A murit actorul Nae Lăzărescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-actorul-nae-lazarescu/

Actorul Nae Lăzărescu a murit joi dimineaţă, la vârsta de 72 de ani, a declarat pentru Mediafax Alexandru Arşinel, directorul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”.

Un articol de Corina Vladov|19 decembrie 2013

Actorul Nae Lazarescu a murit joi dimineaţă, la vârsta de 72 de ani, a declarat pentru Mediafax Alexandru Arşinel, directorul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase“ din Bucureşti.

Potrivit unor surse medicale, Nae Lăzărescu avea o suferinţă cronică la ficat şi era în investigaţii. Acesta mergea o dată pe lună la Spitalul Fundeni din Bucureşti pentru analize medicale.

Trupul neînsufleţit al actorului Nae Lăzărescu va fi depus, vineri la prânz, la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase“, a precizat Alexandru Arşinel pentru Mediafax.

Nae Lăzărescu spunea în iulie că s-ar putea să fie nevoit să ia o pauză de la actorie, din cauza unor probleme de sănătate.
Actorul arăta, într-un interviu, că a făcut stand-up comedy de când s-a născut şi că a vrut neapărat să lucreze la Teatrul „Constantin Tănase”.

Nae Lăzărescu s-a născut pe 8 septembrie 1941, fiind cunoscut în special pentru scenetele de comedie pe care le-a realizat de-a lungul timpului alături de partenerul său de scenă, Vasile Muraru.

Citiţi şi: Mitică Popescu, Dorel Vişan şi Vasile Muraru, îndureraţi de dispariţia lui Nae Lăzărescu

În perioada în care era student la ASE, Nae Lăzărescu juca într-un grup de teatru satiric, cu care participa la festivaluri de amatori, apoi a lucrat trei ani la Rapsodia Română, la secţia de estradă.

Ulterior, vreme de aproape 50 de ani, a lucrat la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, unde l-a cunoscut pe Vasile Muraru, iar cupletele interpretate de ei sunt memorabile.

Într-un interviu acordat pentru site-ul Teatrului de Revistă, Nae Lăzărescu spunea că a avut mai multe modele în carieră: „Am avut mai multe modele. Atunci Franţa deţinea crema comicilor. Bourvil, Fernandel, mai târziu au apărut Jean Le Trevle şi mulţi alţii. Marcel Sardou, celebru critic de film, spune că cel mai bun film trebuie să îl facă englezii, să îl finanţeze americanii şi să îl vadă francezii”.

De asemenea, vorbind despre rolurile în care a jucat, Nae Lăzărescu spunea: „Toate rolurile îmi sunt dragi, bineînţeles că am avut şi „copii nereuşiţi”, că nu se poate altfel. Teatrul de revistă este ca un ziar, un ziar vorbit. Textul de revistă durează cel mai puţin, se schimbă împrejurările”.

„Genul teatrului de revistă poate părea la prima vedere uşor, dar, dacă este luat în serios, este destul de dificil”, mai spunea Nae Lăzărescu în acelaşi interviu.

Despre experienţa cu televiziunea, Nae Lăzărescu spunea că a început să facă spectacole cu ocazia diverselor sărbători. „Ştiu că televiziunea era în Moliere. Acum, la ce să mă duc? La mese rotunde cu capete pătrate?! Toţi ştiu tot. Noi, studenţii, aveam emisiune lunară. Aveam formaţii una mai bună ca alta. La cuplete, pe noi ne acompania la pian Eugen Ciceu. Aveam cântăreţi buni. Era Dan Spătaru, Pompilia Stoian, Anca Agemolu…”.

Nae Lăzărescu a jucat şi în filme, printre care „Grăbeşte-te încet”, „Şantaj”, „Baloane de curcubeu”, „Căsătorie cu repetiţie” şi „Viraj periculos”. De asemenea, în animaţia „Maşini”, i-a dat voce personajului Clang.

Foto cu Nae Lazarescu – Cinemagia

26
/01
/24

UNATC „I.L. Caragiale” din București prezintă, în cadrul proiectului ARHIVA ACTIVĂ derulat de Centrul de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu”, o retrospectivă cuprinzând toate cele șapte filme de lungmetraj ale cineastului Nae Caranfil.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

25
/01
/24

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „Eu sunt propria mea soție” de Doug Wright, traducerea și regia Teodora Petre, scenografia Ioana Pashca, mișcare scenică Alina Petrică, muzică Cezar Antal. Evenimentul va avea loc pe 30 ianuarie 2024, ora 19:00, la Sala Studio – Str. Gabroveni nr. 57.

25
/01
/24

La iniţiativa revistei Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, apare în peisajul cultural românesc un nou proiect dedicat profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului.

25
/01
/24

Marți, 30 ianuarie, începând cu ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea”, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători Ziua Universității și a patronului său spiritual, Ion Luca Caragiale.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.

25
/01
/24

Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.