„03.BYPASS”, de astăzi în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/03-bypass-de-astazi-in-cinematografe/

“03.BYPASS”, cel de-al treilea lungmetraj semnat de Nap Toader, rulează de astăzi, în cinematografele din Bucureşti şi alte 18 de oraşe. „03.ByPass” este o dramă, cu conotaţii sociale, dar cu accente comerciale de thriller psihologic, tensiune erotică, suspans, umor negru, comic de situaţie şi de limbaj. În plan tematic filmul vorbeşte despre alienarea comportamentului în faţa ispitei banilor.

Un articol de Petre Ivan|6 mai 2016

Acțiunea filmului „03.ByPass” se desfășoară pe parcursul unei ture de noapte a unui echipaj de salvare: o doctoriţă, asistentul-amant şi șoferul-ambulanțier. Cei trei aduc la spital un bătrân singur, muribund, dar care are ascunși sub saltea zeci de teancuri de bani.

O combinație între poetica de autor și filmul comercial de gen, ce încearcă să împingă limitele noului val al cinematografiei românești.

Filmul îi are în distribuție pe Alexandru Potocean, Medeea Marinescu, Gabriel Spahiu. Scenariul a fost scris de Nap Toader după un scenariu original semnat de Alin Ludu Dumbravă și Dan Stăiculescu, iar muzica poartă semnătura lui Mircea Florian.

Spre deosebire de „Italiencele” și „Nuntă în Basarabia”, „03.ByPass” e filmul în care am încercat să-mi înțeleg și să-mi iubesc toate personajele”, declară regizorul Nap Toader. Făceam pentru prima dată parte din comunitatea lor, cea în capul căreia s-au spart efectele negative ale crizei financiare globale. Am amestecat ingrediente ale unui cinema popular cu cele ale minimalismului. Aveam credința că pot face un film realist, tribut adus ambelor tipuri de cinema în interiorul aceluiași creuzet. Am mai încercat să adopt, să respect, creativitatea colaboratorilor mei, mulți dintre ei debutanți în lungmetraj. Am fost din nou mânat înainte de curiozitatea combinării experimentului cu canonul, liricului cu comicul, râsului. cu plânsul. – Nap Toader

„03.ByPass” este o producție Clandestino Production realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

Foto: 03.BYPASS – www.facebook.com/03bypass

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.