acest mare festival în diferite oraş ael Europei. El se va afla acum, pentru prima dată, în România. Timişorenii vor avea ocazia să cunoască, în cel mai frumos, puternic şi adevărat chip, cultura tradiţională a Cataluniei, muzica, dansurile şi arta ei”, a declarat consulul onorific al Spaniei la Timișoara, José Miguel Viñals.

Accesul este liber la toate evenimentele.

Program „APLEC INTERNACIONAL”

Vineri, 8 august 2014

Parcul Rozelor
10:00 – Sardanas – hore catalane. Grupurile: „Cobla Jovenívola d’Agramunt ”, „Sol Ixen”, „Sa Palomera” și „Xàldiga”
Iulius Mall
15:00 – 16:30 – Dans cu bastoane și muzică tradițională catalană. Grupurile: „Bastoners de l’Esbart Cabirol de Sils” și „Sacaires de Tarragona”
Platoul din fața stadionului „Dan Păltinișanu”
17:00 – 18:00 – Construcții umane – „Falcons”. Grupul „Falcons de Barcelona”
Platoul din fața Școlii Generale nr. 30, Zona Soarelui
17:00 – 18:00 – Construcții umane – „Falcons”. Grupul „Falcons de Piera”, Piața Victoriei – Str. Mărășești – Str. Alba Iulia
18:00 – 19:00 – Spectacol itinerant. Grupurile: „Colla de Geganters de Cervera” și „Colla de Geganters de Ribes de Freser”
Piața Victoriei
19:00 – 23:00 – Eveniment principal: Spectacolul „Cerul și Marea în Catalonia”
„Arcana Apei” – Grupurile: „Sacaires de Tarragona”, „Grup d’havaneres”, „Boira”, „Esbart Maragall”, „La Cobla Volta el Mon”, „Gegants de l’Agrupació”, „Gegants de Cervera”, „Gegants de Ribes de Freses”, „Gegants de Montblanc” , „Gegants de Roses”, „Falcons de Barcelona”, „Falcons de de Piera”, Ansamblul „Timișul”
„Arcana Aerului” – Grupurile: „Ministrers del Sabre”, „Cobla Volta el Mon, Boira”, „Peregrinii”, „Ansamblul Timișul”, „Bastoners de Sils”, „Gegants de l’Agrupació”, „Nans de Roda i Sil, Xàldiga”, „Sol Ixent” și „Sa Palomera”
Demonstrații de rom flambat
Reprezentație finală – Grupul „Ball de Diables de Mataró”

aplec2

Sâmbătă, 9 august 2014

Piața Victoriei
11:00 – 13:00 – Ateliere de cultură populară catalană și „scrabble”: cursuri de dans „Sardana” – hora catalană, cursuri de „Falcons” – construcții umane, „scrabble” multicultural, poze cu capetele gigant. Grupurile „Gegants i Mulassa de Montblanc”, „Gegants de Ribes”, „Esbart Cabirol” și „Capgrosos dela fundació de la Roda”.
11:00 – 18:00 – Pregătirea elementelor imaginare – Expunerea elementelor de recuzită, giganți etc.
11:30-12:30 – „Sardanas” – hore catalane și construcții umane. Grupurile „Cobla Volta el Mon” și „Falcons de Piera”
Foaierul Sălii „Capitol” – Filarmonica „Banatul Timișoara”
13:00 – Recepția oficială – întâmpinarea de către autoritățile locale a grupurilor participante la festival
Piața Victoriei
17:30 – 19:00 – Paradă. Toate grupurile participante la festival
Traseu: Strada Mărășești, colț cu Gheorghe Dima – Piața Victoriei – Modex – Bulevardul 20 Decembrie 1989 – Bulevardul C.D. Loga – Bulevardul Regele Ferdinand – Piața Regia Maria – Bulevardul Republicii – Piața Victoriei (în fața Operei)
19:00 – 23:00 – Eveniment principal: Spectacolul „Pământul și Focul în Catalonia” „Arcana Pământului” – Grupurile: „Cobla Jovenívola d’Agramunt”, „Sol Ixent” , „Sa Palomera”, „Xàldiga”, „Esbart Cabirol”, „Esbart Maragall”, „Amics dels Gegansts i Mulasseta de Montblanc”, „Falcons de Piera”, „Gegants de Ribes”, „Capgrosos de la Roda”, „Gegants de Roses”, „Falcons de Barcelona”, Ansamblul „Timișul”, „Gegants de Cervera”, „Ball de Diables de Mataró”, „Gegants de l’Agrupació de colles geganteres de Catalunya”.
„Arcana Focului” – Grupurile: „ Ministrers del Sabre”, „Quartet Segle XVIII”, „Dansa Barroca”, „Grup d’Havaneres Boira”, „Peregrinii”, „Diables de Matarío i el Basilisc”.

Duminică, 10 august 2014

Piața Victoriei
11:00 – 13:00 – Ateliere de cultură populară catalană și „scrabble”: cursuri de dans „Sardana” – hora catalană, cursuri de „Falcons” – construcții umane, „scrabble” multicultural, poze cu capetele gigant. Grupurile „Gegants de Cervera”, „Gegants l’Agrupació” și „Diables de Mataró”
11:00 – 18:00 – Pregătirea elementelor imaginare – Expunerea elementelor de recuzită: giganți etc.
11:30 – 12:30 – „Sardanas” – hore catalane și construcții umane. Grupurile „Cobla Jovenivola d’Agramunt” și „Falcons de Barcelona”
Grădina de Vară a Filarmonicii „Banatul Timișoara”
18:00 – 20:00 – Concert de muzică din Catalonia. Grupurile „Volta el Mon” și „Jovenívola d’Agramunt”.
Grădina de Vară a Filarmonicii Banatul Timișoara
20:00 – 20:45 Parada și fanfara catalană. Cu implicarea tuturor grupurilor muzicale participante
Piața Victoriei
20:45 – 23:00 Eveniment principal: Spectacolul Nebunia Elementelor
Toate grupurile participante la festival.

13
/06
/17

Seria de concerte SoNoRo Conac din luna iunie se va încheia săptămâna aceasta, cu concertele de la Biserica Fortificată din Cincșor, Castelul Kalnoky din Micloșoara și Castelul Daniel din Tălișoara. Concertele SoNoRo Conac se vor relua în luna septembrie.

13
/06
/17

Luni, 19 iunie, de la ora 19.00, Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy – continuă cu scriitorul Lev Grossman, invitat prin skype la o discuție cu Ana Nicolau, coordonatorul colecției. Evenimentul are loc la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.

13
/06
/17

Asasinarea lui Donald Trump sugerată într-o nouă versiune newyorkeză a spectacolului de teatru "Julius Caesar", inspirat din celebra tragedie omonimă scrisă de William Shakespeare, a generat un val de polemici în Statele Unite. Scena asasinării tiranului face trimitere la o dezbatere politică americană: Cezar (interpretat de un om de afaceri cu părul blond, care seamănă într-un mod bizar cu președintele american) este înjunghiat de o mulțime de femei și de reprezentanți ai grupurilor minorităților.

12
/06
/17

Avea 15 cărţi publicate când a fost dat afară de la catedra de logică și metafizică, din Universitatea București, pe motiv de pornografie în literatură. Mircea Eliade a plecat în străinătate ca diplomat, iar în 1945, când a fost exclus din diplomația română, numărul cărților publicate ajunsese la 25.

12
/06
/17

În deschiderea FITS, prima conferință de presă a adus la întâlnirea cu publicul pe directorul FITS, Constantin Chiriac (director al Teatrului ”Radu Stanca” din Sibiu și omul datorită căruia există și a tot crescut acest festival), criticul de teatru Octavian Saiu (moderatorul conferințelor FITS), precum și coregrafa Brenda Angiel, creatoarea spectacolului ”Tango la altitudine II”, prezentat în festival, și regizorul Alexandru Grecu (președintele UNITER din Republica Moldova).

12
/06
/17

În a doua zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (10 iunie) a fost prezentat spectacolul de dans aerian ”TANGO LA ALTITUDINE II”, semnat de coregrafa argentiniană Brenda Angiel, continuarea unui spectacol prezentat anterior tot la FITS de aceeași companie. Un performance în aer, în lumini, umbre și fum, într-un spațiu care nu mai e spațiu definit de limite ci e libertate și respirație largă.

12
/06
/17

Teatrul Național din Timișoara vă invită în zilele de 11, 12 și 13 iunie, de la ora 19:00, la Sala 2, la spectacolul GYPSIES. După ce a avut numeroase reprezentații în Germania, la Deutsches Theater Berlin și la Staatstheater Braunschweig, spectacolul va avea trei reprezentații în România, la Teatrul Național din Timișoara.

11
/06
/17

Mii de oameni au invadat străzile Sibiului în cea de-a doua zi de FITS încă de la orele amiezii, când povestea itinerantă „Zâna, cerbii și tăietorii de lemne” i-a condus pe cei prezenți pe Pietonala Nicolae Bălcescu într-un basm asiatic fermecător. În paralel cu spectacolul de stradă, iubitorii de artă sau discuții culturale au asistat la dialogurile pline de sensibilitate ale lui George Banu cu invitații speciali ai festivalului sau la discuția lui Cătălin Ștefănescu cu Robert Wilson pentru Garantat 100%.

11
/06
/17

Cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) și-a desemnat câștigătorii, sâmbătă seară, pe 10 iunie, la Teatrul Național Cluj. Trofeul Transilvania, în valoare de 15.000 de euro, oferit de Staropramen, i-a fost acordat lungmetrajului Familia mea fericită/ My Happy Family, povestea georgiană regizată de Nana Ekvtimishvili și Simon Gross. Imaginea filmului este semnată de Tudor Panduru, prezent la eveniment. Gala de închidere, la care marele invitat a fost actorul Alain Delon, va fi difuzată duminică, 11 iunie, de la ora 21.10, pe TVR 1.