Teatrul Metropolis a sarbatorit cinci ani de existenta oferind premii publicului fondator
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-metropolis-a-sarbatorit-cinci-ani-de-existenta-oferind-premii-publicului-fondator/

Teatrul Metropolis a sărbătorit joi seară cinci ani de la înfiinţare printr-o gală ceva mai specială în care premiile au fost acordate nu actorilor de pe scenă sau regizorilor, scenariştilor ori oamenilor din teatru, ci spectatorilor fideli, „spectatorilor fondatori”, care „au ales să urmărească de la începuturi toate spectacolele puse în scenă la Metropolis”.  „Se […]

Un articol de Andrada Văsii|3 decembrie 2012

Teatrul Metropolis a sărbătorit joi seară cinci ani de la înfiinţare printr-o gală ceva mai specială în care premiile au fost acordate nu actorilor de pe scenă sau regizorilor, scenariştilor ori oamenilor din teatru, ci spectatorilor fideli, „spectatorilor fondatori”, care „au ales să urmărească de la începuturi toate spectacolele puse în scenă la Metropolis”.

 „Se împlinesc cinci ani şi iată că este poate printre momentele foarte frumoase care se pot petrece între o energie a celor care sunt implicaţi în spectacole – artişti, regizori, scenografi – şi publicul nostru. (…) Eu cred că la Teatrul Metropolis este o mare familie şi comunitatea teatrală nu trebuie să se sărbătorească doar pe ea, ci trebuie să sărbătorim şi oamenii care ne fac să existăm”, a declarat George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis.

Evenimentul a demarat cu 14 premii speciale de fidelitate oferite tot atâtor spectatori ai teatrului, de la cei mai tineri până la decanul de vârstă, o doamnă de 95 de ani.

Printre premiile oferite s-au numărat „Nicio zi fără teatru”, „Teatrul în familie”, „Limba noastră-i o comoară”, „CTC – Controlul Teatrului de Calitate”, „Veronica Micle”, „Ovidiu Ioaniţoaia”, „Metropolis, pământ românesc”, sau premii cu numele unora dintre spectacolele instituţiei – „Doctori, femei şi alte întâmplări”, „Peşte cu mazăre”.

Au urmat premiile speciale „Metropolis 5” oferite pentru cel mai tânăr spectator, cel mai longeviv spectator, cel mai spectaculos salt profesional, cel mai bun ambasador al teatrului în rândul tinerilor şi pentru cel mai original spectator. Printre sponsori s-a aflat şi Cinnamon Beauty Salon.

Premiile Metropolis 5 au fost înmânate de actorii Mihai Bendeac şi Marius Manole, directorul UNATC Adrian Titieni, reprezentantul Primăriei Bucureşti, Alexandru Papagheorghiu, şi de directorul instituţiei, George Ivaşcu.

Ivaşcu le-a promis spectatorilor la finalul premiilor că în viitorul foarte apropiat se gândeşte să schimbe numerotarea scaunelor din sală de spectacol cu numele spectatorilor celor care au participat la fondarea teatrului.

„Mi-aş dori ca în viitor scaunele din sală nu mai aibă numere. Să nu mai fie locul 5 sau locul 10, numărul 1 sau numărul 15. Aş vrea ca fiecare spectator fondator va avea locul personalizat. Mi-ar plăcea să ştiu că peste câţiva ani de zile vor veni oameni care să spună: ‘Pe mine mă cheamă George, aveţi liber locul cu numele meu'”, a spus directorul teatrului pe scenă în aplauzele şi murmurele de aprobare ale publicului.

El a povestit că la începuturile „poveştii” nu avea foarte multă încredere în reuşita proiectului, dar în prezent, după cinci ani de spectacole, este bucuros că spectacolele se joacă de cele mai multe ori cu casa închisă.

„M-am gândit că este un loc în care se ajunge foarte greu, nu este în buricul oraşului, la o gură de metrou sau, sau, sau… şi atunci iată cum oamenii într-un mod foarte ciudat au simţit nevoia să vină şi acum s-a format un public fidel. Şi iată cum în cinci ani de zile am ajuns să avem un slogan numit ‘Teatrul Metropolis, un teatru deschis cu casa închisă’, pentru că aşa este şi asta datorită publicului şi, cred eu, în mod special a artiştilor şi a spectacolelor pe care noi le avem în portofoliu. Restul, cum s-a construit, cât de greu a fost, şi a fost greu, nici nu mai contează pentru că bucuria din seara asta, bucuria celor cinci ani şi a publicului fidel de teatru, cred că este cel mai important”, a mai spus George Ivaşcu.

Sursa: Agerpres

19
/04
/17

Peste aproximativ o lună, în capitală debutează cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB). Timp de o săptămână, în perioada 15-21 mai, peste 100 de poeţi din peste 30 de ţări vor sosi la Bucureşti, prilejuind publicului iubitor de poezie ocazia de a participa la mai mult de 20 de evenimente, organizate în 10 spații culturale cunoscute din oraș.

19
/04
/17

Festivalul Internațional al Luminii – Spotlight, organizat de Primăria Municipiului București prin ARCUB, revine între 20 și 23 aprilie, cu o nouă ediție ce reinterpretează peisajul urban bucureștean prin intermediul artei digitale și multimedia.

19
/04
/17

Concertul nr. 1 în mi bemol pentru violoncel și orchestră de D. Șostakovici și Tablouri dintr-o expoziție, una dintre cele mai cunoscute partituri ale repertoriului rus, compusă de M. Musorgski și aranjată pentru orchestră de M. Ravel, se vor afla pe afișul concertului Orchestrei Naționale Radio, vineri, 21 aprilie 2017, de la ora 19.00, la Sala Radio.

19
/04
/17

George Bălăiţă unul dintre marii scriitori români contemporani, s-a stins din viață sâmbătă, cu o zi înainte de a împlini vârsta de de 82 de ani. În iunie 2008, în cadrul Târgului Bookfest, Uniunea Scriitorilor din România i-a decernat lui George Bălăiță Premiul Naţional pentru Literatură pentru întreaga operă.

18
/04
/17

INTERVIU Am stat de vorbă cu cineastul și profesorul universitar Copel Moscu, inițiatorul și directorul Cinepolitica, despre ce înseamnă un film politic, despre rolul unui astfel de festival și despre atracțiile noii ediții, care începe joi, la București, cu ultimul film al lui Andrzej Wajda, „Imaginea de apoi”.

18
/04
/17

Filmele premiate de public la Berlin, Sundance, Toronto, Vilnius sau Veneția vin la Audience Award Film Festival, unde „Insyriated” și „Perfetti Sconosciuti” vor avea proiecții în premieră.

18
/04
/17

Reuniunea generală de primăvară a Rețelei internaționale pentru arte performative contemporane (IETM) la București se desfășoară între 20 și 23 aprilie 2017.

18
/04
/17

JazzTM 2017 continuă seria premierelor pentru România cu Monty Alexander Harlem Kingston Express. Excepționala colaborare aduce pe scena din Piața Victoriei un sunet unic, aflat la confluența a două genuri muzicale sacre: jazz-ul din Harlem, New York, o lume definită de ritm și improvizație, și reggae-ul din Kingston, Jamaica, cu ritmul său de neconfundat și linii de bas intense.

17
/04
/17

Un interviu cu tânărul regizor Tudor Cristian Jurgiu despre debutul său, „Câinele japonez” (2013), disponibil acum pe platforma gratuită Cinepub. Povestea unui bătrân singur, Costache (Victor Rebengiuc), şi a reîntâlnirii cu fiul său, Ticu (Şerban Pavlu).

14
/04
/17

Se joacă la Teatrul Metropolis spectacolul „Zece pentru New York” (piesă scrisă și regizată de Lia Bugnar).

14
/04
/17

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, ajuns la a XXIV-a ediție, s-a creat și a crescut cu ajutorul comunității, al oamenilor care iubesc artele spectacolului sau au învățat să le iubească fiind spectatori la evenimentele festivalului din sălile de spectacol ori din stradă.

14
/04
/17

Optsprezece filme au fost selectate în această etapă în competiția Festivalului de la Cannes (17 - 28 mai), între care ''Happy End'', al austriacului Michael Haneke, "The Beguiled", al regizoarei americane Sofia Coppola, ''Rodin'', al francezului Jacques Doillon și "L'Amant double'' de asemenea al francezului François Ozon.

14
/04
/17

Cea de-a 70-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va onora serialele de televiziune, odată cu prezentarea integrală a celui de-al doilea sezon al show-ului TV ”Top Of The Lake”, regizat de Jane Campion, şi a primelor două episoade din cel de-al treilea sezon din ”Twin Peaks”, de David Lynch

14
/04
/17

În prima zi de Paşti, românii întâmpinau sărbătoarea după tradiţia din strămoşi, având pe masă ouă roşii, miel şi vin. În a doua zi, intrau pe porţile fabricilor în schimbul programat. Telespectatorii TVR vor avea parte de surprize și emoții de sărbători, începând cu Vinerea Mare, până luni, 17 aprilie a doua zi de Paște, anunță cei de la TVR.

13
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Nevoia de repere morale e o realitate prea bine cunoscută. Din acest punct de vedere, unii membri ai familiei regale române au dovedit din plin că pot constitui exemple demne de urmat. Principesa Ileana, fiica regelui Ferdinand şi a reginei Maria, născută în 1908, rămâne în amintirea românilor din ţară şi din SUA o persoană puternică, animată de spiritul datoriei, altruistă şi perfect conştientă de faptul că e prinţesă.