Vino să joci alături de Horațiu Mălăele!
https://www.ziarulmetropolis.ro/vino-sa-joci-alaturi-de-horatiu-malaele/

Teatrul de pe Lipscani organizează un casting pentru spectacolul „Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă“, după Horia Lovinescu, în regia lui Horaţiu Mălăele.

Un articol de Petre Ivan|11 iunie 2014

„Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă” reprezintă lumea după apocalipsă. Pustiul este desăvârşit şi singurătatea supravieţuitorilor, absolută. De aici, poate efectul mitologic al dramei şi rezonanţa ei filozofică. Parabola porneşte de la legenda biblică a fratricidului, filtrată prin viziunea lui Dostoievski şi extinsă asupra relaţiilor dintre tată şi fiii săi.

Tatăl are bufoneria tragică a lui Feodor Karamazov, iar Cain şi Abel nu sunt doar copii ale personajelor biblice ci, pe dublă filieră, prelucrări ale personajelor Dmitri şi Alioşa din Fraţii Karamazov.

Evident, Cain şi Abel au devenit arhetipuri reprezentând în această calitate răul și binele, urâtul-frumosul, în fine, dionisiacul-apolinicul în termenii lui Lucian Blaga. Lovinescu nu modifică datele mitului biblic.

Tatăl, un posibil Adam alungat din Rai, îşi duce existenţa într-un nesfârşit deşert de cenuşă, alături de fiul său, Abel şi de Ana – cea care, mai târziu, va duce mai departe seminţia Omului. Sosirea lui Cain va reuşi să dea peste cap viaţa aparent liniştită şi monotonă din vastul deşert de cenuşă?

„Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă” este un text profund, cu implicaţii filosofice şi, de ce nu, chiar sociale. Deşi poartă şi vagi urme comice, piesa lui Lovinescu este impregnată puternic de un dramatism sfâşietor.

Se caută 3 actori pentru următoarele roluri:

Cain – vârstă: 23-30 ani
Abel – vârstă: 23-30 ani
Ana – vârstă: 20 ani

Data casting-ului

1 şi 2 iulie, la sediul Teatrului de pe Lipscani

Cum aplici

Trimiți CV-ul (cu poză) la adresa de email: [email protected]
Online, pe TEATRU .PRO, urmând acest link.

Informații suplimentare la telefoanele:

0734-000-236
0724-657-411

Persoanele selectate vor fi anunțate fie telefonic, fie prin emailul indicat în CV pentru detalii suplimentare în pregătirea castingului.

„Teatrul de pe Lipscani vă propune întâlniri și experiențe care să devină amintirile voastre, prețuit păstrate la inimă. Susținem teatrul de proiect. Susținem bucuria jocului, inventivitatea și expresivitatea. Susținem tinerii. Susținem marii actori.

Vrem să readucem bucuria de a merge la teatru, de la spectacole independente la mari producții pe Scena Mare, de a savura un spectacol reușit, un spectacol care să vă trezească o emoție, să vă facă să plecați acasă cu un gând sau cu o senzație“, spun cei din echipa Teatrului de pe Lipscani.

TEATRUL DE PE LIPSCANI
Str. Lipscani nr.53
Tel: 0734000236
teatruldepelipscani.ro

25
/04
/17

Concerte live în Piața George Enescu, workshop-uri, conferințe și expoziții, clubul festivalului și noul concurs New Jazz Voices la cea de-a șasea ediție Bucharest Jazz Festival

25
/04
/17

Un grup de muzicieni danezi inovatori scufundați într-un acvariu au fost recent protagoniștii unui concert subacvatic, aceștia cântând la instrumente adaptate special pentru a rezona în liniștea din adâncuri.

25
/04
/17

Teatrul Naţional din Timişoara îl sărbătoreşte pe cel mai longeviv actor al său, Vladimir Jurăscu. Artistul a împlinit, ieri (24 aprilie), nouă decenii de viaţă, şapte dintre acestea dedicate scenei timişorene. În 2015, UNITER i-a conferit reputatului actor premiul pentru întreaga activitate.

24
/04
/17

Ești pasionat de teatru? Îți place să cunoști oameni noi? Vorbești engleza și îţi doreşti o provocare într-un context internațional? Dacă vrei să arunci o privire în culisele unui festival internațional și te recunoști în cele scrise mai sus, înscrie-te ca voluntar la festivalul TESZT!

24
/04
/17

Turneul Pianul Călător, ajuns în 2017 la a şaptea ediţie, se opreşte, astăzi 24 aprilie, la Buzău. Pianistul Horia Mihail va interpreta la Teatrul George Ciprian, un program alcătuit din valsuri de Schubert, Brahms, Dvorak, Chopin, Ravel şi Debussy. Mâine, 25 aprilie, Horia Mihail cu turneul său Pianul Călător va ajunge la Târgovişte.

24
/04
/17

Un serial despre Albert Einstein, realizat de cineaştii Brian Grazer şi Ron Howard, premiaţi cu Oscar, va avea premiera la National Geographic, pe 30 aprilie, de la ora 21.00. Cu această ocazie, National Geographic a lansat o pagină web dedicată producţiei, prin care utilizatorul poate vizita virtual casa lui Einstein.

23
/04
/17

Odată cu apariția filmului „Jackie” (regia: Pablo Larrain), primul film pentru marele ecran inspirat de viața celei mai faimoase prime doamne a Statelor Unite, editura Corint a lansat biografia „Jaqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusă”, publicată de Barbara Leaming în 2014.

23
/04
/17

„Arta sub 18 ani ” este un eveniment parte a proiectului „Troc - rețea de teatru educativ”, organizat de Asociația Reciproca în parteriat cu duo-ul artistic Monotremu și finanțat de Administrația Fondului Național Cultural. Sub umbrela „Arta sub 18 ani” Asociația Minitremu, parte a duo-ului Monotremu, ajunge la Cluj, între 28 și 30 aprilie, cu două evenimente.

23
/04
/17

Memorie și uitare. Povești comune, istorii personale și utopii. Nouă zile de sărbătoare teatrală, la TESZT 2017. Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara, organizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, își aniversează cea de-a zecea ediție între 20 și 28 mai.