9 ore pentru 96 de ani. Sau cum ne-a amintit Regele de noi
https://www.ziarulmetropolis.ro/9-ore-pentru-96-de-ani-sau-cum-ne-a-amintit-regele-de-noi/

Sincer, când v-a plăcut ultima dată de România? Sau mai degrabă ”România e o ţară grozavă, păcat că e locuită”? Când v-aţi simţit foarte „împreună“ cu alţi români? (Nu la sentimentul colectiv de ”vai de noi” mă refer).

Un articol de Cristina Enescu Aky|17 decembrie 2017

Vă rog, nu-mi spuneți de 1 decembrie, Crăciun, Înviere, închinarea la moaște sau alte sărbători, tragedii sau proteste colective. Astea tot vin și trec, adesea chiar în mijlocul lor continuăm să simțim aceeași lehamite și dezgust de toate zilele.

E cineva care nu simte niciodată cât e de epuizant să fii român în România? Vă rog, nu vă înghesuiți. De fapt mai știe cineva când anume a devenit ”a fi român” mai degrabă un sentiment vicios de enervare irascibilă, lehamite sleită și deprimare deznădăjduită decât o identitate, o bucurie? Habar nu am.

Știu însă că am fost unul dintre acei mulți care au ieșit pentru a mulțumi Regelui. Ce mi-a adus asta? Ceva și pe cineva care mi-a lipsit enorm. Românul care se poartă cu decență și demnitate, care își cere scuze, nu calcă peste celălalt pentru a ajunge mai în față, care se simte mândru și încurajat de comportamentul celorlalți, românul care își lasă deoparte comoditatea pentru efortul de a fi principial – vouă nu v-a fost dor de el? Mie da, rău de dor, deseori cu deznădejde, uneori înfuriat, un dor uriaș de fiecare dată când am bombănit ceva urât și râu în trecutul și prezentul nostru.

Zilele acestea am fost un oarecare în mulțime, care a stat 9 ore la coadă la Palatul Regal pentru a se închina 5 secunde în fața catafalcului, am dus o lumânare, m-am rugat, apoi am mers sâmbătă în mulțime din motive nepalpabile dar puternice. Absolut nimic deosebit față de ce au făcut multe sute de mii de oameni. Nicio petrecere cu intrare liberă, concert sau târg, Niciun cârnat, cadou populist sau măcar o ață pe gratis. Niciun protest (ce ne adună mai repede decât cuțitul ajuns la os? Uneori nici măcar acela). Chiar și la ușa bisericilor venim de multe ori tot ca să luăm ceva gratis, un noroc, o binecuvântare, o amintire, poate-poate ne-o merge mai bine. La Regele plecat dar prezent, oamenii au venit însă ca să dea – respect, recunoștință, dragoste. O floare. Un gând.

Cine a fost în mulțime?

Cu siguranță nu doar monarhiști sau creștini, intelectuali sau vârstnici, nu mulți care să mai aibă speranța și respectul față de România neciobite, unii știind doar frânturi de istorie. Dar toți cu un bun simț, o liniște în așteptare și în manifestări, o dragoste tăcută și prezentă, o determinare de a își aduce aportul (infim dar semnificativ) în fața unui Om în care toți au văzut demnitate, decență, lipsa oricărei vulgarități sau agresivități, devotamentul față de cuvântul dat, cel mai pur și puternic patriotism. Un om care însemna mult chiar și când nu era vizibil, care spunea mult și adânc prin cuvinte puține, care nu a avut decât dragoste și respect față de țara asta, pe care avusese motive să o ponegrească mai mult decât mulți dintre noi. Un Român care le-a amintit românilor de România, care ne-a trezit memoria – nu doar cea istorică, a celor care au trăit-o sau care au aflat despre ea din cărți, de pe internet, de la rude, din scrierile străinilor, ci și memoria sufletului. Regele care ne-a amintit cine tânjim să fim ca oameni și ca români.

Ce am văzut așteptând la Palatul Regal?

Alături de mine la coada spre catafalcul Regelui – doi studenți și un elev de clasa a XII-a. Au aflat multe mai degrabă citind singuri decât de la părinți, le lipseau destule fragmente de istorie, dar spuneau că ceea ce știu le este suficient pentru a fi acolo. Ce ziceați de tineret?

Am văzut strânse cât mai ordonat posibil împrejurul coșurilor acele gunoaie care nu mai încăpeau în ele. Extrem de rar câte un pahar de cafea sau o pungă de snack-uri aruncată aiurea, din cele multe aduse la coada kilometrică pentru a ușura așteptarea. Cum era cu mizeria dimprejur, la care contribuim cu toții?

Nici o singură voce chestionând iritată dacă nu cumva se bagă cineva peste rând.

Jandarmi care mențineau fără crispare organizarea rândurilor, în absența oricărei îmbrânciri sau impoliteți din partea oamenilor. Nicio vorbă ridicată sau agresivă, multe ”scuzați-mă vă rog pentru…”, câteva ”Mai vrea cineva ceva de la chioșc?”.  Multă deferență și reverență (vă sunt străine cuvintele astea? E de înțeles, sunt rare). Mulți tineri și copii – nicio nerăbdare obosită sau răzgâiată în ciuda orelor târzii (eu am ieșit la 1:30 a.m. din Palat), doar șoaptele explicative ale părinților. Rânduri organizate, nu dat din coate pentru a intra în față. Ți-era rușine să faci ce facem toți în multe situații cotidiene, mai mult sau mai puțin în văzul lumii.

În fața florilor, a lumânărilor și a mesajelor – multă, grea dar caldă tăcere. Și oameni uniți de principii și respect.

Și atâția oameni de toate vârstele, categoriile sociale, profesionale și economice, opțiunile politice, părerile și credințele, fugiți scurt de la muncă pentru a aprinde o lumânare sau așteptând multe ore la rând, aducând lumânări și flori sau doar privindu-le pe cele depuse de alții, cunoscând multă istorie sau aflând multe detalii abia acum, bătrâni în baston, oameni îmbrăcați în steagul României și al Regelui, eleganți și săraci și câți alții…

Cui i-ar fi păsat dacă eu aș fi mers sau nu?

Mie.

A schimbat asta ceva în viața mea cotidiană din România?

Exact ceea ce se schimbă de fiecare dată când eu, ca și alții, aleg să mă port într-un anumit fel pur și simplu pentru că așa respect valorile în care cred.

Cred că toți am vrut să dăm un mulțumesc cuiva care, prin fiecare mesaj al său, ne-a învățat să fim oameni, creștini și români mai buni. Vi se pare exagerat? Arătați-mi un altul care a mai mișcat la unison atâția oameni. Cred că am venit să ne plecăm în semn de respect și mulțumire (ce lucruri stranii, în vremea înghiontelilor, a înjurăturilor și a nesimțirii….). Să ne molipsim de la Rege și apoi unii de la ceilalți de decență, loialitate, bunătate, respect și de un patriotism real, modest și concret. Și să mulțumim.

Apropo, știți de unde vine cuvântul a mulțumi? La origine era o formă de a dărui ceva înapoi cuiva care ți-a făcut un dar, anume îi urai să trăiască mulți și buni ani, îl ”mulți-ani-eai”. ”A mulțumi” e, deci, un dar în sine. Așadar, mulțumim Majestate, pentru că ne-ați reamintit de România frumoasă, demnă, principială, România care merită. Rugați-vă să ținem minte asta, în fiecare zi, în fiecare comportament.

Foto: Cristina Enescu

Foto: unica.ro

 

18
/09
/24

Centrul Național al Dansului București și Rezidența9 organizează în perioada 27 septembrie - 19 octombrie o expoziție amplă dedicată coregrafei și dansatoarei Miriam Răducanu și a impactului pe care l-a avut asupra mai multor generații de artiști.

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

30
/06
/23

Un deceniu tumultuos, în care iubirile se trăiesc alert, iar amenințările nu întârzie să apară pe bătrânul continent – de la criza economică, la venirea la putere a naziștilor în Germania –, surprins într-o captivantă carte de nonficțiune.