A fost odată comunism. Proiecte speciale Radio România Cultural, la 30 de ani de la Revoluția din 1989
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-fost-odata-comunism-proiecte-speciale-radio-romania-cultural-la-30-de-ani-de-la-revolutia-din-1989/

Radio România Cultural lansează, începând cu 30 septembrie, în anul în care românii sărbătoresc 30 de ani de libertate, două ample proiecte editoriale care se constituie într-o adevărată istorie sonoră a celor 50 de ani de comunism.

Un articol de Petre Ivan|27 septembrie 2019

Aceasta se concretizează în pagini de memorialistică, cărora le dau glas unii dintre cei mai importanți actori ai scenei românești, dublate de mărturii sonore venite parcă direct din iadul comunist, mărturii cu vocile celor ce au pătimit în închisori.

A fost odată comunism este o rememorare, prin intermediul paginilor de memorialistică, selectate de istoricul Georgeta Filitti, coordonatoarea științifică a proiectului, a celor mai importanţi ani ai comunismului românesc, completate de explicații concrete ale istoricilor care au studiat această perioadă.

Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Marian Râlea, Alexandra Halic și alți importanți actori ai scenei românești dau glas acestor pagini obținând, astfel, un proiect audio care reflectă cele mai importante etape ale perioadei comuniste din România, structurate în capitole precum: Naționalizarea, Securitatea, Deportările, Canalul, Colectivizarea, Eliminarea proprietății private, Închisorile de femei și de bărbați, Avorturile, Casele de copii etc.

În perioada 30 septembrie – 15 decembrie, puteți asculta aceste pagini sonore în emisiunile Espresso și GPS Cultural,  proiectul concretizându-se editorial și într-un audio-book care va apărea în curând la Editura Casa Radio, iar campania se va încheia la finalul anului, cu podcast-uri într-o secțiune pe site-ul www.radioromaniacultural.ro.

Paginile de istorie vor fi dublate, în aceeași perioadă, de mărturii venite parcă în direct din iadul comunist, mărturiile celor care au pătimit în cumplitele închisori. Acestea se regăsesc în înregistrările făcute de colega noastră, Anca Mateescu, care sunt documente sonore unice pe piața media din România, păstrate în Fonoteca de Aur a radioului public.

Sub genericul Amintiri din temnițele comuniste, se vor auzi, zilnic, voci ale unor personalități precum: Bartolomeu Anania, Adrian Marino, Arșavir Acterian, Teohar Mihadaș, Alexandru Paleologu, Gabriel Țepelea, Lena Constante, Dumitru Stăniloaie, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa şi mulți alții.

“Să nu ne răzbunați!’’, a fost  îndemnul pe care Mircea Vulcănescu l-a lăsat atunci când a trecut la cele veşnice, la 28 octombrie 1952, în închisoarea de la Aiud.

Nouă ne rămâne, așadar, datoria aducerii aminte… pe frecvențele Radio România Cultural!

Postul Radio România Cultural este singurul post de radio cu acoperire naţională în FM, care produce programe exclusiv culturale, difuzând producţie originală culturală şi informaţie din toate zonele culturii, la nivel naţional şi internaţional. Detalii pe www.radioromaniacultural.ro.

Foto: A fost odată comunism – facebook

26
/03
/15

Luni, 30 martie, la ora 19.00, la Café Verona (Strada Pictor Arthur Verona 13-15), va avea loc lansarea cărţii „Teoria tăcerii“, de Iulian Tănase, volum apărut recent la Editura Herg Benet. Vor vorbi: Cristian Crisbăşan, Horaţiu Decuble, Vlad Eftenie, Cristian Iftode şi autorul.

24
/03
/15

Gala Premiilor Radio România Cultural, ediţia a XV-a, şi-a desemnat căştigătorii‚ luni, 23 martie 2015, la Teatrul Odeon. Printre cei mai ovaţionaţi au fost câştigătorii premiilor speciale: actorul Mircea Albulescu - Premiul de Excelenţă, coregraful Gigi Căciuleanu - Premiul Lux Mundi şi compozitorul Dan Dediu - Premiul ''In memoriam Iosif Sava''.

23
/03
/15

Scriitoarea Aurora Liiceanu se alătură personalităţilor care au acceptat să-şi arate calităţile de librar şi se va întâlni cu publicul miercuri, de la ora 19.00, la librăria Bizantină din Bucureşti, unde va prezenta recomandările sale de carte, în cadrul campaniei "Librar pentru o zi".

21
/03
/15

În prima ediţie din acest an a emisiunii Exclusiv în România, Cristian Tabără şi echipa sa vor face o plimbare prin judeţul Sibiu, pe urmele lui Noica şi Cioran. Emisiunea se difuzează pe 21 martie, de la ora 18.00, la TVR 1, TVR HD şi pe TVR+.

19
/03
/15

Luni, 23 martie, de la ora 17.00, la Reactor se dă startul, cu o întâlnire gratuită, de probă, unor şedinţe săptămânale de gimnastică intelectuală: un write-out session în timpul căruia vor fi antrenate exprimarea, creativitatea, şi cei care vor participa vor avea posibilitatea să îşi confrunte scrisul cu reacţiile celorlalţi.

19
/03
/15

Ediţia de primăvara a târgului de carte cu discount Kilipirim se va desfăşura în perioada 25 - 29 martie, între orele 10.00 şi 20.00, la Galeria Dalles din Bucureşti, accesul publicului fiind liber.

18
/03
/15

Astăzi, de la ora 19.00, la librăria Bizantină din Bucureşti, criticul de teatru şi realizatoarea de televiziune Marina Constantinescu trece în barca personalităţilor care au acceptat să-şi arate calităţile de librar într-o inedită întâlnire cu publicul.

13
/03
/15

De 15 ani, la fiecare sfârşit de lună martie, Radio România Cultural îi premiază, intr-o gală a valorii şi a rafinamentului, pe cei care au performat în diferitele domenii ale culturii în anul anterior. Gala Premiilor Radio România Cultural, ediţia a XV-a, va avea loc luni, 23 martie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon.