6 poeti britanici stilizează traduceri din poezia română contemporană
https://www.ziarulmetropolis.ro/6-poeti-britanici-stilizeaza-traduceri-din-poezia-romana-contemporana/

Săptămâna viitoare (18 – 22 aprilie), şase poeţi britanici contemporani vin la Bucureşti, pentru a stiliza traduceri din poezia română contemporană. Pe lista celor peste 40 de poeţi români ale căror versuri vor fi traduse în limba engleză se află nume precum: Ana Blandiana, Nora Iuga, Angela Marinescu, Emil Brumaru sau Mircea Cărtărescu

Un articol de Petre Ivan|14 aprilie 2016

Timp de 5 zile, în cadrul unor workshop-uri care se vor desfăşura la sediul Institutului Cultural Român din Aleea Alexandru nr. 38, textele traduse, într-o formă brută, de studenţii Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan (MTTLC) din cadrul Universităţii din Bucureşti vor fi stilizate de cei 6 oaspeţi britanici.

Textele finale ale acestor echipe mixte româno-britanice vor fi publicate într-o antologie bilingvă de poezie română contemporană.

Deschiderea Atelierelor de Traducere Literară va avea loc luni, 18 aprilie, de la ora 10.00, în prezenţa: Domnului Duncan Mothersill – Director English Language Services în cadrul British Council, Conf. Dr. Octavian Roske – Directorul Deapartamentului de Limba şi Literatura Engleză, Universitatea Bucureşti, Prof. Dr. Lidia Vianu – Directorul MTTLC şi al Editurii Contemporary Literature Press şi Ariadna Ponta – ICR, Direcţia Programe Interne.

Proiectul „Ateliere de Traducere Literară la Bucureşti” reprezintă iniţiativă din care au de câştigat atât traducătorii, cât şi literatura română, care are şansa de a pătrunde pe piaţa de carte britanică, una dintre cele mai greu de cucerit de către un autor aparţinând zonei Europei Centrale şi de Sud-Est.

Foto: 6 poeti britanici – icr.ro

07
/05
/13

CRONICĂ DE CARTE Apărut la Editura All, în colecţia Strada Ficţiunii, romanul „Factorul groazei“, de Robert Harris, are la bază o întâmplare reală – prăbuşirea Bursei din New York în 6 mai 2010, în contextul crizei datoriilor suverane din Grecia

26
/04
/13

Miercuri, 24 aprilie, a avut loc o nouă seară japoneză la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Evenimentul a fost dedicat scriitorului Yasushi Inoue şi lansării nuvelei „Puşca de vânătoare“ în colecţia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu la Editura Humanitas Fiction.

26
/04
/13

Gala Bun de Tipar şi-a desemnat câştigătorii în cadrul celei de-a doua ediţii, joi, 25 aprilie, în Aula Bibliotecii Naţionale din Bucureşti. Filip Florian, Ion Ianoşi şi Lucian Boia s-au numărat printre cei premiaţi

24
/04
/13

CRONICĂ DE CARTE „Puşca de vânătoare“, de Yasushi Inoue, este o nuvelă diafană, de o sensibilitate translucidă, prin care discernem cele mai diverse nuanţe ale iubirii. Stilul suav, îngreunat cu o tristeţe aproape ireală, aminteşte de profunzimea psihologică a nuvelelor lui Stefan Zweig.