„Pâinea noastră cea de toate zilele”: cel mai nou documentar semnat de Șerban Georgescu a avut premiera internațională în cadrul FIPADOC
https://www.ziarulmetropolis.ro/painea-noastra-cea-de-toate-zilele-cel-mai-nou-documentar-semnat-de-serban-georgescu-a-avut-premiera-internationala-in-cadrul-fipadoc/

În perioada 20 – 28 ianuarie a avut loc în Franţa cea de-a 5-a ediţie a Festivalului de film documentar (FIPADOC) de la Biarritz, primul eveniment major al anului din circuitul celor dedicate acestui gen, care reuneşte anual 50 de ţări participante şi peste 30.000 de spectatori. Cu această ocazie, „Pâinea noastră cea de toate zilele”, cel mai nou documentar regizat de Șerban Georgescu („Varză, cartofi şi alţi demoni”; „Jurnalul familiei -escu”) a avut premiera internaţională, fiind nominalizat în cadrul secţiunii IMPACT, dedicată producţiilor cu teme sociale, de mediu sau justiţie.

Un articol de Ziarul Metropolis|30 ianuarie 2023

„Pâinea noastră cea de toate zilele” este, la bază, o poveste despre supraviețuire. Despre lupta de supraviețuire a uneia din puținele afaceri sociale din România, brutăria MamaPan, precum și a celor care lucrează acolo – mame singure, fără posibilități materiale, aflate la baza piramidei sociale, femei care doresc să aibă o ocupație, care se gândesc la asigurări medicale și la pensie, femei care au refuzat statutul de „asistat social”.

MamaPan este un loc în care nu se face doar pâine, ci și un loc în care se repară vieți. Documentarul urmărește povestea a cinci femei care lucrează la brutăria MamaPan, descoperind spectatorului provocările cu care acestea se confruntă, precum și motivațiile lor pentru nu renunța în fața a ceea ce pare un sistem construit să le pună piedici, nu să le ajute. Provocările nu sunt doar ale angajatelor, ci și ale Irinei Sorescu, inițiatoarea afacerii, care se încăpățânează să creadă că economia socială poate să funcționeze, oricât încearcă sistemul autohton să o contrazică, așa cum ea însăși declară: „Ceea ce facem noi este să luăm niște oameni care sunt în grija statului și să-i trecem în partea cealaltă, unde devin contribuitori la bugetul statului. Iar asta este de foarte multe ori foarte greu.”

„Un film plin de emoție care subliniază importanța victoriei colective și care îndeamnă la repararea injustiției sociale prin a le găsi un loc celor uitați, celor disprețuiți.”, sunt câteva din cuvintele prin care primele cronici descriu documentarul, în asentiment cu calda recomandare făcută chiar de Christine Camdessus, directorul artistic al FIPA.

Şerban Georgescu are la activ mai bine de 20 de ani de experienţă în domeniul documentarelor şi advertisingului, lucrând pentru clienţi de prestigiu, cu unii dintre cei mai importanţi jucători din industrie. Din 2006 a colaborat constant cu companii de producție din Norvegia, Danemarca și Elveția pentru mai multe documentare recompensate cu multiple premii internaționale. Printre proiectele sale personale se află Everest, Călător pe viață, Varză, cartofi și alți demoni și Jurnalul familiei -escu.

Pâinea noastră cea de toate zilele face parte și din selecția oficială a Docs Without Border Film Festival și va avea lansarea în cinematografe în cursul acestui an. Producătorul executiv este Oana Muntean, în timp ce imaginea este semnată de Bogdan Slăvescu, iar montajul poartă amprenta aceluiași Șerban Georgescu. Mai multe detalii despre premiera națională precum și despre lansarea în cinema vor fi anunțate ulterior.

Pâinea noastră cea de toate zilele este o producție Kolectiv, distribuită de Follow Art Distribution și realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.