50 de ani de Pantera Roz / Anim`est – Nopţi tematice de muzică şi film
https://www.ziarulmetropolis.ro/50-de-ani-de-pantera-roz-animest-nopti-tematice-de-muzica-si-film/

Începând cu primul weekend din octombrie, Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est deschide, la cea de-a noua ediţie, împreună cu cei de la Calup, porţile unei noi locaţii-gazdă: o frumoasă casă istorică ridicată în anii’40 la numărul 46, pe strada Jean Louis Calderon, devine Re:Animation Hub.

Un articol de Petre Ivan|19 septembrie 2014

Pe lângă o serie de proiecţii, workshopuri, expoziţii şi instalaţii ce vor completa programele din cinematografele Elvire Popesco şi Studio, aici vor fi organizate, cu sprijinul Jameson, toate petrecerile Anim’est, nopţi tematice de muzică şi film cunoscute şi îndrăgite de public, precum şi altele cu un concept fresh în agenda festivalului.

Dress code: pink! 50 de ani de Pantera Roz

Toată lumea îi ştie mersul, zâmbetul, iar de la primele note din saxofon ale celebrei coloane sonore semnate Henry Mancini, nu există nici un pic de confuzie în legătură cu cine urmează să apară pe ecran: 2014 este anul în care Pantera Roz, cea mai hip şi vicleană felină, împlineşte 50 de ani.

Creată în anii 1960 de Friz Freleng şi David DePatie pentru genericul comediei poliţiste Pantera Roz, cu Peter Sellers în rolul zăpăcitului inspector Clouseau, personajul animat a devenit rapid într-atât de popular, încât creatorii săi au conceput, la scurt timp după, o serie animată separată.

Primul film din serie, The Pink Phink, câştiga, în 1964, premiul Oscar pentru cel mai bun scurt metraj de animaţie, iar în anii 1970, Pantera Roz devenise personaj de benzi desenate, cu propria emisiune matinală televizată şi o serie de apariţii speciale în emisiuni TV.

Aniversarea panterei începe la Anim’est sâmbătă, pe 4 octombrie, de la ora 20.00, la Cinema Studio, cu o proiecţie specială 50 Years of Pink! a celor mai reprezentative scurtmetraje din celebra serie animată, un program restaurat şi digitalizat ce va fi proiectat pe DCP.

Noaptea continuă, după porţia nostalgică de aventuri haioase ale celebrei feline, cu o petrecere de la ora 22.00, la Re:Animation Hub. Inserţiile tematice de saxofon şi ritmuri de funk & disco vor fi asigurate de cei de la Nicecream.fm, iar outfitul e obligatoriu să conţină şi un item roz.

Creepy Animation Night, la cea de-a şasea ediţie

Cea mai intensă noapte a festivalului revine, anul acesta, cu noi scurtmetraje de animaţie stranii şi înspăimântătoare, menite să provoace publicul Anim’est.

La cea de-a şasea ediţie, Creepy Animation Night vine cu un concept nou, proiecţia de filme desfăşurându-se simultan în cele trei locaţii ale festivalului – Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu şi Re:Animation Hub – în noaptea de vineri, 10 octombrie, de la ora 22.00.

De la decapitări, extratereştri, fantome şi eviscerări, la întâmpări morbide pline de umor negru, sex bizar şi răsturnarea religiilor, noaptea bizară a festivalului îşi propune, mai mult ca oricând, să exploreze partea întunecată a animaţiei.

Scurt-metrajele vor fi urmate de o petrecere după miezul nopţii la Re:Animation Hub, unde vor mixa C L N K (noul proiect muzical al producătorului bucureştean Silviu Badea, aka Montgomery Clunk) şi Polochord, doi dintre artiştii de la noi reprezentatvi pentru ce e mai proaspăt şi autentic în materie de sound electronic.

Cea de-a noua ediţie Anim’est va avea loc în perioada 3-12 octombrie, la cinematografele Studio şi Elvire Popesco şi în Re:Animation Hub.

Foto: Pantera Roz, Creepy Animation Night – animest.ro

24
/04
/19

CRONICĂ DE FILM Turnat în bună măsură în România și premiat pentru regie la Veneția, „The Sisters Brothers” (2018) surprinde cel mai mult prin seriozitatea cu care francezul Jacques Audiard își asumă genul western și prin modul în care comicul se transformă treptat în tragic.

24
/04
/19

Pierce Brosnan, în rolul lui Robinson Crusoe, în ecranizarea din 1997 a romanului omonim al scriitorului Daniel Defoe, publicat în urmă cu 300 de ani (25 aprilie 1719) și considerat primul roman scris vreodată în limba engleză. Daniel Defoe a murit într-o zi 24 aprilie (1931).

23
/04
/19

INTERVIU O întâlnire cu actrița Ana-Maria Ivan, pe care o regăsim în distribuția așteptatului musical „We Will Rock You”, semnat de Răzvan Mazilu, care a avut de curând premiera la Sala Palatului. „Musicalul mă face să mă simt împlinită cu adevărat și mă provoacă să îmi doresc mai mult de la mine”, spune Ana-Maria.

23
/04
/19

Premiera de gală Parking – una dintre cele mai așteptate ale anului - deschide cea de-a 18-a ediție TIFF. Proiecția va avea loc vineri, pe 31 mai, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, în prezența regizorului Tudor Giurgiu, președintele Festivalului Internațional de Film Transilvania. Actorul Mihai Smarandache, scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari, autorul bestseller-ului ,,Apropierea’’, care a inspirat scenariul filmului, precum și alți actori și membri ai echipei filmului vor fi prezenți la Gala de Deschidere programată de la ora 20:45.

23
/04
/19

Sean Connery, fotografiat înainatea unei partide de golf, în 1962, anul în care actorul scoțian dădea viață agentului 007 în „Dr. No”, primul film din seria James Bond.

22
/04
/19

Filmul „Under the Silver Lake” (regia: David Robert Mitchell) intră în cinematografe pe 26 aprilie. L-am vizionat deja în cadrul American Independent Film Festival. Iată ce am văzut.

19
/04
/19

Realizarea unui film necesită timp și mulți bani. Doar o nevoie interioară de nestăpânit ar trebui să împingă pe cineva la un efort atât de mare. Însă două filme românești recente, lansate într-un trist anonimat, arată că nu trebuie să ai talent şi nici măcar meșteșug pentru a te pretinde cineast.

18
/04
/19

„La Gomera / The Whistlers”, cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul Corneliu Porumboiu, va avea premiera mondială în cadrul celei de-a 72-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes. Filmul a fost inclus în competiția oficială a prestigiosului eveniment care se va desfășura luna viitoare, în perioada 14-25 mai 2019.

16
/04
/19

"Nu sunt nostalgică, obişnuiesc să privesc înainte, dar îmi e dor de momentele magice petrecute cu Visconti şi Fellini." - Claudia Cardinale. Celebra actriţă italiană a împlinit 81 de ani.