4 conferințe și o comedie de Minulescu, la TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/4-conferinte-si-o-comedie-de-minulescu-la-tnb/

De luni până joi, Teatrul Naţional din Bucureşti continuă şi în această săptămână difuzarea online a unor prelegeri susţinute în cadrul programului Conferinţele TNB.

Un articol de Petre Ivan|3 mai 2020

La sfârșitul săptămânii, comedia are spațiul ei privilegiat, rezervat online, după un program deja cunoscut, cu 3 difuzări : vineri de la ora 16.00, sâmbătă și duminică de la ora 18.00. Piesa Allegro ma non troppo de Ion Minulescu, în regia lui Răzvan Popa,  va fi difuzată pe canalul de Youtube TNB.

Vă reamintim noul program al Conferințelor  TNB-online. Conferințele vor fi difuzate de luni până joi, câte un titlu pe zi, începând cu ora 14.00. Conferințele TNB on-line  rămân însă disponibile pentru vizionare pe canalul de youtube al TNB și după încheierea transmisiei live.

  • Conferințele pe care le puteți vedea în această săptămână:

Luni, 4 mai : Alexandru Tocilescu – Despre teatru și ale lui (susținută la data de 27 martie 2011)

Marți, 5 mai: Dorana Coșoveanu – Atunci când tablourile au fost împușcate (29 noiembrie 2009)

Miercuri, 6 mai: Dr. Vasile Ciubotaru – Jurământul lui Hipocrat și epoca actuală (8 martie 2015)

Joi, 7 mai : Herta Müller  –  E mereu aceeaşi zăpadă şi mereu acelaşi neică (13 aprilie 2008).

Mai amintim că, din data de 24 aprilie, Teatrul Național București a lansat programul Spectacole TNB on-line. Pentru ca spectatorii să aibă mai multe șanse de a viziona spectacolele din arhiva Teatrului Național București, vom difuza câte un titlu în fiecare săptămână. Spectacolul săptămânii va fi difuzat, însă, în sistem live streaming în fiecare dintre cele trei zile de final de săptămână.

Spectacolele TNB on-line vor putea fi vizionate doar la orele anunțate, nemaifiind disponibile on-line după încheierea transmisiei live.

Allegro ma non troppo de Ion Minulescu, în regia lui Răzvan Popa, spectacolul din acest week-end, difuzat pe canalul de Youtube TNB, este o comedie sentimentală, o plimbare în fermecătoarea epocă interbelică, cu încurcături amoroase și suspansuri dramatice, un ingenios melanj între teatru și realitate, în care un adulter se comite sub ochii soțului, sub masca unei piese fictive.

Autor dramatic jucat cu mare succes pe vremea sa, director al Teatrului Naţional din Bucureşti în anul 1926, Ion Minulescu (1881 – 1944) este cunoscut astăzi mai ales ca poet al Romanțelor. Cu toate că în timpul vieţii scriitorul credea că posteritatea îl va recunoaşte mai ales pentru piesele sale, istoria literaturii i-a ales un alt destin. Teatrul său merită a fi redescoperit şi astăzi, după decenii de la primele montări la Naţionalul bucureştean, pentru dialogurile vii, umorul alert, naturalețea poveștii, verva intelectuală, originalitatea scriiturii.

Actor și regizor, Răzvan Popa, cu intuiția unei alegeri de succes, dezvăluia la data premierei impresia pe care i-a lăsat-o piesa după prima lectură: „Mie mi s-a părut de o actualitate izbitoare. Totul semăna cu ceea ce se întâmplă în acest moment. Mariaje de formă, care se descompun la atingerea brațului lung al legii, între milionari și milionari politicieni, artiști care nu-și găsesc locul în societate, vedete făcute la comandă, milionari care ajung vedete ca să devină și mai bogați… Iată ce m-a atras la textul acestui scriitor, autor dramatic aproape necunoscut, pe cât de cunoscut este Minulescu ca poet simbolist”.

Critici și dramaturgi, prezenți în public la data premierei din 2014, au îmbrățișat la rândul lor alegerea textului, interpretarea și…ritmul spectacolului adaptat la subiect.

„Marea şi plăcuta surpriză a acestei propuneri a Naţionalului bucureştean este textul”, remarca Răzvana Niță, pe Port ro ; „Lecție de scriitură dramatică, articulată cu har la prezent de jocul formidabil al lui Gavril Pătru și Marius Rizea. Un spectacol uşor, dar „allegro”, de mare haz, ce va umple ani buni sălile, oriunde se va juca!” – Mircea M.Ionescu, Taifasuri ; „Un spectacol ce poate fi foarte bine definit prin chiar cuvintele care dau titlul piesei” – Mircea Morariu, Teatrul azi.

Din distribuție fac parte : Gavril Pătru, Marius Rizea, Eugen Cristea, Monica Davidescu, Ileana Olteanu și Victoria Dicu.

Spectacolul va putea fi urmărit, în sistem live streaming, pe youtube TNB, în zilele de 8,9 si 10 mai. Detalii pe www.tnb.ro.

Vă așteptăm online, „Allegro, ma non troppo” !

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

„Din autobiografie îmi extrag eu forța, prin autobiografie simt că pot să-i fac pe oameni să se confrunte cu acele lucruri pe care nu vor să le vadă. Când vine vorba de scrierea autobiografică, oamenii nu mai pot spune: E doar un personaj, asta nu poate fi adevărat”.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

05
/02
/24

Prima premieră a anului 2024 la Teatrul EXCELSIOR (singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor) este spectacolul PTERODACTILI de Nicky Silver, o producție în regia lui Radu Iacoban și scenografia lui Tudor Prodan.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

04
/02
/24

NOU Un singur personaj, în care coabitează două ființe diferite, chiar opuse. Un singur monolog, lung, rostit de doi actori, într-un spectacol nou intrat în portofoliul Teatrului Metropolis, în urma concursului pentru debutanți, “StarT”