Valerian Sava şi istoria în mişcare a Noului Cinema Românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/valerian-sava-si-istoria-in-miscare-a-noului-cinema-romanesc/

CRONICĂ DE CARTE Cu volumul trei din „O istorie subiectivă a tranziţiei filmice “(Editura Paralela 45, 2013), istoricul şi criticul de film Valerian Sava încheie cea mai importantă dare de a seamă a ceea ce s-a întâmplat semnificativ în cinematografia naţională între 2000 şi 2010.

Un articol de Ionuţ Mareş|7 ianuarie 2014

CRONICĂ DE CARTE Cu volumul trei din „O istorie subiectivă a tranziţiei filmice. Al Patrulea Val, restauraţia mediocrată şi refondarea cinemaului românesc“ (Editura Paralela 45, 2013), istoricul şi criticul de film Valerian Sava încheie cea mai importantă dare de a seamă a ceea ce s-a întâmplat semnificativ în cinematografia naţională între 2000 şi 2010.

Este perioada care coincide cu apariţia, consolidarea şi transformarea a ceea ce autorul numeşte Al Patrulea Val, într-o teorie a generaţiilor pe care o explică în introducerea la primul volum (2011), ce conţine şi o utilă retrospectivă a anilor ’90, dar şi un apendice despre „Epoca de aur” (Al Patrulea Val sau Noul Val a devenit, odată cu trecerea anilor şi cu înmulţirea filmelor şi a premiilor, Noul Cinema Românesc).

Este o întreprindere ambiţioasă şi solicitantă, de o anvergură de care Valerian Sava nu era însă străin. El a oferit în 1999 un prim volum (scris încă din anii ’80 şi rămas, din păcate, şi singurul) din „Istoria critică a filmului românesc contemporan”, o substanţială analiză de 400 de pagini care pornea de la începuturile cinematografiei naţionale şi se oprea la sfârşitul anilor ’50.

Observator aplicat şi cu zeci de ani de experienţă de critic, la reviste precum Film, Cinema şi, în primul deceniu postrevoluţionar, Noul Cinema sau România Literară, Valerian Sava a fost, împreună cu Alex Leo Şerban, unul dintre foarte puţinii comentatori avizaţi care au identificat şi, apoi, susţinut vizionar şi aproape necondiţionat emergenţa noii generaţii de tineri cineaşti.

Se întâmpla în 2001, când Cristi Puiu lansa, cu mari piedici, „Marfa şi banii”, după un an 2000 în care nu apăruse nicio producţie românească. Ca responsabil, între 2000 şi 2010, de paginile de cinema ale revistei săptămânale Observator Cultural, Valerian Sava a comentat pe larg fenomenul cinematografic fără egal din primul deceniu al secolului 21, cu părţile lui vizibile, dar şi cu aspectele puţin cunoscute de publicul larg.

Un şantier istoriografic

Cele trei volume din „O istorie subiectivă a tranziţiei filmice” sunt construite, aproape în totalitate, din articolele pe care criticul le-a publicat în Observator Cultural, fie ele cronici, anchete, polemici, analize, interviuri sau topuri („Un şantier în respectul autenticităţii originalelor dar cu revizuirea multora, până la contopirea câtorva sau trimiterea la Addenda”, scrie autorul în prefaţa primului volum).

Trilogia lui Valerian Sava este o istorie în mişcare sau, în cuvintele sale, un „şantier istoriografic”, ce surprinde nu doar deplasările tectonice derminate la nivelul esteticii şi al imaginii publice de Noul Cinema Românesc prin reprezentanţii săi de seamă, dar şi lupta instituţională pe care noii cineaşti şi unii critici au purtat-o cu „restauraţia mediocrată”.

Restauraţie ai cărei corifei s-au zbătut să-şi menţină cu orice preţ reţeaua de privilegii, mai exact, finanţările generoase de la un Centru Naţional al Cinematografiei (CNC) nereformat şi implicat în numeroase scandaluri, cu prelungiri până în prezent.

Pentru că cinematografia depinde, mai mult ca oricare altă artă, de bani şi de sistemul instituţional, devine cu atât mai importantă scoaterea la lumină a dedesubturilor cărora reprezentanţii Noului Cinema au fost nevoiţi să le facă faţă, într-o confruntare uneori de gherilă. „În deceniul precedent, nici un alt critic nu a comentat cinematografia noastră cu asiduitatea cu care a făcut-o Valerian Sava, săptămână de săptămână, în Observator cultural. Nici un matrapazlâc de culise – ocazionat de cine ştie ce şedinţă sau gală de premiere – n-a fost prea neînsemnat pentru el. Adunate până acum în două volume (urmează un al treilea), articolele lui Sava îi înarmează pe viitorii istorici de film cu o documentaţie extrem de utilă”, scria, în septembrie, şi criticul Andrei Gorzo în Dilema Veche, înainte de apariţia celui de-al treilea volum al demersului intitulat „O istorie subiectivă a tranziţiei filmice”.

O astfel de confruntare în câmpul cinematografiei române, unde valoarea a fost recunoscută mai degrabă „afară” (Festivalul de la Cannes fiind principalul susţinător) decât în ţară, continuă tradiţia a ciocnirilor extreme de idei din istoria României, o luptă care, redusă la esenţă, pune faţă în faţă avangarda şi un provincialism funciar.

Valerian Sava

Coperta cărţii lui Valerian Sava

Valerian Sava dă dovadă de un spirit fin de observaţie a esteticii Noului Val, spirit manifestat în sinteze critice remarcabile (el încearcă să impună formularea „intimism inefabil-atroce” în descrierea noii rupturi tematico-stilistice produse de tinerii cineaşti). Dar trilogia sa relevă şi un autor cu un acut simţ de pamfletar şi polemist, ale cărui forme extreme i-au construit însă uneori imaginea unui paria.

Trilogia poate fi citită şi ca un antrenant roman, cu băieţi buni şi băieţi răi, cu intrigi de culise, conflicte, progrese şi replieri, dar cu un deznodământ care încă se scrie.

Fotografia în mişcare surprinsă de cele trei volume nu este scutită de propriile riscuri, cele mai importante fiind identificate şi exprimate de autorul însuşi atunci când motivează perierea textelor şi permutările la care le supune: „…istoria în act este rareori fotogenică, nu excelează stilistic, e mai des crudă şi prolixă, cu mult balast şi zgură, cu concursul defectelor şi păcatelor tuturor, în «războiul cel dintre noi»”.

Volumul trei scoate şi mai mult în evidenţă slăbiciunile de acest fel ale proiectului, „ajutate” şi de o proastă editare şi punere în pagină, de unde şi deranjantele neglijenţe în punctuaţie sau în folosirea diacriticelor.

„O istorie subiectivă a tranziţiei filmice” nu reprezintă doar un arsenal util pentru viitorii istorici de film, aşa cum nota Andrei Gorzo, ci mai ales o contribuţie esenţială la îmbogăţirea discursului despre cinema, venită din partea unui om îndrăgostit iremediabil de filmul românesc, căruia i-a văzut şi trăit evoluţia de la primele manifestări ale modernităţii (anii ’50) şi până la suprema recunoaştere internaţională din ultimul deceniu.

Foto cu Valerian Sava – Ionuţ Mareş



28
/02
/17

Între 1-5 martie 2017 la Cinemateca Union din Bucureşti va avea loc o retrospectivă In Memoriam, a filmelor regizate de Radu Gabrea, unde spectatorii vor putea vedea o selecţie de 10 filme regizate de regretatul cineast român. Filmele vor fi precedate de documentarul Interviuri cu Radu Gabrea. Intrarea va fi liberă.

28
/02
/17

Între 28 martie și 2 aprilie, în parteneriat cu Arsenal - Institute for Film and Video Art și cu sprijinul generos al Goethe-Institut, Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF oferă publicului românesc rara oportunitate de a viziona câteva dintre cele mai provocatoare titluri din selecția prestigiosului Festival Internațional de Film de la Berlin, din secțiunea sa de avangardă: Berlinale Forum Expanded.

28
/02
/17

„Moonlight” / „În lumina lunii” a câștigat, ieri dimineață, premiul pentru Cel mai bun film la cea de-a 89-a ediție a galei Premiilor Oscar. Drama scrisă și regizată de Barry Jenkins a mai obținut statuetele pentru Cel mai bun actor în rol secundar (Mahershala Ali) și Cel mai bun scenariu adaptat (Barry Jenkins). Din 10 martie, Moonlight poate fi văzut în cinematografele din țară, distribuit de Transilvania Film.

28
/02
/17

CORESPONDENŢĂ DE LA BERLIN Despre filmul maghiar câştigător al Ursului de Aur, „A Teströl és Lélekröl”/„On Body and Soul”, regizat de Ildikó Enyedi. Şi despre „The Dinner”, în regia Oren Moverman şi cu Richard Gere şi Steve Coogan - o dramă americană desfășurată în jurul unei cine dintr-un restaurant simandicos.

27
/02
/17

Într-o zi de 27 februarie se năștea Elizabeth Taylor, ”actriţa cu ochi violet”, considerată cea mai frumoasă femeie din lume în anii ’50. Elizabeth Taylor, „ultimul star al Hollywoodului de altădată”, a fost distinsă cu Premiul Oscar de două ori, una dintre cele mai răsfăţate actriţe din toate timpurile, dar şi, cea mai “scumpă”, pentru rolul din “Cleopatra” primind în anul 1962, peste un milion de dolari...

27
/02
/17

CORESPONDENȚĂ DE LA BERLIN Despre cât de greu se obţin biletele la proiecţiile din cadrul Festivalului de Film de la Berlin. Despre filmul care a deschis ediţia din acest an - "Django", povestea celebrului chitarist de jazz Django Reihardt. Şi despre o dramă japoneză plină de sensibilitate şi candoare.

26
/02
/17

Filmul „Lion/Saroo: Drumul spre acasă” care se bucură de un succes răsunător în toate colţurile lumii, se bazează pe o poveste reală, emoţionantă şi plină de candoarea şi speranţa regăsirii familiei.

25
/02
/17

În perioada 14-17 septembrie 2017, va avea loc a doua ediție a DokStation Music Documentary Film Festival, singurul festival de documentare muzicale din București. Proiecțiile, concertele, evenimentele și atelierele pentru copii și tineri se vor desfășura în mai multe cartiere ale capitalei.

24
/02
/17

CRONICĂ DE FILM Danny Boyle ţinteşte resursele de nostalgie după tinereţe ale spectatorilor, cu „T2 Trainspotting”, reîntâlnirea a patru personaje celebre după 20 de ani. În schimb, „Copacul cu poveşti”, de spaniolul J.A. Bayona, este o melodramă care evadează din când în când în fantastic, însă fără o mare îndrăzneală.

23
/02
/17

„Bacalaureat” (regia Cristian Mungiu)”, „Câini” (regia Bogdan Mirică), „Două lozuri” (regia Paul Negoescu), „Inimi cicatrizate” (regia Radu Jude) și „Sieranevada” (regia Cristi Puiu) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo 2017 la categoria „Cel mai bun film”.

22
/02
/17

Cele mai bune filme de peste an vin în 2017 la Festivalul Internațional de Film Transilvania, a cărui ediție cu numărul 16 va avea loc între 2 și 11 iunie. Premiate în marile festivaluri sau incluse în topurile de sfârșit de an ale criticilor, primele titluri anunțate din programul festivalului prefigurează o selecție eclectică, din care nu vor lipsi filme ce abordează teme fierbinți ale momentului - politică, religie, societate - , dar și filme de gen cu cârlig la marele public.

20
/02
/17

Ca o invitație la reflecție și empatie, BIEFF supune dezbaterii ideile preconcepute legate de corpul uman – de prezentarea, reprezentarea și auto-reprezentarea lui – atrăgând atenția asupra complexelor implicații socio-politice ale identității. Popularele programe tematice dedicate corpului și performance-ului revin și anul acesta la BIEFF între 28 martie și 2 aprilie.

20
/02
/17

„Întotdeauna mi-am dorit să fiu o persoană mai bună ziua următoare decât am fost cu o zi în urmă.” – Sidney Poitier . Actorul din „Guess Who's Coming to Dinner” / Ghici cine vine la cină (1967) este primul artist de culoare distins cu un premiu Oscar. S-a născut la 20 februarie 1927, în timpul unei călătorii pe mare, pe care o făceau părinții săi dinspre insula natală, Cat Island, Bahamas către Miami, Florida, unde mergeau să vândă produsele de la fermă.

19
/02
/17

Singurul film românesc aflat anul acesta în competiţia oficială a celei de-a 67-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, lungmetrajul ,,Ana, mon amour”, regizat de Călin Peter Netzer, a primit sâmbătă seara premiul ,,Ursul de Argint” pentru ,,Contribuţie Artistică Deosebită în Cinematografie”, distincţie acordată Danei Bunescu pentru montajul filmului.