5 ANI DE METROPOLIS !
https://www.ziarulmetropolis.ro/5-ani-de-metropolis/

100 de spectacole, peste 500 de artişti, 1500 de reprezentaţii,  în doar 5 ani de activitate ai Teatrului Metropolis. « Am atins cinci ani împreună. Cinci ani de teatru, cinci ani de întâlniri, cinci ani plini de bucuria pe care actul teatral o sădeşte adânc în sufletul oamenilor. Sunt ani în care am învăţat cu toţii […]

Un articol de Andrada Văsii|5 noiembrie 2012

100 de spectacole, peste 500 de artişti, 1500 de reprezentaţii, 

în doar 5 ani de activitate ai Teatrului Metropolis.

« Am atins cinci ani împreună. Cinci ani de teatru, cinci ani de întâlniri, cinci ani plini de bucuria pe care actul teatral o sădeşte adânc în sufletul oamenilor. Sunt ani în care am învăţat cu toţii ce înseamnă să dăm viaţă unui teatru, să-l creştem, să-l iubim şi să credem în el aşa cum credem în noi înşine. Teatrul este poezia desprinsă din carte, devenită omenească. Iar pentru ca minunea să se înfăptuiască e nevoie ca sala să fie locuită. Locuitorii sălilor de spectacol sunt cei cărora le mulţumim pentru viaţă. Ei fiinţează teatrul iar în absenţa lor acesta ar fi doar o sala goală. », declară George Ivaşcu, Manager al Teatrului Metropolis.

Teatrul  Metropolis este unicul teatru de proiecte din Bucureşti şi unul dintre puţinele de acest fel din România. Pe afişele noastre figurează numele celor mai importanţi actori români, dar şi numele unor tineri extrem de talentaţi. Până în acest moment, Teatrul Metropolis a demonstrat nu doar capacitatea de a impune pe piaţă o instituţie de cultură, ci şi necesitatea existenţei sale.
Într-un timp relativ scurt, Teatrul Metropolis a câştigat recunoaşterea  publicului datorită proiectelor sale. Aici au montat regizori celebri precum: Radu Beligan, David Esrig, Aureliu Manea, Alexandru Tocilescu, Olga Tudorache, Cătălina Buzoianu, Sanda Manu, Alice Barb, Victor Ioan Frunză, Tompa Gabor, Laszo Bocsardi, Mihai Măniuţiu, Gelu Colceag, Horaţiu Mălăele, Dragoş Galgoţiu, Felix Alexa, etc.
De asemenea, Teatrul Metropolis şi-a cucerit notorietatea în întreaga ţară, prin turneele realizate sau prin invitaţiile de a participa la festivaluri. În această formulă am realizat şi primii paşi peste graniţă, răspunzând solicitărilor şi aşteptărilor publicului românesc din diasporă.

În cei cinci ani am cultivat programe dedicate atât publicului cât şi artiştilor: Excelenţa în teatru”, “Cultură şi Educaţie prin teatru”, “Tineri creatori”, programe sociale, etc.
Un loc aparte îl ocupă proiectul „ALEEA CELEBRITĂŢILOR”, proiect iniţiat de Teatrul Metropolis, în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti şi Cocor care are menirea de a omagia mari artişti ai scenei româneşti pentru întreaga carieră.

La cei cinci ani de existenţă, Teatrul Metropolis lanseazăZIARUL METROPOLIS  oferind astfel publicului dar şi celorlalte instituţii de cultură o perspectivă asupra fenomenului cultural din România şi nu numai.
ZIARUL METROPOLIS se doreşte a fi o platformă de promovare şi mediatizare a evenimentelor culturale naţionale, născută din nevoia de a se adresa unui segment cât mai mare de public, nu doar din Bucureşti ci şi din ţară, şi de a promova informaţii folosindu-ne de resursele pe care ni le oferă internetul. De astăzi, vă invităm să vizitaţi site-ul nostru www.ziarulmetropolis.ro pentru a fi la curent cu cele mai noi ştiri culturale.

Teatrul Metropolis a crescut. A crescut cu ajutorul spectatorilor, regizorilor, actorilor, întregii echipe care îl ghidează. Vă mulţumim pentru fidelitate, încredere şi susţinere şi pentru mâna de care ne ţinem în drumul nostru către maturitate.
La mulţi ani, Teatrul Metropolis!

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Asociația Tangent, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Casa Kerim și LiterNet, a lansat miercuri, 21 februarie, un open call pentru actori și actrițe din București, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pentru formarea distribuției spectacolului EMAUS, după romanul omonim al scriitorului italian Alessandro Baricco.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

Luna martie aduce un nou spectacol în repertoriul Teatrului Ion Creangă. „Amintiri din copilărie“ are avanpremiera și premiera vineri, 1 martie, de la ora 10:00, respectiv 18:00, la Sala Mare din Piața Amzei nr. 13. Spectacolul marchează, în același timp, începutul celei de-a doua ediții a evenimentului „Luna lui Ion Creangă – Povești și Amintiri din copilărie“.

28
/02
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine în acest weekend pe scena Sălii Palatului din București, având în rolurile principale pe balerinii Rin Okuno și Robert Enache, alături de ansamblul Operei Naționale București. Reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către publicul prezent, aceasta fiind sold-out.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Scriitorul francez Édouard Louis, autor al cărții „Cine l-a ucis pe tata?”, a fost spectator al producției cu același nume, pusă în scenă de Andrei Măjeri la Teatrul Metropolis, în seara de vineri, 23 februarie 2024. În urma vizionării, publicul și oamenii de teatru prezenți în sală s-au bucurat de o conferință cu acesta, moderată de Mihaela Michailov, autoarea dramatizării.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.