13 noi artiști confirmați la Jazz in The Park 2022
https://www.ziarulmetropolis.ro/13-noi-artisti-confirmati-la-jazz-in-the-park-2022/

Avishai Cohen Quartet (IL), Roberto Fonseca Trio (CU), Mircea Tiberian Trio (RO), GANNA (UKR), Elena Mîndru Quartet (RO), Mădălina Pavăl Orchestra (RO), Apifera (IL) şi Paperjam (RO) completează lista artiştilor care vor concerta la a X-a ediţie a festivalului Jazz in the Park, ce va avea loc în Parcul Etnografic din Cluj-Napoca, în 1-4 septembrie.

Un articol de Petre Ivan|6 iulie 2022

Lor li se adaugă Zaharenco (RO), Andrei Petrache Trio (RO), 7th SENSE (RO), Răzvan Cipca Trio(RO) și Maria Șimandi Project (RO), cinci trupe tinere de jazz care sunt parte a proiectului Pure Jazz pe care Jazz in the Park l-a susținut de-a lungul anului din dorința de a pune umărul la dezvoltarea scenei românești de jazz.

„Acest al doilea val de artiști anunțați e ceva mai tehnic. Roberto Fonseca revine la Cluj după ce multă lume ni l-a cerut, Avishai Cohen este în premieră locală, iar Mircea Tiberian e un nume pe care toate festivalurile de jazz din România ar trebui să-l aibă măcar o dată. De asemenea, avem o artistă din Ucraina, anume Ganna. Pe lângă ei, avem multe alte nume bune, în special multe trupe românești tinere, cărora suntem onorați că le-am putut crea un cadru în care să se exprime, poate unii în premieră la noi în oraș. Mai urmează un anunț în august, însă deja lineupul prinde un contur destul de special. Sperăm să vă placă tuturor”, a spus Alin Vaida, directorul festivalului.

Trompetistul israelian Avishai Cohen va căuta la Jazz in the Park să dezvăluie prin muzică adevărul gol-goluț, după cum o spune și numele albumului care stă la baza concertului său – “Naked Truth”. Rezultat al meditației și reflecției declanșate de pandemia de coronavirus, “Naked Truth” aduce înaintea publicului o muzică încărcată de vulnerabilitate și emoție, ale cărei pasaje se schimbă subtil cu fiecare nou instrument și motiv muzical. Cohen va fi însoțit pe scenă de pianistul Yonathan Avishai, bassistul Barak Mori și bateristul Ziv Ravitz, pentru un moment muzical în care detaliile mici și delicate sunt cele care fac cu adevărat diferența.

O Cubă fără frontiere va ocupa scena festivalului prin muzica lui Roberto Fonseca, un artist care s-a dovedit a fi, în repetate rânduri, o sursă continuă de creativitate și pricepere, construind punți între cultura afro-cubaneză și genurile muzicale diverse în care aceasta s-ar putea regăsi. Cunoscut pentru particularitatea muzicii sale și numit adesea „Herbie Hancock al Cubei”, Roberto Fonseca are talentul de a îmbina jazzul cu nenumărate influențe, de la muzica clasică până la rap, funk, reggaeton și muzică electronică, într-un caleidoscop muzical viu și dinamic. Publicul va avea ocazia să asculte live compozițiile care alcătuiesc cel mai recent album al artistului, “Yesun”, în compania instrumentiștilor Ruly Herrera (baterie) și Yandy Martínez Rodriguez (bass dublu).

Unul dintre personajele cu evoluția cea mai complexă și spectaculoasă din muzica românească a ultimelor decenii, Mircea Tiberian va veni la Jazz in the Park într-o formulă nouă, „Acousmatics”, alături de contrabasistul american Chris Dahlgren și bateristul și compozitorul german Tilo Weber. Numele generic al concertului și al celor care participă la el a fost dat de Mircea Tiberian pornind de la distincția făcută în școala lui Pitagora între mathematikoi – cei care se ocupau cu aspectele științifice ale realității şi akousmatikoi – cei care încercau să se apropie de adevăr prin inspirație, lăsând realitatea să vină către ei. Ȋntâlnirea celor trei muzicieni este o ocazie pentru public de a fi părtaş la o performanţă intensă şi plină de originalitate, o adevărată mostră de autenticitate muzicală.

GANNA este ansamblul berlinez al cântăreței ucrainene Ganna Gryniva. Muzica lor leagă lumi pe cât diferite, pe atât de complementare, construind un teritoriu nou, aflat la întâlnirea dintre jazz și muzică folclorică. Inspirați de călătoriile de cercetare muzicală făcute în diferitele zone ale Ucrainei, membrii GANNA îi invită pe ascultători să pătrundă cu încredere pe acest tărâm care îmbină istorii de demult, tradiții muzicale și povești rescrise într-un limbaj nemaiîntâlnit.

Elena Mîndru este una dintre cele mai titrate și premiate voci din generația română de tineri muzicieni de jazz. Plecată de pe băncile Academiei de Muzică din Cluj, ea trăiește și profesează în Finlanda, fiind în prezent doctorandă în cadrul Departamentului de Jazz al Sibelius Academy din Helsinki, unde studiază spectrografia și estetica sunetului vocii de jazz. În cadrul festivalului, Elena va interpreta piese de pe cel mai recent album al său, „Hope”, care includ mesaje despre nevoia acută a umanității de a redescoperi naturalețea și unicitatea ființei, în ciuda provocărilor contemporane.

Mădălina Pavăl cântă muzică lumească. Stilul său muzical se află la intersecția fină între clasic și tradițional, viu și acustic, așa cum s-a conturat pe albumul său de debut, „Oamenii se fac dor”, lansat în 2019. În 2022, Mădălina Pavăl Live Orchestra a lansat albumul ROIESC, un demers atent curatoriat de producătorul și artistul Alexei Turcan, care își propune să antreneze în jurul său o dezbatere despre amprenta culturală și tot ceea ce ne reprezintă.

Alcătuită din Nitai Hershkovits (clape), Amir Bresler (tobe), Yonatan Albalak (chitară bas) și Yuval Havkin (producător), cunoscut în industrie drept Rejoicer, Apifera clădește, prin structurile, armoniile și aranjamentele muzicale organice, un univers ambiental, cu influențe electro-jazz. Tendința înspre peisajele sonore formate la granița dintre muzică și zgomot este sugerată chiar prin numele trupei, care își are originea în numele orhideii Apifera ale cărei flori imită trupul albinelor căutătoare de polen.

Informații despre restul artiștilor care formează lineupul acestei ediții Jazz in the Park se găsesc pe site-ul festivalului: https://www.jazzinthepark.ro/lineup/

BILETE
Accesul la festival se face pe baza biletelor și abonamentelor puse în vânzare online pe iabilet.ro, pe iabilet.ro/retea și pe www.jazzinthepark.ro. Pentru ca publicul să se poată bucura la maximum de experiența Jazz in the Park așa cum și-o doresc organizatorii, capacitatea Parcului Etnografic a fost limitată la 8.000 persoane. Copiii sub 14 ani pot intra gratuit, dar trebuie să fie însoțiți de minimum un adult posesor al unui bilet individual sau al unui abonament valabil pentru ziua respectivă. Mai multe informații despre bilete se găsesc aici.

DESPRE JAZZ IN THE PARK
Jazz in the Park este un festival de jazz contemporan fondat în 2013 și care a adus până acum la Cluj peste 300 de concerte de jazz cu artiști de pe aproape toate continentele, devenind foarte repede unul dintre cele mai importante festivaluri europene de gen. Pe scenele lui au concertat artiști precum Marcus Miller, Judith Hill, Ghost Note, Richard Bona, Bill Laurance, Dhafer Youssef, Robert Glasper, Nouvelle Vague sau Hindi Zahra.
În 2019, Jazz in the Park a câștigat trofeul categoriei ’’Best Small European Festival’’ la cea de-a XI-a ediție a prestigioasei competiții European Festival Awards, devenind astfel primul festival de jazz din Europa (și implicit din România) care a obținut o distincție la acest eveniment. Din 2018, festivalul Jazz in the Park este membru al European Jazz Network.

28
/06
/21

Pe 2 iulie, de la ora 20, în Parcul Coloanei fără sfârşit din Târgu Jiu va poposi recitalul Vioara lui Enescu, eveniment ce va aduce în faţa publicului un exemplu unic de generozitate artistică. Gabriel Croitoru şi legendara vioară Guarneri del Gesù pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflat în patrimoniul Muzeului Național “George Enescu”) străbat România alături de pianistul Horia Mihail, aducând muzica aproape de comunităţi dintre cele mai diferite România.

10
/06
/21

Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto ce poartă numele legendarei soprane Hariclea Darclée, născută la Brăila, ne aduce de un sfert de veac acele manifestări extraordinare inspirate şi coordonate de o altă mare artistă, Mariana Nicolesco, a cărei personalitate a atras până acum în oraşul de pe Dunăre şi în teatrul în care ilustra predecesoare debuta la numai 21 de ani, în 1881, peste 2900 de tineri artişti lirici din 50 de ţări şi 5 continente.

10
/06
/21

Joi, 10 iunie, și vineri, 11 iunie, de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”  va fi condusă de  Gabriel Bebeșelea, dirijorul său principal din stagiunea 2020/21. Programul concertului din 10 și 11 iunie este alcătuit din selecțiuni din muzica originală compusă de  Jean-Baptiste Lully pentru piesa Burghezul gentilom de  Molière și din Suita Burghezul gentilom de Richard Strauss. […]

09
/06
/21

Iubitorii muzicii clasice care vor să achiziționeze abonamente la Festivalului George Enescu 2021 sunt invitați să se înscrie la acest link, începând de astăzi, 9 iunie, pentru a participa la loteria în cadrul căreia vor fi distribuite abonamentele. Biletele individuale se pun în vânzare pe 19 iulie 2021, la ora 12:00, iar biletele și abonamentele pentru vizionare în sistem pay-per-view vor fi disponibile începând cu 2 august 2021.

03
/06
/21

Nisip fin, vegetație și umbră, o plajă care se păstrează încă sălbatică, pescari de la prima oră a dimineții și apă verde-turcoaz, pe scurt - plaja de la Tuzla. În acest loc bine ascuns, sub coasta sălbatică a mării, se va întâmpla a doua ediție a festivalului Living Rock, dedicat tuturor iubitorilor de alternativ, fie că vorbim de muzică, destinații de vacanță, preferințe gastronomice sau activități de petrecere a timpului liber.

02
/06
/21

Sâmbătă, 5 iunie, începând cu ora 18:30, Gala Aniversară „Ruxandra Donose 30” va ajunge pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, într-un eveniment extraordinar menit să celebreze cei 30 de ani de activitate artistică ai celebrei mezzosoprane. La pupitrul Orchestrei Operei Naționale București se va afla Tiberiu Soare, conceptul regizoral fiind semnat de Paula Stoica.

02
/06
/21

În seara zilei de duminică, 6 iunie, la ora 19, flautista Miruna Didu, violonista Corina Mitroi, violista Iulia Goiana și violoncelistul Eugen Bogdan Popa, toți instrumentiști din Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” din București, propun iubitorilor muzicii de cameră un program integral Mozart.

31
/05
/21

După câteva luni în care, din motive pandemice, toate evenimentele stagiunii au fost transmise live de la Sala Radio – pe calea undelor sau online – publicul va reveni fizic în sală! Primul concert în care spectatorii se vor bucura de reîntâlnirea „vie” cu muzica și, reciproc, artiștii vor retrăi emoția interacțiunii cu publicul, se va derula vineri, 4 iunie (ora 19.00).