56 de filme din 26 de țări. Începe Festivalul Filmului European!
https://www.ziarulmetropolis.ro/56-de-filme-din-26-de-tari-incepe-festivalul-filmului-european/

Cea de a XIX-a ediţie se va desfăşura în perioada 7-31 mai în Bucureşti şi în patru oraşe din ţară şi va debuta cu o premieră: filmul românesc Acasă la tata al regizorului Andrei Cohn (Bucureşti, Cinema Pro, joi, 7 mai, 19:30).

Un articol de Petre Ivan|6 mai 2015

În țară, Festivalul Filmului European va călători la Craiova, Iași, Tîrgu Mureș și, în premieră, la Hunedoara.

Organizat de Institutul Cultural Român, împreună cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene, sub egida EUNIC București, Festivalul Filmului European 2015 le aduce cinefililor 56 de filme din 26 de țări. În plus vor avea loc 3 evenimente conexe dedicate iubitorilor de film și de animație, amatori și profesioniști (ateliere de educație cinematografică, de critică de film și de animație), dar şi un concert cu proiecții interactive și multe surprize de Ziua Europei în curtea Institutului Francez.

La toate manifestările din cadrul festivalului accesul este gratuit, pe baza unor tichete cu valoare nominală 0, care pot fi obținute de la casele de bilete în ziua proiecției. La Galele de deschidere și de închidere accesul se face pe bază de invitație. Detalii pe www.ffe.ro.

La Gala de deschidere a Festivalului, care va avea loc joi, 7 mai, la Cinema Pro, va fi proiectat filmul Acasă la tata (România, 2015) în prezența regizorului Andrei Cohn și a echipei.

Programul Festivalului conține un pachet consistent de film românesc: debuturile în lungmetraj al Anei Lungu (Autoportretul unei fete cuminți, 2015) și cel al lui Andrei Cohn (Acasă la tata, 2015), filmele care au participat în ediția din acest an a Festivalului Internațional de la Berlin – Aferim!  în regia lui Radu Jude (Ursul de Argint) și De ce eu? în regia lui Tudor Giurgiu.

Pe lista filmelor la care organizatorii se așteaptă ca sălile să fie neîncăpătoare se află zece premiere europene în România și numeroase producții europene premiate la festivaluri internaționale, printre care:

Ida, filmul polonez care a primit anul acesta Premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină,

Ida, un film de Pawel Pawlikowski

Ida, un film de Pawel Pawlikowski

Calvarul (Irlanda, 2014),

Gașca de fete (Franţa, 2014)

Dușmanul clasei (Slovenia, 2013),

Tăietura (coproducţie, 2014),

Miraj (Ungaria / Slovacia, 2014),

Hipocrat (Franța, 2014),

Pasolini (coproducție Franța-Belgia-Italia, 2014),

Acasă la Bergman (Suedia, 2013),

Miss Julie (coproducție, 2014) sau

Viktoria (coproducție Bulgaria-România, 2014) – care va fi proiectat la Gala de închidere a festivalului în prezența regizoarei Maya Vitkova și a producătoarei Anca Puiu.

Proiecţiile din Bucureşti vor avea loc la cinematografele Studio, Elvire Popesco și Cinema Pro, în perioada 7-14 mai.

Organizatorii și-au ținut promisiunea făcută în urmă cu un an și au pus pe harta festivalului alte patru orașe din țară, unde cinefilii vor putea vedea între 10 și 11 filme europene, astfel: Craiova (15-17 mai), Tîrgu Mureș și Iași (22-24 mai) și Hunedoara (29-31 mai).

Ambasadorul onorific, care a realizat și clipul de promovare a festivalului, este în acest an regizorul Tudor Giurgiu.

Foto: Festivalul Filmului European – ffe.ro

29
/08
/15

După două seri de filme la poalele Tâmpei, pe 26 și 27 august, și după nouă orașe parcurse, Caravana se îndreaptă spre București pe 29 august, cu nouă dintre cele mai bune filme alese din programul de scurtmetraje al Caravanei Filmelor NexT. 

29
/08
/15

Începând cu data de 1 septembrie 2015, UNATC ”I.L.Caragiale” îi așteaptă pe toți cei pasionați de studii în domeniile Teatru și Cinematografie să se înscrie la concursul de admitere, pentru anul universitar 2015-2016.

28
/08
/15

Sandra Bullock, Julianne Moore, Matt Damon, Helen Mirren, Susan Sarandon, Kate Winslet Johnny Depp, Jessica Chastain, Ryan Reynolds, Steve Martin, Jake Gyllenhaal, Naomi Watts, Rachel McAdams, Jesse Eisenberg, Drew Barrymore, Kristen Stewart, Tom Hardy, Shia LaBeouf, Anna Kendrick şi Idris Elba sunt câteva dintre vedetele care vor fi prezente la cea de-a 40-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Toronto (TIFF 2015), programat între 10 şi 20 septembrie.

27
/08
/15

Noua generaţie Griswold îşi face iar de cap şi stârneşte hohote de râs. Producţia New Line Cinema „Vacanţă cu peripeţii” îi aduce împreună pe marile ecrane, din 28 august, pe Ed Helms şi Christina Applegate într-o călătorie de familie care se transformă rapid într-o aventură nefastă.

25
/08
/15

Povestea de dragoste dintre Tyrone Power, tatăl Rominei Power, actuala stea a muzicii uşoare italiene, și Annabella, actriţa ingenuă de origine franceză, a început pe platourile de la Hollywood. El era numit “primul amorez” și Rege al cinematografului anilor ’40, iar căsătoria sa a isterizat fanele din America şi din întreaga lume.

25
/08
/15

În perioada 1-5 septembrie are loc prima ediție a Festivalului Ambasadelor, unde bucureştenii vor avea ocazia de-a face înconjurul lumii în doar câteva zile, luând parte la o sărbătoare a diversității internaționale, o aventură menită să arate Bucureştiul drept o capitală multiculturală, promotoare a dialogului intercultural.

24
/08
/15

Woody Allen aduce pe marile ecrane povestea unui profesor de filozofie plin de îndoieli, care îşi regăseşte pofta de viaţă după ce comite un act existenţial. Filmul, scris şi regizat de cineastul în vârstă de 79 de ani, cu Joaquin Phoenix şi Emma Stone în distribuţie, va avea premiera în cinematografe pe 28 august.

24
/08
/15

„Filmul poate salva viaţa”, crede Răzvan Georgescu, unul dintre cei mai importanţi regizori români de documentare. Mărturiseşte că lucrul la „Testimonial” (2008) şi, mai apoi, la „Paşaport de Germania” (2014) l-a ajutat în lupta împotriva tumorii cerebrale maligne cu care a fost diagnosticat în urmă cu câţiva ani.