A fost odată… Dan Spătaru
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-fost-odata-dan-spataru/

„Dan Spătaru era fermecător, semăna cu Alain Delon, în plus, avea un timbru deosebit, dar, în vremurile acelea, cultul personalităţii era practic inexistent. El îşi vedea de meserie şi privea succesul extraordinar de care se bucura, ca pe o recompensă firească a muncii lui. Tot ce cânta el devenea şlagăr (…)” – Margareta Pâslaru.

Un articol de Petre Ivan|8 septembrie 2016

Dan Spataru, unul dintre cei mai iubiți cântăreți români ai tuturor timpurilor, s-a născut în localitatea Aliman, județul Constanța, într-o familie de învățători. Caii şi fotbalul au fost primele lui pasiuni.

La 12 ani, după moartea mamei sale, s-a mutat la Medgidia la o mătușă. Aici a făcut liceul și a început cariera de fotbalist. A jucat la “Progresul”, apoi la “Știința București”.

Eram în turneu cu Spătaru şi cu Andreescu. Trebuia să avem spectacol la Caransebeş şi, cu o seară înainte, primim telefon că se ocupă sala cu o şedinţă de partid. Zi liberă. Trenul tras la Lugoj. Şi ne ducem în oraş, pe malul Mureşului, acolo unde este sala de cinematograf… gol! Mă duc la vânzătoare, aflu că era un film rusesc, care nu avea nici spectatori, nimic. Am întrebat cât costă să cumpărăm diseară toată sala. Ni se spune: 820 de lei. Hai să luăm şi jucăm diseară, punem aici un anunţ la Casa de Bilete. Şi am scris aşa: “Diseară mare concert cu Dan Spătaru” şi ne-am trecut şi pe noi cu litere mai mici. Era ora 11.00, noi ne-am dus să mâncăm la gară ceva şi a venit un băiat, care aproape că-şi dădea sufletul de la cât alergase şi m-a întrebat: „Dvs sunteţi cu dl Spătaru? Aveţi spectacol la 15.00, la 17.00, la 19.00 şi la 21.00!” Patru spectacole cu o simplă hârtie! Acesta era Dan Spătaru! – Horia Moculescu

Când era în anul III la Facultatea de Educație Fizică și Sport a trebuit să se lase de fotbal, avea hernie de disc. S-a dedicat școlii și muzicii. Era student când a început să cânte la “Casa Studenților”, în anul 1962. A început cu muzică italiană, care era la modă.

Ştiaţi că…?

“Drumurile noastre toate”, cea mai îndrăgită piesă din repertoriul lui Dan Spătaru vine din fosta Iugoslavie, iar textul îi aparţine lui Dan Spătaru.

Odată, la o terasă, Temistocle Popa l-a întâlnit pe Dan Spataru. Impresionat de vocea sa, compozitorul începe să-i scrie şlagăre pe bandă rulantă, primul mare succes fiind melodia “Măicuța mea”.

Când apărea pe scenă, îmbrăcat impecabil, cu microfonul în colţul gurii, începea să cânte, de la primele acorduri se producea magia, sala era electrizată. El nu schiţa nici măcar un pas de dans, avea exact acea ţinută de sportiv care stă aliniat pe terenul de fotbal, când se cântă imnul. Trebuie să vă spun că el avea emoţii de fiecare dată înainte de spectacol. – Doina Spătaru, verişoara lui Dan Spătaru

La televiziune a debutat într-un spectacol înregistrat la Casa de cultură a studenților, alături de Petre Geambașu.

În ultimul său interviu radio, Dan Spătaru spunea că a locuit o vreme la Casa Studenţilor din Bucureşti, pentru că era metodist acolo. Se ocupa de programul muzical-sportiv şi asigura audiţii cu Nat King Cole, Frank Sinatra,The Beatles, The Rolling Stones şi alţii pe care-i asculta la Radio Luxembourg. I-a cucerit treptat pe studenţii sceptici. Mulţi îl percepeau ca sportiv.

În 1969 obținea prima recunoaștere a talentului său: Premiul de interpretare la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia, cu melodiile ”Cu cine semeni dumneata” și ”Țărăncuță, țărăncuță”.

”Prin 1967 am fost la un festival internațional în Cuba, la Varadero, unde sunt trecut în Cartea Recordurilor pentru aplauze: 16 minute și 19 secunde!” – Dan Spătaru

Alte șlagăre celebre din cariera lui Dan Spataru: ”Trecea fanfara militară”, ”Nu-ți șade bine când plângi”, ”O sută de stele”, ”Ai trecut iar pe strada mea”, ”Scara de mătase”, ”Nu m-am gândit la despărțire”, ”Drumurile noastre”.

Nu pot uita ziua în care l-am întâlnit pe Dan Spătaru. Ne aflam într-un turneu în URSS, în Sala Sporturilor din Moscova. Când a urcat pe scenă, întreaga sală, aproape 5000 de oameni, i-au scandat  numele… – Cornel Constantiniu

În memoria lui Dan Spătaru este organizat anual, la Medgidia, festivalul care îi poartă numele.

Foto: Dan Spătaru – facebook

24
/06
/14

În cadrul serialului „Iubiri care au făcut istorie”, Ziarul Metropolis vă prezintă poveștile de dragoste ale Reginei Maria (1875-1938), despre care se spunea că e una dintre cele mai frumoase și mai senzuale femei din Europa.

22
/06
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE. Debut în regie al directorului de imagine Nicolae Mărgineanu, „Un om în loden” (1979) este un mai mult decât onorabil film polițist, vizionabil și astăzi, în pofida a două mari ghiulele propagandistice care îl trag în jos.

08
/06
/14

A fost idolul masculin al oricărei femei. Era un amestec de straniu, de gesturi elegante. Avea magnetism, dar şi un dram de mister. Pe scenă, a fost un neuitat Romeo marcat de maladia marilor orgolii, un Hamlet romantic, apoi un Oedipe salvat de intensitatea liniştii tragice. Actorul Adrian Pintea ar fi împlinit anul acesta 60 de ani.

03
/06
/14

În perioada în care a jucat, Nineta Gusti (4/27 noiembrie 1913, Iași - d. 4 iunie 2002, Crevedia) a prins momentul de întâlnire a trei generaţii de actori glorioşi care au scris istoria teatrului românesc prin personajele lor. Succesul n-a vrăjit-o, actoria n-a fost o obsesie, iar retragerea n-a devenit o dramă. A bucurat multă lume cu hazul ei unic.

26
/05
/14

Jean Constantin n-a urmat o şcoală de actorie. Dar, exploatând comicul de situaţie cultivat în şcoala cupletului revuistic, apelând la umorul verbal și la efectele unei dicţii particulare, artistul a avut succes. La 83 de ani, când a murit, avea o popularitate uriaşă, ce-l menţinea pe „creasta valului”.

24
/05
/14

Ultima dorință a lui Constantin I. Nottara a fost ca lumea să nu-l uite. Marele actor a jucat timp de 60 de ani, 800 de roluri, și a trăit într-o casă construită din banii strânși de colegii de la Teatrul Național. Locuința, devenită apoi muzeu memorial, riscă să fie vândută.

09
/05
/14

Ar fi putut concura cu marile actriţe de la Hollywood, dar a ales să uimească Parisul. A devenit o stea în cinematografia franceză a anilor ’30. „Cea mai aristocratică dintre actriţe“, „regina teatrului din Paris“, „unica“, „extraordinara“, „inimitabila Elvira“, aşa cum o alinta presa, Elvira Popescu a cucerit publicul francez, îmblânzindu-i pe cei mai exigenţi critici. Cei mai renumiţi dramaturgi ai vremii au scris pentru ea.

05
/05
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Când primăvara e fierbinte“ (1961) şi „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), filme aproape necunoscute, impuneau un cineast unic şi, din păcate, ignorat, atât la vremea lui, dar mai ales în prezent - Mircea Săucan.