Silviu Purcarete semnează trei momente în programul FNT
https://www.ziarulmetropolis.ro/silviu-purcarete-semneaza-trei-momente-in-programul-fnt/

El însuşi un personaj, regizorul Silviu Purcarete este prezent anul acesta la Festivalul Naţional de Teatru în triplă ipostază. Mai întâi, cu două creaţii purtându-i marca inconfundabilă.

Un articol de Andrada Văsii|26 octombrie 2013

El însuşi un personaj, regizorul Silviu Purcarete este prezent anul acesta la Festivalul Naţional de Teatru în triplă ipostază. Mai întâi, cu două creaţii purtându-i marca inconfundabilă.

Spectacolul „Pălăria florentină“, al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi se va juca luni, 28 octombrie, de la ora 21.00, şi marţi, 29 octombrie, de la ora 18.30, în sala Operei Naţionale Bucureşti.

Iar filmul „Undeva la Palilula“, distribuit de Transilvania Film, va rula în zilele de 29 octombrie – de la ora 14.00, 31 octombrie – de la ora 14.30 şi 3 noiembrie – de la ora 19.00, la Cinemateca Union, sub genericul Filmele Festivalului.

Vodevilul „Pălăria florentină“, scris la jumătatea secolului al XIX-lea de Eugène Labiche, reprezintă dovada că piesele „bine făcute” sunt nemuritoare şi că „geniile tutelare ale genului” nu îşi pierd nicicând puterea de seducţie.

Comedia este ridicată la rang de artă de un trio imbatabil: Silviu Purcărete (regia) – Dragoş Buhagiar (scenografia) – Vasile Şirli (muzica), alături de numeroasa echipă de actori a Naţionalului ieşean. Încurcături de amor (conjugal sau nu), spaţii ample şi pereţi mişcători, peruci şi costume de epocă, muzică originală interpretată live – toate fac parte din arsenalul unui spectacol baroc, plin de vervă, de un comic suculent.

De la film la teatru, cu Silviu Purcarete

Acelaşi trio artistic cu Silviu Purcarete, căruia i se adaugă scenograful Helmut Stürmer, ocupă genericul unui film despre un orăşel-fantomă pierdut în mijlocul câmpiei olteneşti, dar şi despre comunitatea care îl populează: caraghioşi, leneşi, derbedei cu inimă de înger, trăind într-o dulce inconştienţă.

Afişul producţiei „Undeva la Palilula“ (foto sus) este completat de o distribuţie răsunătoare: Răzvan Vasilescu, Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă, Marius Manole, Áron Dimény.

Numele lui Silviu Purcarete se regăseşte, însă, şi în paginile unei noi cărţi. Volumul „Teatrul e vis“, de Octavian Saiu, va fi lansat duminică, 27 octombrie, la ora 13.30, la Fundaţia Löwendal. Profesor şi cercetător, Octavian Saiu îşi ia libertatea de a crea spectacole (im)posibile semnate de cei mai mari regizori ai lumii – exerciţii de imaginaţie ale unui critic de teatru marcat/sedus de arta acestora.

Silviu Purcarete

Imagine din spectacolul „Pălăria florentină“, în regia lui Silviu Purcarete

„Cum arată un spectacol de Purcărete pe un text de Oscar Wilde?“, „Ce Trilogie ar crea Şerban din energiile popoarelor Pacificului?“, „Ce imagini s-ar naşte dacă, după Sonetele lui Shakespeare, Robert Wilson ar alege Luceafărul lui Eminescu?” – sunt doar câteva dintre întrebările la care încearcă să răspundă acestă carte.

Info:

Noi şi noi detalii legate de program, precum şi numeroase fotografii de la evenimente apar zilnic pe site-ul FNT, iar punctul de informare FNT, deschis în Pasajul de la Universitate, vă aşteaptă nu doar cu ştiri proaspete, ci şi cu surprize pentru toate gusturile.

Foto credit: FNT 2013, spectacole marca Silviu Purcarete

13
/06
/17

Seria de concerte SoNoRo Conac din luna iunie se va încheia săptămâna aceasta, cu concertele de la Biserica Fortificată din Cincșor, Castelul Kalnoky din Micloșoara și Castelul Daniel din Tălișoara. Concertele SoNoRo Conac se vor relua în luna septembrie.

13
/06
/17

Luni, 19 iunie, de la ora 19.00, Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy – continuă cu scriitorul Lev Grossman, invitat prin skype la o discuție cu Ana Nicolau, coordonatorul colecției. Evenimentul are loc la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.

13
/06
/17

Asasinarea lui Donald Trump sugerată într-o nouă versiune newyorkeză a spectacolului de teatru "Julius Caesar", inspirat din celebra tragedie omonimă scrisă de William Shakespeare, a generat un val de polemici în Statele Unite. Scena asasinării tiranului face trimitere la o dezbatere politică americană: Cezar (interpretat de un om de afaceri cu părul blond, care seamănă într-un mod bizar cu președintele american) este înjunghiat de o mulțime de femei și de reprezentanți ai grupurilor minorităților.

12
/06
/17

Avea 15 cărţi publicate când a fost dat afară de la catedra de logică și metafizică, din Universitatea București, pe motiv de pornografie în literatură. Mircea Eliade a plecat în străinătate ca diplomat, iar în 1945, când a fost exclus din diplomația română, numărul cărților publicate ajunsese la 25.

12
/06
/17

În deschiderea FITS, prima conferință de presă a adus la întâlnirea cu publicul pe directorul FITS, Constantin Chiriac (director al Teatrului ”Radu Stanca” din Sibiu și omul datorită căruia există și a tot crescut acest festival), criticul de teatru Octavian Saiu (moderatorul conferințelor FITS), precum și coregrafa Brenda Angiel, creatoarea spectacolului ”Tango la altitudine II”, prezentat în festival, și regizorul Alexandru Grecu (președintele UNITER din Republica Moldova).

12
/06
/17

În a doua zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (10 iunie) a fost prezentat spectacolul de dans aerian ”TANGO LA ALTITUDINE II”, semnat de coregrafa argentiniană Brenda Angiel, continuarea unui spectacol prezentat anterior tot la FITS de aceeași companie. Un performance în aer, în lumini, umbre și fum, într-un spațiu care nu mai e spațiu definit de limite ci e libertate și respirație largă.

12
/06
/17

Teatrul Național din Timișoara vă invită în zilele de 11, 12 și 13 iunie, de la ora 19:00, la Sala 2, la spectacolul GYPSIES. După ce a avut numeroase reprezentații în Germania, la Deutsches Theater Berlin și la Staatstheater Braunschweig, spectacolul va avea trei reprezentații în România, la Teatrul Național din Timișoara.

11
/06
/17

Mii de oameni au invadat străzile Sibiului în cea de-a doua zi de FITS încă de la orele amiezii, când povestea itinerantă „Zâna, cerbii și tăietorii de lemne” i-a condus pe cei prezenți pe Pietonala Nicolae Bălcescu într-un basm asiatic fermecător. În paralel cu spectacolul de stradă, iubitorii de artă sau discuții culturale au asistat la dialogurile pline de sensibilitate ale lui George Banu cu invitații speciali ai festivalului sau la discuția lui Cătălin Ștefănescu cu Robert Wilson pentru Garantat 100%.

11
/06
/17

Cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) și-a desemnat câștigătorii, sâmbătă seară, pe 10 iunie, la Teatrul Național Cluj. Trofeul Transilvania, în valoare de 15.000 de euro, oferit de Staropramen, i-a fost acordat lungmetrajului Familia mea fericită/ My Happy Family, povestea georgiană regizată de Nana Ekvtimishvili și Simon Gross. Imaginea filmului este semnată de Tudor Panduru, prezent la eveniment. Gala de închidere, la care marele invitat a fost actorul Alain Delon, va fi difuzată duminică, 11 iunie, de la ora 21.10, pe TVR 1.