„30 de ani și 15 minute”. Senzaționalism ★
https://www.ziarulmetropolis.ro/30-de-ani-si-15-minute-senzationalism-%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Devenit cunoscut ca afacerist care a construit, simbolic, un metru de autostradă pentru a declanşa o campanie prin care să atragă atenţia asupra lipsei de infrastructură rutieră modernă în Moldova, Ștefan Mandachi se lansează şi în cinema, cu documentarul independent „30 de ani şi 15 minute”. Un film manifest, însă autogratulant şi senzaţionalist.

Un articol de Ionuţ Mareş|5 octombrie 2020

Într-un peisaj al documentarelor românești tot mai diversificat și tot mai democratizat, cu propuneri dintre cele mai neașteptate, nu ar trebui să mire prea tare apariția unui documentar precum „30 de ani și 15 minute” (2020), realizat de un om de afaceri, Ștefan Mandachi, patronul unui lanț de restaurante de tip fast-food.

Pe hârtie, documentarul, promovat ca „independent”, adică fără nicio susținere din partea statului (etichetă cu care defilează pe generic), ar putea promite mult. Filmul abordează una din marile teme de discuție ale societății românești din ultimii 30 de ani și una din marile probleme ale țării: absența autostrăzilor, care reprezintă o frână în calea dezvoltării economice și, mai ales, sursa a circa 2.000 de morți în accidente rutiere în fiecare an.

Filmul începe cu efectele unei astfel de tragedii: Ștefan Mandachi, care este și protagonistul propriului documentar, vizitează familia îndoliată a unor victime decedate într-un accident auto. Le vedem la priveghi, apoi la înmormântare. Iar între timp este inserat un lung moment în care camera filmează, aproape cu voluptate, caroseria contorsionată a mașinii.

Și toată această vizită din debut e completată de o muzică bombastică, care pare a anunța mai degrabă un film de acțiune, nu un documentar pe o temă gravă.

Din păcate, acest ton senzaționalist nu va părăsi în niciun moment filmul: atunci când nu ne arată diverși politicieni și jurnaliști vorbind despre cauzele pentru care nu există autostrăzi, documentarul e plin de secvențe cu înmormântări și interviuri cu supraviețuitori ai unor accidente, precum și de imagini cu mașini distruse pe șosele, filmate uneori cu drona. Nu lipsesc nici câteva cadre cu morți.

În apărarea unui astfel de demers s-ar putea invoca disperarea, nevoia de a privi în față efectele nefaste, criminale, ale problemei infrastructurii, pentru o mai bună conștientizare a ei.

Însă abordarea atinge limitele de jos ale decenței și este dată cel mai clar de gol ca fiind lipsită de o reală empatie și de bun gust cinematografic într-o scenă în care Ștefan Mandachi duce o femeie să vadă mașina distrusă și abandonată la fier vechi în care își pierduseră viața copiii ei (asta după ce o filmase la mormintele lor). Aparatul de filmat este tot timpul atent la femeie, așteptând să îi surprindă durerea din momentul în care va vedea mașina – o alegere reprobabilă.

Atât timp, adică în prima din cele două părți, cât rămâne concentrat pe subiectul său central, alternând momentele melodramatice cu oameni simpli și interviurile inofensive cu diferiți jurnaliști și foști și actuali decidenți politici (realizate aparent de Ștefan Mandachi însuși), documentarul nu irită foarte tare, în ciuda derapajelor sale și a aspectului său de film de televiziune.

Iar tonul confesiv-jucăuș, de relatare la persoana întâi, prin care Ștefan Mandachi vorbește despre trecutul său și despre motivația personală a interesului său, e vag simpatic, impresie accentuată și de un asumat accent moldovenesc.

Însă în partea a doua, când „30 de ani și 15 minute” aproape abandonează tema cu care pornise la drum și prezintă campania din 2018-2019 pe care omul de afaceri a dus-o pentru a cere construcția unei autostrăzi în Moldova și care l-a adus în atenția mass-media, se transformă într-un film de autopromovare, care nu ezită să includă și fragmente de interviuri sau de intervenții în care diverse figuri publice laudă inițiativa lui Ștefan Mandachi.

Bineînțeles, filmul se încheie pe un ton defetist, cu un truism pesimist (iar acesta nu este un spoiler), continuat cu un îndemn: după un an de la greva de 15 minute, cu ecou național, din martie 2019, declanșată ca semnal de alarmă, în România tot nu s-a schimbat nimic, dar schimbarea începe, evident, cu fiecare dintre noi etc.

Odată cu partea a doua, devine tot mai clar că documentarul nu este atât despre dezastrul infrastructurii, cât mai ales despre Ștefan Mandachi însuși și despre lupta sa. Asta nu ar fi fost o problemă în sine, pentru că afaceristul este un personaj interesant, iar acțiunile sale, inedite. Deranjante sunt însă emfaza și autogratularea.

Probabil că „30 de ani și 15 minute” ar fi fost un documentar mai bun dacă nu ar fi fost realizat de însuși protagonistul lui și ar fi existat o privire regizorală din afară, mai detașată și echilibrată. Subiectul cu siguranță ar fi avut nevoie de asta.

„30 de ani și 15 minute” a intrat în cinematografe la 2 octombrie, iar realizatorii au anunțat că încasările din bilete vor fi donate victimelor accidentelor rutiere.

04
/11
/21

Ce-mi place foarte mult la cinema-ul furios al lui Nadav Lapid este că nu ştii niciodată unde te va duce şi în ce fel te va învălui. Singurul lucru pe care poţi să îl anticipezi este că vei fi surprins. Nu-ţi rămâne decât să te laşi purtat de ideile sale neconvenţionale şi incomode.

01
/11
/21

CRONICĂ DE FILM În „A Hero” (2021), noul său lungmetraj, câştigător ex-aequo al Grand Prix la Cannes, regizorul iranian Asghar Farhadi îşi recâştigă inspiraţia creatoare care l-a consacrat printre marii autori de cinema contemporani.

31
/10
/21

Nu se poate spune că regizorul Gaspar Noé a avut vreodată o viziune luminoasă asupra vieţii. Dimpotrivă – cinema-ul său s-a inspirat întotdeauna din cele mai tulburătoare pulsiuni umane, pe care le-a transformat într-un combustibil extrem de inflamabil. Însă „Vortex”, prezentat anul acesta la Cannes în afara competiţiei, este probabil cel mai întunecat film al său, oricât de ciudat ar suna asta.

30
/10
/21

Întâmplarea a făcut să văd în aceeaşi zi de la „Les Films de Cannes a Bucarest” două titluri din Rusia, ambele incluse în secţiunea Un Certain Regard a ediţiei din acest an a evenimentului de pe Croazetă - „Unclenching the Fists”, de Kira Kovalenko, şi House Arest”, de Aleksei Gherman Jr.

29
/10
/21

CRONICĂ DE FILM În a doua parte a relatărilor despre Festivalul „Les Films de Cannes a Bucarest” vă propunem să descoperiţi filmul câştigător al Premiului Juriului pe Croazetă, fascinantul „Memoria” al thailandezului Apichatpong Weerasethakul.

27
/10
/21

CRONICĂ DE FILM Prima parte a unui „jurnal” despre ediţia din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes à Bucarest” - câteva observaţii despre surprizătorul documentar „Cow”, al britanicei Andrea Arnold.

27
/10
/21

După o lungă perioadă de așteptare, FILM MENU, revista de cultură cinematografică editată de studenții Facultății de Film din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” București, sub umbrela UNATC PRESS, își lansează cel de-al 29-lea număr. Evenimentul va avea loc la București, în după-amiaza zilei de sâmbătă, 30 octombrie, la Cinemateca Eforie (strada Eforie 2) și include două proiecții conexe.

26
/10
/21

La Civil, filmul Teodorei Ana Mihai, care i-a adus anul acesta la Cannes Prix de l'Audace la secțiunea Un Certain Regard, se vede acum în cadrul Festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, la București, Cluj și Iași, iar de vineri, 29 octombrie, intră în cinematografele din toată țara.

26
/10
/21

Întâmplări fatale, criminali în serie, experimente cu urmări grave, vampiri și alte creaturi ale nopții sunt elementele cheie ale săptămânii filmelor de Halloween la Warner TV. Postul de televiziune propune unele dintre cele mai populare filme horror și SF, de la „From Hell” și „Halloween: H20” la maraton „Final Destination”, care pot fi vizionate până pe 31 octombrie.

25
/10
/21

În urma anunțării noilor reguli de siguranță sanitară, cea de-a 12-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest continuă să aducă filmele și evenimentele anunțate, modificându-și programul pentru a respecta noile restricții ce intră în vigoare de astăzi.