A murit Cătălin Naum, pedagogul care i-a învăţat pe actori să fie oameni
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-catalin-naum-pedagogul-care-i-a-invatat-pe-actori-sa-fie-oameni/

Regizorul şi profesorul Cătălin Naum a murit la vârsta de 74 ani. „Teatrul românesc a pierdut un enorm pedagog. Un făuritor de Teatru. Sufletul Teatrului PODU. Un intelectual de mare rasă. Un artist excepţional. L am respectat şi iubit. Dumnezeu să-l odihnească pe Domnul Cătălin Naum“, a scris actriţa Oana Pellea, pe contul de Facebook.

Un articol de Corina Vladov|11 mai 2013

Regizorul şi pedagogul Cătălin Naum a murit la vârsta de 74 ani. „Teatrul românesc a pierdut un enorm pedagog. Un făuritor de Teatru. Sufletul Teatrului PODU. Un intelectual de mare rasă. Un artist excepţional. L-am respectat şi iubit. Dumnezeu să-l odihnească pe Domnul Cătălin Naum!“, a scris actriţa Oana Pellea, pe contul de Facebook. Născut la 1 aprilie 1939 la București, Cătălin Naum a educat generaţii întregi de mari actori, în teatrul studenţesc Podul. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, la ora 11.00, la cimitirul din Giuleşti.

„Dumnezeu să-l odihnească pe Cătălin Naum, profesorul de actorie, regizorul, întemeietorul teatrului studenţesc «Podul» … dar mai întâi de toate iscusita Călăuză, pentru mine şi mulţi alţii, în desfacerea meandrelor dificilei vieţi de artist. Nimeni nu a reuşit să mă înveţe mai bine decât el, că teatrul se face ÎN ECHIPĂ, în comuniune, unde orgoliu nu există. Cred că a fost cea mai generoasă persoană pe care am cunoscut-o. Domnule Profesor! Toată dragostea şi recunoştinţa mea, pentru totdeauna!“, a scris actriţa Ilinca Goia pe Facebook.

„Pe scenă am pășit în Teatrul Studențesc Podul, sub bagheta lui Cătălin Naum și acolo am învățat tot ceea ce ţine de viața de actor, toate semnalmentele. Modul de a trăi, de a fi, de a explica. Un mod de a gândi, un mod de a exista. Tot la Naum am învățat să nu accept stagnările, să le desfășor. Să nu accept dacă lucrurile nu se mişcă- să le fac să se miște. Cred că tot de acolo îmi vine și pasiunea aceasta pentru învățare, pentru că nu am stat locului. M-am tot reșcolit eu cu mine“, a declarat actriţa Ilinca Goia, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis.

Actorul Andrei Runcanu şi-a aminitit, într-un interviu acordat Ziarului Metropolis, că profesorul Cătălin Naum l-a sfătuit să dea la Teatru: „Când am ajuns în Bucureşti, mergeam săptămânal de cel puţin două, trei ori la teatru, unde mă tot întâlneam cu o fostă colegă din Târgu Jiu, care la un moment dat mi-a zis că se face teatru pentru amatori la Casa de Cultură a Studenţilor, la Teatrul Podul. Eu am avut impresia că mă voi întâlni cu studenţi ca mine, fără nicio legătură cu actoria, şi că ne vom juca şi noi de-a teatrul.

Dar când m-am dus acolo, am dat de Cătălin Naum, unul dintre cei mai faimoşi profesori din UNATC, care a pregătit generaţii întregi de elevi pentru admiterea la Facultatea de Teatru. Foarte mulţi dintre ei sunt astăzi mari actori. Când am ajuns eu în «Pod» i-am găsit pe Tudor Istodor, Ilinca Manolache, Irina Ungureanu, Gabriel Vodnar, Marin Grigore, Virgil Mardare, care repetau «Hamlet». Scena despărţirii dintre Hamlet şi Ofelia, jucată de Tudor şi Ilinca, a fost primul meu moment de reală emoţie pe care l-am simţit vreodată ca spectator. Eram contrariat de ce mi se întâmpla, dar totodată eram fascinat de ce făceau ei acolo. Deşi nu venisem acolo pentru asta, domnul Naum mi-a pecetluit soarta: «Dai la teatru!»“.

Ilinca Manolache: „Vă mulţumesc, domnule Cătălin Naum!“

 Şi actriţa Ilinca Manolache s-a format în teatrul Podul. „În liceu deja ştiam de multă vreme că vreau să mă fac actriţă (nici cu alegerea meseriei nu mi-a fost prea complicat, am cochetat pe la cinci ani cu medicina veterinară, dar am abandonat-o rapid) aşa că în clasa a XI-a am mers în POD. Acolo am întâlnit o trupă de tineri ca şi mine care voiau să dea şi ei la teatru.

Acei tineri sunt acum Tudor Aaron Istodor, Irina Ungureanu, Sânziana Nicola, Alina Grigore, Oana Radu, Marin Grigore, Toma Cuzin. Pe lângă partea profană a POD-ului (alibiul perfect ca să chiulesc de la sport şi geogra era că eu fac teatru şi sunt artistă) a mai existat şi partea sacră a acestui loc. Eu acolo am pus baza a ceea ce urma în câţiva ani să devină meseria mea… Cred cu toată tăria că domnul Cătalin Naum este un regizor genial şi un pedagog de arta actorului înzestrat până în unghii cu har.

Acolo m-am descoperit, m-am cunoscut şi m-am dezvoltat. Ce am simţit acolo am resimţit de foarte puţine ori de-a lungul anilor care au urmat (deja supărător de mulţi) şi revelaţiile pe care le-am avut acolo mă păstrează acum cu picioarele pe pământ şi mă fac să merg mai departe de fiecare dată când zic „nu mai vreau“ sau „nu mai pot“. Acolo am realizat cu adevărat că vreau să mă fac actriţă. Vă mulţumesc, domnule Cătălin Naum!“, a povestit actriţa, pentru Ziarul Metropolis.

Foto: artactmagazine.ro

08
/04
/15

Actorul american Tom Cruise, care a fost căsătorit de trei ori, a decis să apeleze la ajutorul angajaţilor şi colaboratorilor săi apropiaţi pentru a-şi găsi o nouă iubită. "Tom era stresat din cauza întâlnirilor romantice, după controversele generate de precedenta «căutare» a unei soţii, însă acum a obosit să fie singur", informează contactmusic.com.

08
/04
/15

O frumoasă seară muzicală de primăvară, cu titlul „SONATE CELEBRE”, este propunerea violonistei CRISTINA ANGHELESCU şi a pianistului MIHAI UNGUREANU pentru iubitorii muzicii, prin recitalul de vineri, 17 aprilie (ora 19.00), de la Sala Radio.

08
/04
/15

Ca urmare a hotărârii UNESCO, anul 2015 a fost proclamat în mod oficial Anul Internațional al Luminii, scopul acestei acțiuni fiind acela de a se promova o mai bună înțelegere la nivel public și politic a rolului central al luminii în cadrul lumii moderne.

08
/04
/15

Vin ruşii! Pe 23 septembrie, peste o sută de instrumentişti, muzicieni şi dansatori ai Red Army Choir - Corul Armatei Roşii. vor lua cu asalt Sala Palatului din Bucureşti pentru un concert memorabil.

07
/04
/15

Castingul de figuraţie specială pentru spectacolul „Paganini”, în regia lui Mick Davis, se amână pentru săptămâna 19-25 aprilie.

07
/04
/15

Când a ales să plece din țară, în 1989, Bogdan Stanoevici era un tânar actor în mare vogă, lăudat de critici, căutat de regizori, răsfățat de femei și invidiat de bărbați. De profesie actor, cunoscut pentru roluri precum "Sania albastră", de Ioan Carmăzan, "Noi, cei din linia întâi", de Sergiu Nicolaescu, și "Tertium non datur", de Lucian Pintilie, Bogdan Stanoevici a fost în centrul atenției în ultimii ani datorită carierei sale politice.

07
/04
/15

Două staţii din Iași au fost transformate în staţii interactive, în cadrul unui proiect outdoor multimedia de comunicare urbană, realizat de WINK, agenţia Namogo și managementul pub-ului britanic The Trumpets.

06
/04
/15

Sunt puține exerciții de sinceritate absolută în teatru. Iulia Colan reușește un astfel de exercițiu în spectacolul „Flori pentru Algernon” de la Teatrul Act, o adaptare după romanul-cult al lui Daniel Keyes.