„Strada” are premiera la Țăndărică
https://www.ziarulmetropolis.ro/strada-are-premiera-la-tandarica/

Pe data de 5 februarie 2021, ora 18:00, la Teatrul Țăndărică va avea loc premiera spectacolului „Strada” în regia lui Mihai Gruia Sandu.

Un articol de Liliana Matei|5 februarie 2021

„Spectacolul Strada este în genul teatrului clownesc, nonverbal, cu adresă către toate vârstele. Propunerea vine în întâmpinarea necesității de a putea exporta un spectacol și în zonele nevorbitorilor de limba română, cererea fiind foarte mare de spectacole de comedie nedependente de o limbă anume. În străinătate ele sunt foarte gustate, existând mari festivaluri (despre care la noi, nu se cunoaște mai nimic). Limbajul nonverbal este universal”, spune Mihai Gruia Sandu, regizorul spectacolului.

Scenariul și regia: Mihai Gruia Sandu

Costume: Stela Verebceanu (Republica Moldova)

Asistent scenografie: Emilia Furduiu

Muzica: Andrei Gheorghiu și o mică parte este semnată de Yves Chamberlain (Canada)

Vârsta: Peste 5 ani, nonverbal

Durata: 60 min

Distribuție: Liliana Gavrilescu, Simina Constantin, Ana-Maria Bălescu, Florin Mititelu, George Simian

Accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării de mască (medical/nonmedicală) pe toată durata spectacolului. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul. Nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală alterată) și temperatură mai mare de 37,3C.

Accesul se face cu respectarea de către participant a distanțării de minimum 1,5 m. Respectarea distanței obligatorii de minimum 1,5 m și în condițiile utilizării toaletelor.

29
/04
/24

Romanul „Părinți” al Dianei Bădica este romanul unei generații. Este acel moment din proza noastră contemporană în care simți respirația unei scriitoare cu totul speciale, care reușește să surprindă suflul și sufletul unei generații în care s-au întâlnit și s-au ciocnit toate tranzițiile ultimelor decenii.

29
/04
/24

Timp de 12 zile, în perioada 17 mai – 9 iunie, copiii sunt așteptați, alături de părinții lor, la cea de-a opta ediție a Festivalului Opera Copiilor, unde vor fi întâmpinați cu surprize și activități distractive, desfășurate în locurile binecunoscute, dar și în spații recente deschise publicului.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.