„Ultimele convorbiri cu Regele Mihai I“, de Bogdan Șerban-Iancu, la editura Corint
https://www.ziarulmetropolis.ro/%e2%80%9eultimele-convorbiri-cu-regele-mihai-i%e2%80%9c-de-bogdan-%c8%99erban-iancu-la-editura-corint/

Editura Corint vă invită la un eveniment cu totul special, dedicat pasionaţilor de istorie, dar şi celor pentru care Regele Mihai I ocupă un loc aparte în inimă şi bibliotecă. Joi, 5 decembrie, ora 18:00, la Exotique (Splaiul Unirii, nr. 96, Bucureşti), are loc relansarea volumului „Ultimele convorbiri cu Regele Mihai I“ de Bogdan Șerban-Iancu.

Un articol de Petre Ivan|5 decembrie 2019

La doi ani de la dispariția regelui, apare în colecția Corint Istorie Autori Români un document istoric, sub forma unui interviu cu Regele Mihai propus de jurnalistul Bogdan Șerban-Iancu, în care regele oferă informații inedite despre colecția sa de jeepuri, pasiunea sa pentru avioane, vacanțele petrecute în afara țării, obiceiurile Familiei Regale de la castelul Săvârșin și relația sa specială cu armata română.

La eveniment participă:

  • Liviu Mihaiu
  • Ion M. Ioniță
  • Bogdan Șerban-Iancu

„Acest ultim volum de dialoguri întregește, sper, portretul ultimului Rege, ultimului Mareșal, ultimului mare om de stat al României. Citiți-l! La final, adresați-i, vă rog, o rugăciune de mulțumire. El s-a rugat zilnic pentru Țară.”  Bogdan Șerban-Iancu

„Românii sunt totuși ai mei, [România] este țara mea. Cu toate defectele lor, tot țin la ei. Și asta mă doare foarte tare în suflet: când văd aceste mentalități care au fost schimbate. Dumnezeu știe că sunt altfel, dar asta nu înseamnă că așa trebuie să fie. Cu toate dificultățile astea, eu iubesc Țara Românească.” Regele Mihai I

„În interviurile acestei cărți descoperim omul din spatele efigiei, cu vorbele și tăcerile lui, cu emoțiile conținute sau vizibile, cu detaliile întotdeauna expresive ale tabloului de ansamblu. În interviurile sale, Bogdan Șerban-Iancu are răbdare, dă dovadă de multă și necesară delicatețe și politețe. Dar, sesizând momentul potrivit, pune mereu și întrebările oarecum de neformulat în condiții normale, atunci când te înclini în fața Suveranului. El stârnește astfel răspunsuri sincere, de o mișcătoare spontaneitate. Recomand cu încredere această carte de discuții normale între Regele etern, surprins în ipostazele normalității neîncropite, și cronicarul zilei, priceput și de bună-credință.” Emil Hurezeanu

01
/04
/14

Marţi, 1 aprilie, începând cu ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei seri dedicate romanului Ultimul nud de Ellis Avery, unul dintre cele mai îndrăzneţe romane publicate în 2012. Volumul reînvie atmosfera boemă din Parisul anilor nebuni, evocând atât figura fascinantă şi scandaloasă a pictoriţei Tamara de Lempicka, cât şi pe cea a celebrului ei model, Rafaela, care i-a fost marea iubire.

28
/03
/14

Luni, 31 martie, de ora 19.00, vă aşteptăm în librăria Humanitas de la Cişmigiu la o întâlnire cu Victor Ieronim Stoichiţă, profesor al Universităţii din Fribourg. În dezbatere, "Efectul Sherlock Holmes.Trei intrigi cinematografice", cel mai recent titlu apărut în seria de autor Victor Ieronim Stoichiţă la editura Humanitas.

28
/03
/14

Editura Allfa iniţiază un proiect nou în cadrul colecţiei sale de literatură Strada Ficţiunii: „Lista lui Alex. Ştefănescu“. Proiectul își propune promovarea scriitorilor români contemporani în galeria de onoare a unei colecții cu o vastă panoplie de autori contemporani, proveniți de pe toate continentele lumii.

27
/03
/14

Astăzi, 27 martie, de la ora 17.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti, va avea loc lansarea romanului Apa neagră de Nicolae Stan, apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autor: Dan Silviu Boerescu şi Nicolae Iliescu.

20
/03
/14

În week-end, în cadrul ediției din această primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, organizatorii le propun vizitatorilor o serie de evenimente: de la dezbateri care au ca public-țintă pe iubitorii de literatură, la lansări de carte dedicate celor interesați de cărțile de popularizare.

20
/03
/14

Miercuri, 26 martie, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, va avea loc lansarea volumului Sebastian, ceilalţi şi-un câine, romanul de debut al jurnalistului Mihai Radu - Polirom, „Ego. Proză”. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Editura Polirom a lansat colecţia „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici.

20
/03
/14

Romancierul japonez Haruki Murakami va publica în luna aprilie un volum de nuvele, prima sa lucrare aparţinând acestui gen literar din ultimii nouă ani. În Japonia şi nu numai, orice carte semnată de Murakami ajunge bestseller.

17
/03
/14

La Godot-Café, pe Blănari, la numărul 14, s-a desfășurat un prânz cu cărți în mijlocul săptămânii. S-au prezentat, în context, colecțiile de primăvară-vară ale editurilor Humanitas și Humanitas Fiction. Printre acestea, Djuvara, Patapievici, Pleșu, Cărtărescu, Kundera, Baricco, Llosa, Sabato, Vonnegut, Anais Nïn sau Ezra Pounde.