VIDEO Ben Affleck îl înlocuieşte pe Christian Bale în rolul lui Batman
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-ben-affleck-il-inlocuieste-pe-christian-bale-in-rolul-lui-batman/

Actorul american Ben Affleck a fost ales de studiourile Warner Bros. pentru a-i succede lui Christian Bale în rolul lui Batman.

Un articol de Andrada Văsii|23 august 2013

Actorul american Ben Affleck a fost ales de studiourile Warner Bros. pentru a-i succede lui Christian Bale în rolul lui Batman. Studiourile Warner Bros. au anunţat în luna iulie că doresc să îi reunească pe super-eroii Superman şi Batman într-un film, a cărui lansare este prevăzută pentru anul 2015, care va fi o continuare a lungmetrajului „Man of Steel: Eroul“, cel mai recent film din franciza „Superman“, lansat în acest an.

Christian Bale, care a interpretat rolul omului-liliac în trilogia cinematografică „Batman” regizată de Christian Nolan, a anunţat că nu doreşte să reia acest rol, iar pariurile erau deschise în ceea ce priveşte desemnarea succesorului actorului galez.

„Ştiam deja că avem nevoie de un actor extraordinar pentru a prelua rolul unuia dintre super-eroii cei mai populari al DC Comics, iar Ben Affleck îndeplineşte toate aceste condiţii.“

Greg Silverman,
preşedintele studiourilor Warner Bros.

Filmul, care nu are deocamdată un titlu, va fi regizat de Zack Snyder, cineastul aflat deja în spatele camerei pentru a regiza „Man of Steel: Eroul”, iar britanicul Henry Cavill îşi va relua rolul Superman.

2 miliarde de dolari

Filmul „Man of Steel: Eroul”, avându-i în distribuţie pe Henry Cavill, Amy Adams, Laurence Fishburne şi Diane Lane, a relansat cu succes franciza „Superman”, generând încasări mondiale de peste 650 milioane de dolari.

Ben Affleck îşi înscrie numele pe o listă de actori celebri care l-au interpretat pe Batman, precum Michael Keaton, George Clooney şi, cel mai recent, Christian Bale, în trilogia „Dark Knight”, regizată de Christopher Nolan. Atât Batman, cât şi Superman, fac parte din universul DC Comics, deţinut de Warner Bros Entertainment, o divizie a grupului Time Warner Inc.

Filmele regizate de Christopher Nolan în trilogia „Dark Knight”, care au explorat partea întunecată a personajului Batman, realizând un portret mult mai complex al acestuia, au generat încasări de peste 2 miliarde de dolari pe plan mondial între anii 2005 şi 2012, potrivit BoxOfficeMojo.com, notează Mediafax.

Ben Affleck, care nu este chiar un străin de universul super-eroilor din benzile desenate – l-a interpretat pe Matt Murdock în pelicula „Daredevil” din 2003 -, are o cotă de popularitate uriaşă la Hollywood în acest an, graţie succesului lungmetrajului său „Argo”, recompensat cu Oscarul pentru cel mai bun film, în luna februarie. Actorul american a fost distribuit recent şi în „Runner Runner”, o dramă inspirată din lumea jocurilor de noroc, în care va juca alături de Justin Timberlake.

Foto credit: Cinemagia

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.