4 mari actori și 4 argumente să mergeți la “O spovedanie”
https://www.ziarulmetropolis.ro/4-mari-actori-si-4-argumente-sa-mergeti-la-o-spovedanie/

Spectacolul “O spovedanie”, în regia lui Emanuel Pârvu, are două reprezentaţii joi, 28 Decembrie, de la ora 18.45 şi de la ora 20.45, la Godot Café Teatru (Str. Blănari Nr. 14, sector 3).

Un articol de Petre Ivan|27 decembrie 2017

Iată 4 motive pentru care trebuie să vedeți acest spectacol, mâine seară, la Godot.

1. Teatrul independent colaborează foarte bine cu teatrul de stat. Trei profesori de la UNATC (Adrian Titieni, George Ivașcu, Emanuel Pârvu) și un actor extraordinar de la Teatrul Odeon, Alexandru Papadopol, cu toții pe scena de la Godot.

Îi puteți vedea pe Emanuel Pârvu, în rolul unui ateu convins, dar cu motivații ascunse, pe Adrian Titieni, fratele pios al ateului, pe George Ivașcu interpretând, ca arhetip al omului științei, un doctor în psihologie, iar la capătul opus, pe Alexandru Papadopol, în personajul unui preot.

Completată de vocea lui Constantin Cojocaru (tatăl celor doi frați), povestea se concentrează pe dezbaterea – falsă, de altfel – dintre cei care cred în Dumnezeu și cei care-l reneagă.

2. Luna decembrie este luna eroilor. Sunt oamenii căzuți la Revoluția română din ‘89. Personajul despre care se vorbește toată piesa este cel mai cumplit torționar de pe vremea comunismului. Felul de a-l judeca rămâne o dilemă. Viziunile preotului și ale psihologului sunt evident la poli opuși.

3. Combinația dintre teatru și film (lucru care îl pune pe spectator în condiția de a observa un prim plan, un fel de voyeurism teatral) și mai ales distanța dintre public și spectator (extrem de mică) te transportă în realitatea unei cafenele, în realitatea unei discuții concrete în care parcă ai vrea să intervii.

4. Sunt ultimele două reprezentații pe anul acesta. Joi, 28 decembrie, de la ora 18.45 și de la ora 20.45.

“O spovedanie” este o piesă de teatru adaptată după scenariul unui film de Dan Chișu, “Aniversarea”, și regizată de Emanuel Pârvu, actor și regizor de teatru, unul dintre cei mai promițători regizori de film ai momentului.

Filmul său de debut, “Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor”, a avut premiera mondială anul acesta în competiţia celei de-a 23-a ediţii a Festivalului de Film de la Sarajevo (11-18 august), unde a concurat cu alte şase lungmetraje de ficţiune din zona balcanică. Şi unde a câştigat două trofee: Premiul de regie, pentru Emanuel Pârvu şi Premiul pentru cel mai bun actor, pentru Şerban Pavlu.

Durata: 1h 30 min. Rezervări: 0736414244. Bilete online: https://www.mystage.ro/spectacole/o-spovedanie-427

Aflându-se pe patul de moarte, tatăl, fost securist, vrea iertarea păcatelor prin spovedanie. E ateu, dar e credincios – spune despre el fiul cel mare, partizanul dorinței lui, iar spectatorii râd; e un joc al aluziilor, o satiră la adresa nonșalanței cu care se vorbește azi despre oameni și credințele lor. Fiul cel mic, pe de altă parte, susține cu înverșunare că, în fața morții, e inutilă căința unui om care nici măcar nu crede că există un Dumnezeu. Ciocnirea de convingeri dintre cei doi frați e întreținută de ceilalți doi, preotul și psihologul, fiecare poziționându-se foarte clar de o parte și de alta a baricadei.

Citiți cronica integrală în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/o-spovedanie-in-decembrie-21/

06
/11
/23

În 2023 se aniversează 190 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori: JOHANNES BRAHMS. Născut la Hamburg, pe 7 mai 1833, Brahms este considerat, alături de Bach și Beethoven, unul dintre cei trei mari „B” ai muzicii clasice: „Cred în Bach – Tatăl, Beethoven – Fiul și Brahms – Duhul Sfânt al muzicii” – spunea marele dirijor german Hans von Bülow.

03
/11
/23

Fundația Culturală „Camil Petrescu” (FCCP) continuă să construiască contexte pentru un dialog profesional bogat în mediul teatral autohtom, lansând, astăzi, 3 noiembrie 2023, un nou proiect – un podcast realizat de Zomir Dimovici.

03
/11
/23

În perioada 6-19 noiembrie 2023, la sediul ICR Londra va putea fi vizitată expoziția documentară „Circular Catalysts“, program al British Council România, realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

03
/11
/23

În luna noiembrie, compania independentă de teatru Vanner Collective își aduce pe scenă spectacolele atât în spațiile consacrate, cât și în cadrul proiectului „Deschis - microstagiune de spectacole invitate”, de la Teatrul Masca din București, și în programul Festivalului Caleido, care se va desfășura în 2023 la Timișoara.

02
/11
/23

La începutul lunii noiembrie, MNAC deschide noul sezon expozițional, Art Safari Stars Edition continuă să atragă iubitorii artelor vizuale pe Lipscani cu două noi expoziții, iar la MNAR sezonul de toamnă s-a lansat cu un important eveniment dedicat sculpturii.

02
/11
/23

Nu pierdeți expoziția de final a celei de-a doua ediții a proiectului ATELIERE DE PRACTICI COLABORATIVE, program de educație non-formală prin artă co-finanțat de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, în cadrul Programului Cultura 2023!

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.