PREMIILE GOPO: „Poziţia copilului” a câştigat trofeul pentru cel mai bun film
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiile-gopo-pozitia-copilului-a-castigat-trofeul-pentru-cel-mai-bun-film/

Nici o surpriză la Premiile Gopo 2014, gală care a avut loc luni seară, la Opera Naţională din Bucureşti. Poziţia copilului, în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat premiul pentru Cel mai bun film.

Un articol de Petre Ivan|24 martie 2014

Nici o surpriză la Premiile Gopo 2014, gală care a avut loc luni seară, la Opera Naţională din Bucureşti.  Poziţia copilului, în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat premiul pentru Cel mai bun film. De asemenea, premiile pentru Cel mai bun actor în rol principal şi Cea mai bună actriţă în rol principal le-au revenit, cum era de aşteptat, lui Victor Rebengiuc, respectiv Luminiţei Gheorghiu.

Cel mai bun film al anului a fost desemnat  „Poziţia copilului”. Trofeul a fost primit de producătorul Ada Solomon şi de actriţa Luminiţa Gheorghiu, în absenţa regizorului Călin Peter Netzer.

Pentru trofeul acordat celui mai bun film la gala premiilor Gopo au mai fost nominalizate: „Câinele japonez”, de Tudor Cristian Jurgiu, „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”, de Corneliu Porumboiu, „La limita de jos a cerului”, de Igor Cobileanski, şi „Rocker”, de Marian Crişan.

„Poziţia copilului” a fost câştigătorul marelui premiu Ursul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin din 2013 şi a fost propunerea României la premiile Oscar din 2014, la categoria cel mai bun film străin.

„Poziţia copilului” este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer după multi-premiatele „Maria” (2003) şi „Medalia de onoare” (2010).

Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mamă şi fiu, în „Poziţia copilului”. Li se alătură nume ca Nataşa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu, Vlad Ivanov şi Tania Popa. Scenariul filmului este semnat de Răzvan Rădulescu şi Călin Peter Netzer.

GOPO2014

Anul trecut, premiul Gopo pentru cel mai bun film a fost acordat lungmetrajului „Toată lumea din familia noastră”, în regia lui Radu Jude.

Victor Rebengiuc – cel mai bun actor în rol principal la gala Gopo 2014

Victor Rebengiuc a câştigat premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal, pentru cel din filmul „Câinele japonez”, la cea de-a opta ediţie a galei Gopo, care are loc luni seară, la Opera Naţională Bucureşti.

Acesta este al doilea premiu Gopo din cariera lui Victor Rebengiuc.

La aceeaşi categorie au mai fost nominalizaţi Adrian Titieni, pentru rolul din „Domestic”, Gheorghe Ifrim, pentru interpretarea din „Domestic”, Igor Babiac, pentru rolul din filmul „La limita de jos a cerului”, şi Dan Chiorean, pentru interpretarea din pelicula „Rocker”.

Anul trecut, premiul Gopo pentru cel mai bun actor în rol principal i-a revenit lui Şerban Pavlu, pentru „Toată lumea din familia noastră”.

Luminiţa Gheorghiu – cea mai bună actriţă în rol principal la gala Gopo 2014

Luminiţa Gheorghiu a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal, pentru partitura din „Poziţia copilului”. Acesta este cel de-al doilea premiu Gopo din cariera Luminiţei Gheorghiu, aflată la a doua nominalizare.

Distincţia i-a fost înmânată Luminiţei Gheorghiu de către actorul Dan Nuţu.

Călin Peter Netzer – premiul pentru cel mai bun regizor la gala Gopo 2014

Călin Peter Netzer a câştigat premiul pentru cel mai bun regizor, pentru filmul „Poziţia copilului”, la cea de-a opta ediţie a galei Gopo.

La gala Gopo 2014, Călin Peter Netzer a câştigat şi premiul pentru cel mai bun scenariu, alături de Răzvan Rădulescu, tot pentru filmul „Poziţia copilului”.

La categoria cel mai bun regizor au mai fost nominalizaţi Tudor Cristian Jurgiu – „Câinele japonez”, Corneliu Porumboiu – „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”, Igor Cobileanski – „La limita de jos a cerului” şi Marian Crişan – „Rocker”.

Anul trecut, premiul pentru cea mai bună regie i-a revenit lui Radu Jude, pentru filmul „Toată lumea din familia noastră”.

Nicolae Mărgineanu a primit premiul pentru întreaga activitate la gala Gopo 2014

Distincţia i-a fost înmânată lui Nicolae Mărgineanu de actorul Victor Rebengiuc. „Mulţumesc actorilor cu care am colaborat, pentru că ei sunt în faţă întotdeauna, şi membrilor echipelor de filmare care m-au ajutat”, a spus Nicolae Mărgineanu la primirea premiului.

Vlad Ivanov – cel mai bun actor în rol secundar la gala Gopo 2014

Vlad Ivanov a câştigat premiul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, pentru partitura din „Poziţia copilului”. „Le mulţumesc producătorilor şi regizorilor de film pentru că nu m-au şters din memoria afectivă şi din memoria telefonului”, a spus Vlad Ivanov la primirea premiului.

El a precizat că se bucură de succesul acestui film românesc, alături de producătorul Ada Solomon şi de regizorul Călin Peter Netzer, dar şi de toţi actorii din distribuţia acestei pelicule.

Ilinca Goia – cea mai bună actriţă în rol secundar la gala Gopo 2014

Ilinca Goia a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar, pentru partitura din „Poziţia copilului”, la cea de-a opta ediţie a galei Gopo, care are loc luni seară, la Opera Naţională Bucureşti.

Acesta este primul premiu Gopo din cariera Ilincăi Goia, aflată la prima nominalizare.

GOPO2014

Radu Beligan – Premiul pentru Întreagă Carieră

Radu Beligan, maestru al teatrului şi filmului românesc, a primit premiul pentru întreaga carieră la cea de-a opta ediţie a galei Gopo. Distincţia i-a fost înmânată lui Radu Beligan de actorul Marius Manole

„După cum bine ştiţi am împlinit de curând 95 de ani, o vârstă la care – dacă o apucă – oamenii apreciază viaţa cu multă înţelepciune. Fiecare zi, fiecare rază de soare e un cadou ceresc. Iată de ce premiul pe care ilustrul festival Gopo mi-l acordă în această seară este un dar pe care Dumnezeu mi-l face prin intermediul dumneavoastră. Vă mulţumesc”, a declarat Radu Beligan la primirea premiului.

Unul dintre cele mai importante trofee ale galei Gopo, premiul pentru întreaga carieră a fost acordat la ediţiile precedente unor actori emblematici pentru filmul românesc, precum Mitică Popescu, Iurie Darie, Ion Besoiu, Draga Olteanu-Matei, Marin Moraru şi Jean Constantin.

Foto cu PREMIILE GOPO  – Adi Marineci

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.