5 artiști din Râșnov au participat la un schimb de experiență în Norvegia
https://www.ziarulmetropolis.ro/5-artisti-din-rasnov-au-participat-la-un-schimb-de-experienta-in-norvegia/

Artiştii locali din Râşnov au avut parte de o experienţă inedită prin care au intrat in contact cu artişti şi mesteşugari locali din Trondheim şi regiunea Trondelag din Norvegia. Această activitate face parte din programul Râşnov Creativ în proiectul Heritage Hub Râşnov.

Un articol de Petre Ivan|19 iulie 2023

Acesta este un program prin care artiști/creatori locali din Râșnov beneficiază de mentorat și schimb de bune practici sub coordonarea unei echipe de experți norvegieni nominalizați la Premiile Emmy 2023.

Timp de o săptămână cei 5 artiști locali din Râșnov au descoperit tehnici tradiționale și modele de bună practică prin care artiștii și mesteșugarii locali din Norvegia își pun în valoare creativitatea. Ei contribuie în plus la lucrările de restaurare și întreținere a siturilor istorice (ex: Catedrala Nidaros din Trondheim, Muzeul din Stiklestad, Auskin Kreative Senter s.a.) dar și la creșterea calității experienței vizitatorilor la aceste situri din Norvegia. Concluzia unanimă la care am ajuns cu toții, a fost că, indiferent de direcția pe care o vom lua, indiferent de ce vom reuși să realizăm, suntem recunoscători pentru că noi, grupul acesta mic de artiști, am întâlnit acești minunați oameni și extraordinari artizani. A fost o experiență care ne-a îmbogățit pe plan personal și profesional în egală măsură, Mircea Sevastru (artist local).

În cadrul sesiunilor de mentorat de la Râșnov este urmărită dezvoltarea activităților și produselor culturale în acord cu valorile istoriei locale, criteriile de calitate și interesul turistic. Prima sesiune a avut loc în luna mai și a fost coordonată de Heidi Carine Brimi și Rickard Åkesson de la Hands on History AS din Norvegia.

Mai mult decât atât, vor fi dezvoltate concepte și spații pentru promovarea creațiilor și vor fi încurajate momentele de întâlnire și socializare ale artiștilor cu comunitatea locală și publicul larg. Accentul nu va fi pus doar pe produsele realizate, ce vor combina expertiza și cunoștințele artiștilor cu simbolurile și motivele locale, ci și pe povestea fiecărui creator și pe Râșnovul transpus în arta acestora.

Din dorința de a descoperi oamenii talentați sau îndemânatici din comunitate și produse artizanale care să exprime autenticitatea locului și unicitatea regiunii, a pornit și inițiativa Râșnov Creativ (www.rasnovcreativ.ro), un spațiu ce le oferă acestora ocazia de a intra în contact cu alți creatori cu idei asemănătoare și de a-și face cunoscute lucrările și abilitățile unui public larg și divers.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.