55 de ani de la naşterea lui als (Alex Leo Serban)
https://www.ziarulmetropolis.ro/55-de-ani-de-la-nasterea-lui-als-alex-leo-serban/

“als” a fost cel mai îndrăgit şi apreciat critic de film român, cel care a ştiut să pună în context şi în valoare noul cinema autohton.

Un articol de Petre Ivan|28 iunie 2014

Alex Leo Serban a fost un jurnalist cultural cu o experienţă de peste 25 de ani, un scriitor a cărui semnătură a apărut pe şapte cărţi şi în zeci de publicaţii din ţară şi străinătate. A prezentat emisiuni la radio şi la TV, a coordonat colecţia „Biblioteca de film” a Editurii Humanitas şi a inspirat şi lansat mulţi dintre criticii actuali de film.

Alexandru Şerban (als) s-a născut în Bucureşti, pe 28 iunie 1959. Tatăl n-a făcut niciodată parte din viaţa lui, iar Leo nu a vorbit despre asta. A locuit cu mama şi bunica în centrul capitalei şi mai apoi în apropiere de Piaţa Obor.

Textele autobiografice conturează o copilărie populată de femei vârstnice pe care el le numea mătuşi. Erau de fapt surorile bunicului, Bigi şi Mica. Mica a stat într-o garsonieră pe care Leo a moştenit-o şi în care a locuit de la 24 de ani. Bigi se îmbrăca numai în alb şi negru şi s-a sinucis la 74 de ani, pentru că surzise. De la ea a tras Leo primul fum.

Mai erau Mimi şi Babu, fiicele ei, Marga, cumnata lui Babu, Hilda, prietena lui Mimi, o roşcată de 90 de ani care pufăia etern, maică-sa, Gabriela Şerban, căreia îi spunea Bubi şi Babeiuşicuţilică şi bunica, care era Bababa. „Asta era cam toată familia mea, o mulţime de femei cu B-uri în nume,” scrie el în Mica dietetică, „Un batriarhat.”

Bunica a fost cea care l-a dus la cinematograf, declanşând o pasiune intensă pentru film, şi i-a explicat că ce se întâmplă pe ecran nu e adevărat. „În familia noastră, eram arondaţi pe genuri: bunică-mea – amatoare de musicaluri şi comedii, maică-mea – de thrillere, eu – de de toate.”

Alex Leo Serban: E cool să îmbătrîneştiAlex Leo Serban

 

“Faptul că am împlinit o vârstă nu ar fi alarmant în sine dacă el nu ar veni la pachet cu o percepţie tot mai nefavorabilă asupra „băbătiilor”, „moşilor” etc., atât de răspîndită în youth culture-ul ce ne înconjoară. Se spune că „40 is the new 30”, „50 is the new 40” ş.a.m.d.

Dacă o spui chiar tu, care ai împlinit vârstele respective, e un fel de wishful thinking – de îmbătare cu apă chioară. Dacă o spun ceilalţi, e ca o bătaie pe umăr consolatoare. Oricum ai da-o, ideea de bază e că nu e bine – singurul lucru bun e să crezi (sau să te prefaci) că ai altă vârstă, neapărat mai jună.

N-o să repet şi eu clişeul ăla cu „nu mă simt deloc ca la 50 de ani”: am zile în care simt că am chiar mai mult. Ce vreau să spun, apropo de această „bucurie” pe care mi-o face viaţa, este că – de mic – am vrut să fiu mai mare. Mai bătrân!

Probabil că asta e banal pe la 7-10-14 ani. Şi nu prea o mai spui cu toată gura pe la 35-40-45. Vorba aia: don’t speed up things, bătrâneţea vine oricum! (lol)

Dar povestea e-n felul următor: mă pasionează că îmbătrînesc! E un fenomen nou, necunoscut, pe care sunt fascinat să-l savurez… (Oricum, tabieturile mele „de moş” – trezitul foarte devreme dimineaţa -, apoi hachiţele şi lipsa de răbdare cu toate „junismele” care descoperă apa caldă mă vor fi pregătit serios pentru asta.)

O să zic o chestie care sună ciudat în context (contextul fiind acea youth culture de care vorbeam), dar eu sper să sune potrivit de polemic şi de provocator: e cool să îmbătrâneşti. Pe bune! (…)” Alex Leo Şerban

55 de ani de la naşterea lui als

als / retrovizoare. by pantacruel

Foto cu Alex Leo Şerban – cinemagia, facebook

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.