75 de ani de istorie a Teatrului Țăndărică la Muzeul Copilului București
https://www.ziarulmetropolis.ro/75-de-ani-de-istorie-a-teatrului-tandarica-la-muzeul-copilului-bucuresti/

Teatrul de Animaţie Țăndărică va prezenta, în perioada august – decembrie 2020, la Muzeul Copilului din Bucureşti, proiectul Expoziţie Interactivă/Muzeul Itinerant Perpetuum Țăndărică, ce constă într-o prezentare artistică a patrimoniului Teatrului de Animaţie Țăndărică.

Un articol de Liliana Matei|21 august 2020

Păpușile sunt alese dintr-o istorie de 75 de ani a teatrului și marchează principalele repere de viziune plastică a teatrului de animație.

Particularitatea proiectului Perpetuum Țăndărică constă în caracterul contemporan al scenografiei de păpuși prin prezentarea tendințelor estetice și a tehnicilor actuale de construcție. Sunt expuși atât pașii de construcție a unei păpuși sau a unei marionete – obiect de joc sau operă de artă – cât și creațiile scenografiei de păpuși din repertoriul actual al Teatrului de Animație Țăndărică.

„Copilul își formează o cultură cu foarte multe imagini, gândește în imagini, se joacă cu imaginile, memorează vizual. Aud mereu sintagma „copiii de azi nu mai citesc”. Nu e chiar așa! Ei își iau informațiile altfel decât noi, trebuie să îi încurajăm să lucreze cu noua tehnologie, cu noile lor „cărți”, gadget-urile. Este esențial să ținem mereu cont de ei. Vrem să vină spre noi, așadar trebuie să avem grijă să nu îi plictisim, să nu îi „culturalizăm” forțat! Să vină la teatru ca la joacă, cu căutare, cu prietenie, cu fericire și chiar cu obrăznicie, dacă vreți. Să le asigurăm un loc în care ei să fie… Liberi”, a declarat Călin Mocanu, managerul Teatrului Țăndărică.

Muzeul Copiilor este un spațiu educativ, creativ și inovativ înființat la inițiativa Primarului General Gabriela Firea. Muzeul Copiilor va fi structurat pe secțiuni tematice – artă şi cultură, științe, geografie, istoria oraşului, tehnologie/ inovație şi gastronomie – în care vor fi organizate expoziții interactive, diverse evenimente, lecții deschise şi întâlniri cu artişti.

Expoziția „Perpetuum Țăndărică” este organizată de Primăria Capitalei prin Teatrul de Animație Țăndărică și poate fi vizitată în perioada august – decembrie 2020 la Muzeul Copilului din București.

04
/08
/13

Teatrul Ion Creangă a încheiat selecţia spectacolelor pentru cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti”, eveniment ce va avea loc în perioada 28 septembrie – 5 octombrie. Iniţiat în anul 2005, de către Cornel Todea, Festivalul îşi propune să fie un program complex de educaţie teatrală, […]

03
/08
/13

Prima înregistrare muzicală din cariera lui Luciano Pavarotti, realizată în 1963, va fi inclusă pe un album care va cuprinde 50 dintre hiturile marelui tenor şi va fi lansat în octombrie. Înregistrarea - aria "Che Gelida Manina" din "La Boheme" de Giacomo Puccini - a fost realizată după debutul tenorului la televiziunea britanică, în 1963, în emisiunea "Sunday Night At The London Palladium with Bruce Forsyth".

03
/08
/13

Guvernul britanic încearcă să îi interzică artistei Kelly Clarkson să scoată din ţară un inel care a aparţinut scriitoarei Jane Austen, pe care cântăreaţa americană l-a cumpărat în 2012. Cântăreaţa originară din statul american Texas a cumpărat acel inel la o licitaţie organizată în 2012, unde a plătit suma de 152.450 de lire sterline (230.748 dolari).

03
/08
/13

„Nu sînt un carierist, sînt un modest soldat care are în raniţă 40 de piese şi care mărşăluieşte şi, pe unde trece, întreabă: «Vreţi? Iată, vă dau. Citiţi!»“, îşi face autoportretul dramaturgul Matei Vişniec, într-un interviu publicat de Rhea Cristina în cartea „Românii secolului XXI“.

02
/08
/13

Vernisajul expoziţiei ,,Desant în alb'' va avea loc astăzi în spațiul de artă contemporană Aiurart. Cei cinci artişti care ocolesc o expoziţie sunt Peter Lober, Alexander Wissel, Wanda Koller, Moritz Fiedler, Johannes Bendzulla.

02
/08
/13

În luna august Teatrul Mignon se întâlneşte cu spectatorii la mare. În fiecare week-end găsiţi spectacole de teatru la ,,amfiTEATRU", La Pescărie - Vama Veche.

02
/08
/13

Cântăreaţa Madonna a achiziţionat recent drepturile de ecranizare a romanului ,,The Impossible Lives of Greta Wells", pe care intenţionează să îl regizeze.

02
/08
/13

Cum era Ateneul în perioada interbelică, ce se juca la Teatrul Național din București și cum își petrecea diminețile familia regală - aflăm din jurnalul pe care îl ținea zilnic Regina Maria a României.