120 de ani de la naşterea lui Alfred Hitchcock
https://www.ziarulmetropolis.ro/120-de-ani-de-la-nasterea-lui-alfred-hitchcock/

„Blondele sunt cele mai potrivite victime. Ele sunt asemeni zăpezii virgine în care ies la iveală urmele însângerate.” – Alfred Hitchcock. Se împlinesc, astăzi, 120 de ani de la naşterea cineastului considerat „maestrul suspansului”. 

Un articol de Petre Ivan|13 august 2019

Alfred Hitchcock s-a născut la 13 august 1899, la Leytonstone, Essex, Londra. Primul său loc de muncă a fost în 1915, ca estimator pentru compania Henley Telegraph and Cable, iar în perioada care a urmat a început să fie interesat de filme şi lectura revistelor comerciale din SUA.

„Când un actor vine la mine să discute personajul său, îi spun – e în scenariu. Dacă el mă întreabă care este motivaţia mea? – îi răspund: salariul tău.” – Alfred Hitchcock

În jurul anului 1920 a intrat în industria cinematografiei şi a început să facă schiţe pentru decorurile peliculelor.  Hitchcock a realizat primul său film de marcă în anul 1927 intitulat „The Lodger: A Story of the London Fog”.

În acelaşi an, pe 2 decembrie, Hitchcock s-a căsătorit cu Alma Reville. Au avut un singur copil, Patricia Hitchcock, care s-a născut pe 7 iulie 1928.

Alfred Hitchcock servind-o cu un ceai pe Grace Kelly, pe platourile de filmare ale pelciulei To Catch a Thief, 1955

„Căsătoria este singura condamnare pe viaţă, de care eşti iertat pentru comportament urât.” – Alfred Hitchcock

Succesul său s-a dovedit atunci când a realizat o serie de filme în Marea Britanie între care amintim: „The Lady Vanishes” (1938) şi „Jamaica Inn” (1939), unele dintre ele câştigându-şi faima şi în SUA.

În 1940, familia Hitchcock s-a mutat la Hollywood, unde producătorul David O. Selznick l-a angajat pentru a regiza o adaptare a romanului „Rebecca” (1940) de Daphne du Maurier. Filmul a fost nominalizat de nouă ori la premiile Oscar şi a câştigat Oscarul pentru cea mai bună peliculă şi cea mai bună cinematografie realizată alb-negru.

În 1945 a regizat „Spellbound” care i-a avut în distribuţie pe Gregory Peck şi Ingrid Bergman, iar anul următor a regizat pelicula „Notorius” care i-a avut în distribuţie pe Cary Grant şi Ingrid Bergman.

În anul 1958 a primit premiul Festivalului de Film de la San Sebastian pentru filmul „Vertigo” care i-a avut protagonişti pe James Stewart şi Kim Novak. În 1959 realizează „North by Northwest” cu Cary Grant şi Eva Marie Saint.

Urmează pelicula „Psycho” cu Anthony Perkins şi Janet Leigh, una dintre cele mai mari importante din cariera sa, ea având o scenă ce a impresionat şi a influenţat istoria celei de-a şaptea arte, asasinarea protagonistei la duş, la jumătatea filmului.

„Fac filme ca să scap de propriile frici.” – Alfred Hitchcock

În 1963 a regizat celebra peliculă „The Birds” cu Tippi Hedren şi Rod Taylor, urmată de „Marnie” (1964) care i-a avut în distribuţie pe Tippi Hedren şi Sean Connery.

Peliculele „Torn Curtain” (1966) cu Paul Newman şi Julie Andrews şi „Topaz” (1969) cu Frederick Stafford şi Claude Jade nu au avut succesul scontat. Au mai urmat filmele „Frenzy” (1972) şi „Family Plot” (1976).

În anul 1979, American Film Institute i-a decernat premiul pentru viaţa sa închinată artei cinematografice.

„Prietenii adevăraţi locuiesc foarte departe unul de altul.” – Alfred Hitchcock

Hitchcock s-a stins din viaţă la 29 aprilie 1980, la Los Angeles.

(sursa text: agerpres.ro)

Foto: Alfred Hitchcock – facebook

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

15
/12
/23

OPINIE Ne-am obişnuit să ne plângem. Lumea nu prea mai merge la cinema, şi cu atât mai puţin la filmele de artă. Nu mai avem săli pentru cinematografia non-mainstream. Presa generalistă a renunţat la jurnalismul de cinema. 

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.