„5 Minute”, de Dan Chișu, premieră mondială la Varșovia
https://www.ziarulmetropolis.ro/5-minute-de-dan-chisu-premiera-mondiala-la-varsovia/

Filmul „5 Minute / 5 Minutes Too Late”, scris şi regizat de Dan Chişu, cu Mihai Călin şi Diana Cavallioti în distribuţie, va avea premiera mondială în competiţia celei de-a 35-a ediţii a Festivalului Internaţional de la Varşovia, care se va desfăşura în perioada 11 – 20 octombrie 2019.

Un articol de Petre Ivan|30 septembrie 2019

La festivalul din Polonia, „5 Minute” va concura pentru Warsaw Grand Prix, în valoare de 100.000 de zloți (23.000 de euro), premiul pentru cea mai bună regie, în valoare de 10.000 de zloți, și premiul special al juriului, în valoare de 5.000 de zloți.

În 2009, evenimentul a fost recunoscut de Federația Internațională a Asociațiilor Producătorilor de Film (FIAPF) ca festival internațional, alăturându-se Cannes, Veneția, Berlin, Locarno, San Sebastian, Karlovy Vary, Tokyo, Moscova, Mar del Plata, Montreal, Shanghai, Cairo, Goa și Tallinn.

Lungmetrajul de ficțiune al lui Dan Chișu este inspirat din fapte reale. Într-un cinematograf din București rulează un film controversat, despre un cuplu format din două femei. La scurt timp după începerea filmului, câțiva spectatori se ridică și protestează față de comunitatea LGBT, membri ai acesteia fiind prezenți în sală. Presa a acuzat Jandarmeria că nu a intervenit pentru a pune capăt conflictului în urma căruia un tânăr a fost rănit și a ajuns la spital. Filmul se concentrează pe povestea omului care a condus echipa de jandarmi în acțiunea de la cinematograf, printr-o investigație făcută de o tânără jurnalistă cunoscută pentru reportajele ei neobișnuit de îndrăznețe.

„Povestea filmului s-a născut din intenția de a aprofunda concepte precum «adevărul», «obiectivitatea» și «căutarea». Suspansul trăit de spectator coincide cu suspansul personajelor, care nu își pot prevesti finalul călătoriilor în care pornesc. După ce fiica lui fuge de acasă pentru că nu poate trece pragul intoleranței tatălui ei, el nu știe dacă aparenta destrămare a familiei este permanentă sau dacă mai poate face ceva pentru a restabili echilibrul inițial. La fel, deși jurnalista demarează o investigație al cărei succes pare garantat, ajunge în punctul în care nu mai înțelege rostul eforturilor ei”, explică Dan Chișu.

Din distribuție mai fac parte Emanuel Pârvu, Ana Radu,  Elvira Deatcu, Adrian Titieni, Gabi Huian și Aida Economu.

Imaginea filmului este semnată de Adrian Silișteanu, montajul – de Letiția Ștefănescu, sunetul – de Alexandru Dumitru, scenografia – de Gina Călin, costumele – de Adina Bucur, machiajul – de Dana Roșeanu, coafura – de Manuela Simionescu. Producător este Anamaria Antoci.

„5 Minute” este o producție Domestic Film, în coproducție cu DaKINO Production, realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Programului Europa Creativă – Media al Uniunii Europene, Heineken România, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune.

Foto: 5 Minute – facebook, Doria Dragusan

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.