25 de ore de teatru non-stop, în aprilie, la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/25-de-ore-de-teatru-non-stop-in-aprilie-la-sibiu/

Între 5 şi 6 aprilie, la Sibiu are loc a patra ediţie a maratonului „25 de ore de teatru non-stop”.

Un articol de Ziarul Metropolis|19 martie 2014

Între 5 și 6 aprilie, la Sibiu are loc a patra ediţie a maratonului „25 de ore de teatru non-stop”. Festivalul, organizat de Asociaţia Culturală BIS, s-a născut în primăvara anului 2011 din dorinţa de a celebra Ziua Mondială a Teatrului.

Ineditul conceptului (faptul că se joacă teatru non-stop, fără încetare, mai mult de 25 de ore) a atras încă de la prima ediţie mii de spectatori din toată ţara. Anul acesta, în cadrul maratonului teatral vor avea loc 25 de spectacole şi evenimente în 12 locaţii. Sunt aduse în premieră la Sibiu unele dintre cele mai originale spectacole produse de companii teatrale din toată ţară (Bucureşti, Iaşi, Galaţi, Timişoara, Cluj, ş.a.).

Deschiderea oficială va avea loc la Sala Thalia, sâmbătă, 5 aprilie 2014, la ora 19.00, cu un spectacol de gală jucat în premieră absolută. Super-comedia „Mă scoţi din sărite!” îl are în prim-plan pe îndrăgitul actor sibian Florin Coşuleţ. Alături de el, tinerii actori Petre Ancuţa şi Emilian Marnea vor oferi un recital de măiestrie artistică de zile mari, în care se îmbină muzica live interpretată la diverse instrumente, step-ul şi scrima.

Maratonul va continua cu proaspăta comedie a Teatrului de Artă Bucureşti „6/ 49”, care de la recenta premieră a strâns un număr impresionant de cronici entuziaste, precum şi cu spectacolul „Parallel” al Companiei GroundFloor Group din Cluj-Napoca, declarat de unii critici ca fiind spectacolul revelaţie al sfârşitului de an 2013. Ambele reprezentaţii vor avea loc la Teatrul Gong.

Comedia modernă va fi la cote înalte. La Sala CAVAS se vor juca „Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare”, un spectacol al Teatrului de pe Lipscani Bucureşti în regia lui Eugen Gyemant, şi „Artă” de Yasmina Reza, o producţie a UNATC „I.L. Caragiale”, Bucureşti. Spectacolele vor continua noaptea întreagă, în mai multe locaţii din oraş.

La prima oră a dimineţii, în Atrium Cafe, o locaţie selectă din Piaţa Mică a Sibiului, se vor rosti versuri în prezenţa poetului Radu Vancu. De aici, spectatorii sunt invitaţi în Piaţa Mare, unde actorii, în pijamale, vor efectua un set de exerciţii fizice în preajma fântânii arteziene. Stomatologul oficial al festivalului (dr. Gh. Igna) îi va învăţa cum se efectuează un periaj dentar corect. Anul trecut, fermecătorul eveniment a mobilizat mai mult de 200 de tineri. Sibienii sunt invitaţi să ia parte, indiferent de vârstă, la această acţiune, ca semn al primăverii, al sănătăţii, al normalităţii.

Printre evenimentele speciale ale zilei de duminică 6 aprilie se numără conferinţa ,,Teatrul şi prejudiciul anti-teatral”, susţinută de profesorul Dan Vasiliu (unul dintre cei mai apreciaţi shakespeareologi din ţară), precum şi întâlnirea dintre actriţa Coca Bloos şi Părintele Constantin Necula, sugestiv intitulată „Teatrul între sacru şi profan”. Ambele evenimente se vor desfăşura la Librăria Humanitas Constantin Noica.

În închidere, duminică, 6 martie, la ora 20.30, la Oldies Pub este programat multi-premiatul ,,LSD Theatre Show”, o producţie marca Doctor’s Studio, spectacol care se joacă cu mare succes la Godot Cafe-Teatru, Bucureşti. Imediat după „LSD Theatre Show”, pe scena de la Oldies Pub vor urca peste 20 de artişti reuniţi sub genericul „LIPICIOŞII & Friends”. Acordurile Lipicioşilor se vor prelungi târziu în noapte cu after-party-ul pus la cale de MC Matli. La jam-session-ul Lipicioşilor intrarea va fi liberă, precum şi la multe alte evenimente şi spectacole din festival.

INFO Festival 25 de ore de teatru non-stop

Biletele  pentru cele 25 de ore de teatru non-stop au fost puse în vânzare în trei locaţii: Agenţia teatrală, Librăria Humanitas şi Atrium Cafe. Preţul unui bilet este de 15 lei. La deschidere, la spectacolul de Gală, preţul unui bilet este de 30 lei întreg şi 25 lei redus. Se vor pune în vânzare un număr limitat de abonamente la preţul de 60 de lei.

Foto: afis festival 25 de ore de teatru non-stop

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Asociația Tangent, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Casa Kerim și LiterNet, a lansat miercuri, 21 februarie, un open call pentru actori și actrițe din București, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pentru formarea distribuției spectacolului EMAUS, după romanul omonim al scriitorului italian Alessandro Baricco.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

Luna martie aduce un nou spectacol în repertoriul Teatrului Ion Creangă. „Amintiri din copilărie“ are avanpremiera și premiera vineri, 1 martie, de la ora 10:00, respectiv 18:00, la Sala Mare din Piața Amzei nr. 13. Spectacolul marchează, în același timp, începutul celei de-a doua ediții a evenimentului „Luna lui Ion Creangă – Povești și Amintiri din copilărie“.

28
/02
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine în acest weekend pe scena Sălii Palatului din București, având în rolurile principale pe balerinii Rin Okuno și Robert Enache, alături de ansamblul Operei Naționale București. Reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către publicul prezent, aceasta fiind sold-out.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Scriitorul francez Édouard Louis, autor al cărții „Cine l-a ucis pe tata?”, a fost spectator al producției cu același nume, pusă în scenă de Andrei Măjeri la Teatrul Metropolis, în seara de vineri, 23 februarie 2024. În urma vizionării, publicul și oamenii de teatru prezenți în sală s-au bucurat de o conferință cu acesta, moderată de Mihaela Michailov, autoarea dramatizării.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.