A început FEST – FDR / „Viața-i mai frumoasă după ce mori”, de Mihai Mănuțiu, a deschis Festivalul
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-inceput-fest-fdr/

Spectacolul „Viaţa-i mai frumoasă după ce mori” realizat de Mihai Mănuţiu a deschis, miercuri, cea de-a XX-a ediţie Festivalului Dramaturgiei Româneşti, care are loc în perioada 15-22 aprilie.

Un articol de Petre Ivan|16 aprilie 2015

Miercuri, 15 aprilie, pe scena Teatrului Național din Timișoara, s-a dat startul celei de a XX-a ediții a FEST-FDR (Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești), festivalul care, între 15 și 22 aprilie și 6-13 iunie, plasează teatrul românesc contemporan în context internațional.

Rolul selecționerului festivalului a fost acela de a aduce  la Timișoara cele mai bune creații, în cazul FDR, pe texte românești, fie clasice, fie contemporane.

”Intenția mea este ca, urmărind ce se întâmplă în alte zone din România, să încerc să fac o imagine mozaicată, un puzzle de direcții, de teme, de preocupări (…). Avem regizori care sunt preocupați de dramaturgia românească, avem actori care joacă cu plăcere și, o concluzie a acestui an, avem teatre de stat care se apleacă din ce în ce mai mut către dramaturgia contemporană care, poate, acum câțiva ani, era puțin marginală”, a precizat teatrologul Oana Borș, selecționerul festivalului.

Dramaturgia românească s-a dezvoltat și a ajuns într-un punct în care spectacolul de teatru contemporan privește cu maximă atenție textul românesc. Anul acesta, ediția se concentrează puternic pe ceea ce înseamnă individualitate. Am pus reflectorul mult mai atent decât, poate, am făcut-o până acum. Întocându-mă la Art of Ageing, la ”arta de a îmbătrâni”, vă propunem să căutăm arta de  a trăi împreună, de a învăța

ORGANIC -  regia Andrei Majeri, Teatrul National Bucuresti

ORGANIC – regia Andrei Majeri, Teatrul National Bucuresti

să trăim împreună, civilizat –  Ada Hausvater, managerul Teatrului Național.

FEST –FDR este organizat cu sprijinul Ministerului Culturii, al Primăriei Municipiului și Consiliului Local Timişoara.

Secțiunea FDR s-a deschis, în Sala Mare a Teatrului Național, cu spectacolul Viața-i mai frumoasă după ce mori (Teatrul “Tomcsa Sándor” Odorheiul Secuiesc), pus în scenă de Mihai Măniuțiu.

A urmat, la Sala 2, Organic de Saviana Stănescu, în regia lui Andrei Măjeri (Teatrul Național București).

Ediția din acest an a FDR înglobează un alt eveniment în care Teatrul Național este organizator, The Art of Ageing – 1st European Theatre and Science Festival, creat în cadrul Convenției Teatrale Europene.

Foto: FEST – FDR – Adrian Pîclișan / TNTm

08
/11
/13

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă, săptămâna viitoare, spectacolele „Mozart Steps” şi „O poveste japoneză” la Bucureşti. Evenimentele vor avea loc în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!”.

07
/11
/13

The Bed is Broken, premiat la atelierul de film documentar Aristoteles Workshop 2012, a fost ales în selecţia oficială a uneia dintre cele mai importante competiții din lume: Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Amsterdam (IDFA).

07
/11
/13

CRONICĂ DE FILM Film cu pretenţii, „O vară foarte instabilă“, noul lungmetraj al Ancăi Damian, este – prin formă şi conţinut - atipic în peisajul cinematografic românesc. Asta nu îl face un film redutabil, ci mai degrabă o experienţă insolită, incapabilă să depăşească însă unele convenţii.