„Domnișoara Nastasia“, cu Olga Delia Mateescu și Costel Constantin, la TVR 3
https://www.ziarulmetropolis.ro/%e2%80%9edomni%c8%99oara-nastasia%e2%80%9c-cu-olga-delia-mateescu-%c8%99i-costel-constantin-la-tvr-3/

Televiziunea Română vă invită să urmăriţi zilnic Teatrul Naţional de Televiziune.

Un articol de Petre Ivan|7 aprilie 2020

Pe TVR 3 puteți vedea în fiecare zi două spectacole: la ora 14.00 și la ora 20.00. De la spectacole pentru copii – la dramaturgie contemporană. Portrete ale creatorilor de teatru și, desigur, capodopedere ale dramaturgiei clasice – spectacole din Arhiva de Aur TVR. Actorii din distribuții v-au adresat mesaje de încurajare și o vor și săptămâna aceasta. Vom rămâne împreună! 

Marți, 7 aprilie

Ora 14.00 – reluare „Pinocchio” de Carlo Collodi – spectacol preluat de la Teatrul Ion Creangă / Dramatizare de Cornel Todea

Ora 20.00 – „Domnișoara Nastasia” de G M Zamfirescu / Adaptarea TV și regia artistică Sorana Coroamă Stanca

în distribuție: Olga Delia Mateescu, Costel Constantin, Gheorghe Cozorici, Mihai Dinvale, Tamara Buciuceanu, Rodica Sanda Țuțuianu, Adina Popescu, Dan Condurache, Constantin Fugașin, Corina Chiriac

,,La sfârșitul verii trecute, cineva, pe stradă striga Nastasia, dar de abia la al doilea apelativ, mai complet, domnișoara Nastasia am întors capul! Trecuseră  cam 45 de ani, cred, de la Nastasia mea și acel strigăt mi-a redat bucuria de a trăi din nou cu amintirile prieteniilor legate atunci pentru o viață, cu Sorana Coroamă sau Ghiță Cozorici.  Prieteni de familie, parteneri, colegi, frate și soră.

Mi-am amintit de intrarea în platou în decorul lui Nicolae Rotaru, o fabulos de realistă bucățică de mahala care-ți vorbea prin atmosfera ei despre genul de patimi, de relații, de trai din acea vreme. Pe platou era echipa de aur a operatorilor de teatru tv- gen distinct conceput în acei ani- care erau partenerii noștri la repetiții înainte de înregistrări. Perfect integrați în motivațiile regizorale sau ale actorilor, demontau și montau pereți, se strecurau în cele mai neobișnuite unghiuri, eram împreună zeci de ore discutând despre ceea ce făceam.

Mi-aduc aminte cum, eu luând  instinctiv în mână un topor ca s-o alung pe Paraschiva, deși se auzise în căști o respirație de surpriză, ei au filmat liniștiți scena, care de altfel a rămas la montaj!

Eram, poate credeți că sunt banalități, o familie. Costel, Ghiță, doamna Sorana, Rodica, Adina, Mișu , toți, echipa tehnică, eram acolo fără a vrea altceva, fără a ne gândi al altceva! Nu știam cântece lăutărești, Ghiță m-a învățat, nu țin minte certuri, discuțiile în contradictoriu – care inerent apar când muncești- erau interesante și rezolvate prin soluții acceptate și imediat asimilate.

Tonul celor scrise de mine este acela al unui om bogat în amintiri, bogat în ani de scenă, bogat în ani de teatru tv, bogat în prietenii de durată, dar, poate, singur, ca toți în aceste momente globale tulburătoare și văduvit de absența marilor colegi dispăruți. Cum ar fi reacționat ei acum?  Cum reacționăm noi acum? Nu trebuia să mă stârniți cu spectacolul ăsta pe care-l iubesc! De ce? Pentru că: mi-e dor de teatru cum nu mi-a mai fost vreodată în viața mea!” – Olga Delia Mateescu ( Nastasia) 

„Domnișoara Nastasia, sau Privilegiul  de a fi  în preajma unor Mari Actori: Tamara Buciuceanu, Gheorghe Cozorici, Olga Delia Mateescu, Costel Constantin, Adina Popescu, Mihai Dinvale, Constantin Cojocaru, sub oblăduirea  Doamnei Sorana Coroamă. Altfel spus, ce poate oferi cu smerenie trecutul  unui viitor ce-și caută limpezimile” – Dan Condurache ( Ionel)

„Dragii mei spectatori, în această perioadă când stăm mai mult în casă – vremuri de tristă încercare, aveți însă răgazul de a prăznui, arta, mai ales a vedea Teatrul pe care TVR 3 vi-l aduce seară de seară înaintea fotoliului din sufragerie. Acum puteți să nu vă închideți telefoanele mobile, dar deschideți-vă inima pentru a vedea un spectacol drag inimii mele și multor telespectatori, dramatizarea pentru tv Domnișoara Nastasia după G. M. Zamfirescu ce are deja aproape o jumătate de veac, în regia unei mari Doamne a teatrului românesc: Sorana Coroamă Stanca. Cu  o distribuție de prestigiu, vă invit să vă uitați la acest spectacol deja clasic de televiziune! Căci unde-i mai puteți revedea pe Tamara Buciuceanu, Gheorghe Cozorici sau Rodica Sanda Țuțuianu decât în Arhiva de Aur a TVR, ce în zilele acestea se deschide către voi? Nu o să vă pară rău! O să vedeți actori din tinerețea voastră și o să vă aduceți aminte de vremurile de altă dată ca un îndemn că Teatrul merge totuși înainte! Alții îi vor descoperi acum!” – Costel Constantin (Vulpașin)

 

Urmează:

Miercuri, 8 aprilie

Ora 14.00 – „Domnișoara Nastasia” de G M Zamfirescu

Ora 20.00 – „Efectul razelor gama asupra anemonelor” de Paul Zindel / Regia și adaptarea TV: Cătălina Buzoianu

Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR, difuzat pe canalele TVR și online pe TVR+.

Producător coordonator: DEMETER András István

*Programele TVR pot suferi modificări în funcție de evenimentele de ultimă oră

Detalii pe

www.tvr.ro

https://www.facebook.com/casadeproductietvr/

https://www.instagram.com/casadeproductietvr/

23
/10
/23

De pe scenele Scala din Milano şi Theater an der Wien, soprana Letiția Vițelaru şi bas baritonul Sorin Coliban, remarcabili reprezentanţi ai diasporei artistice româneşti, vin la Bucureşti, unde, acompaniaţi de Orchestra Metropolitană București, cu maestrul Daniel Jinga la pupitrul dirijoral vor putea fi ascultaţi luni, 30 octombrie, de la ora 18:30, la Opera Națională din București.

20
/10
/23

Luni, 23 octombrie, ora 23.00, Marina Constantinescu ne aşteaptă la TVR 1 cu prima ediţie „Nocturne” a noului sezon. Actorul Ştefan Bănică, Anna Ungureanu, dirijorul şi Emil Pantelimon, managerul Madrigalului, actorul Adrian Văncică, Oana Drăgulinescu – fondator al Muzeului Abandonului se numără printre invitaţii noului sezon „Nocturne”.

20
/10
/23

Într-o permanentă alunecare între prezent și trecut, romanul Vorbește-mi despre tata, devenit bestseller imediat după publicarea în Coreea, este nu numai o melancolică scrisoare de dragoste adresată de către o fiică părintelui ei, ci și o dramă psihologică în care, pe fundalul multistratificat al istoriei coreene recente, amintirile pot vindeca răni adânci și restabili relații de familie fragilizate.

19
/10
/23

Scriitoare, cu texte puse în scenă pe diverse scene din România, Mihaela Michailov curatoriază pentru al doilea an, alături de Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari, o ediție a FNT. Am invitat-o la o discuție cu cărțile pe masă despre selecția din acest an.

19
/10
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă continuă demersul de a se multiplica și de a cuceri privitorii prin arta pe care o curatoriază, expune și susține, în spațiile proprii sau în cele prietene, cu o serie de evenimente programate până la finalul lunii octombrie.

19
/10
/23

Vineri, 20 octombrie 2023 (de la 19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO și apreciatul pianist român HORIA MIHAIL vă invită să ascultați la Sala Radio o partitură cu o poveste inedită în istoria muzicii: Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră, semnat de BEETHOVEN.

18
/10
/23

De la volumul biografic „Martin Scorsese: O călătorie“ de Mary Pat Kelly la cartea de interviuri „Călătorie într-o fotografie” de Dia Radu, cărțile pe care vi le propunem de această dată vă invită să descoperiți fascinante istorii personale.