„A primit botezul focului, a fost din plin botezat!”
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-primit-botezul-focului-a-fost-din-plin-botezat/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa scria despre sine, din Mexic, George Bibescu, în 1862, tatălui său. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se poate vorbi de o adevărată colonie română la Paris, formată din ai noştri, trăitori acolo, burlaci, sau căsătoriţi cu franţuzoaice, diplomaţi, alţii aflaţi în trecere. E o lume activă, cu saloane deschise, patronate de femei, unde se adună elita intelectuală şi mondenă franceză.

Un articol de Georgeta Filitti|6 Martie 2017

Unii sunt oponenţi ai principelui Cuza, cum e cazul familiei fostului domn regulamentar Gheorghe Bibescu. După pierderea cam grăbită a tronului, în 1848, acesta s-a refugiat în Franţa. A continuat să beneficieze de veniturile moşiilor sale din ţară încât exilul i-a fost tot timpul unul aurit.

Copiii au studiat în Franţa şi dintre ei Georges (1824-1902) ajunge ofiţer în armata ţării de reşedinţă. Poate ar fi dus o existenţă banală între garnizoane şi saloanele pariziene dacă nu intervenea expediţia anglo-franco-spaniolă din 1862-1864 împotriva Mexicului. Participă la ea ca ofiţer de Stat Major şi mărturiile lui, sub forma scrisorilor adresate familiei aflate la Paris, fac parte din cronica războiului.George Bibescu

În 1860, Mexicul era zguduit de luptele între conservatorii catolici ai lui Miramon şi liberalii conduşi de Juarez. Cei din urmă sunt victorioşi, introduc reforme cu nemiluita şi produc o criză financiară care îi obligă la suspendarea plăţii datoriei publice. Cum creditorii erau francezi, englezi şi spanioli, aceştia au înţeles să acţioneze cu armele împotriva debitorului insolvent.

Aliaţii însă nu pot coopera, se duşmănesc între ei, denunţă acorduri efemere, luptele se desfăşoară cu succes schimbător şi, în cele din urmă, în 1864, Mexicul devine împărăţie, sub conducerea arhiducelui Maximilian, fratele lui Franz Josef, împăratul Austriei. Dar mexicanii continuă lupta, sub conducerea generalului Juarez, îl caputurează şi îl execută pe împărat în 1867 la Queretaro.

Acesta e fundalul pe care se desfăşoară intervenţia europenilor şi la care participă Georges Bibescu junior. El simte nevoia să se destăinuie tatălui şi fratelui său: „Noutăţile se succed cu atâta repeziciune şi cu toate acestea nu se poate să nu le dai crezare”; „lucrurile sunt grave şi situaţia îngrozitoare”; „epidemia pândeşte din urmă armata, iar lipsa de apă e un auxiliar cumplit al căldurii”; „gloanţe şi ghiulele cădeau pretutindeni în jurul meu”.

Concluzia lui G.B. e pură fanfaronadă: „Eu, tăticule, nu pot să spun cât sunt de fericit de a mă fi aflat în această luptă, prima la care am participat, la fel de calm şi în acelaşi timp la fel de bine dispus ca şi cum m-aş fi aflat pe bulevard”. Această stare euforică nu-l împiedică să scrie cu insistenţă părintelui său să găsească o formulă (discuţii cu un general influent de la Paris) pentru a fi rechemat. Ba poate adăuga şi câteva „graţiozităţi” despre principele Cuza: „Doamne, Providenţa nu-i poate trimite un atac de apoplexie ori să-l ajute să cadă de pe cal?”

După cum se vede, Georges Bibescu poate fi ofiţer francez în campanie dar rămâne şi român ranchiunos – o trăsătură prea des întâlnită printre conaţionalii noştri.

Foto: George Bibescu – wikipedia



02
/09
/19

Pentru a înțelege cum a funcționat mitul poetului după căderea comunismului ne-am întors la o lucrare deja de referință: „Mihai Eminescu, Românul Absolut. Facerea și desfacerea unui mit”, de Lucia Boia (editura Humanitas).

21
/08
/19

Cioran este perceput îndeobște a fi fost un filosof nihilist. Totul (mai puțin muzica clasică) îi repugna gânditorului din Rășinari (consacrat la Paris). Cu toate acestea, Emil Cioran a publicat în 1986, la Gallimard, o lucrare intitulată „Exerciții de admirație”.

15
/08
/19

Ziarul Metropolis vă propune o nouă rubrică – După 1989 – în care încercăm să vedem cum au trăit intelectualii români răsturnarea comunismului (în decembrie aniversăm – deja! – 30 de ani de la Revoluție) și cum au întâmpinat ei zorii noii libertăți.

14
/08
/19

Pe 10 august s-au împlinit 135 de ani de la nașterea, la Brăila, a scriitorului Panait Istrati. Am selectat pentru dumneavoastră câteva repere biografice (așa cum apar în Panait Istrati, „Opere”, Editura Academiei Române, București, 2003).

30
/07
/19

În timp ce în România, în primii ani după Revoluție, cinema-ul de ficțiune se răfuia gălăgios cu trecutul recent, iar documentarul era în derută, cvasi-inexistent, după prăbușirea Studioului Sahia, un tânăr fotograf din Germania, plecat în copilărie din Banatul românesc, Dobrivoie Kerpenisan, realiza două documentare splendide despre oamenii din satul natal.

30
/07
/19

S-a stins din viață, în această dimineață, la vârsta de 76 de ani, cunoscuta actriţă Florina Cercel. În cei peste 50 de ani de carieră, a interpretat peste 100 de roluri în teatru şi film, roluri prin care a fascinat de fiecare dată publicul spectator. Actrița, care suferea de mai mulți ani de cancer pulmonar, a murit în locuința sa din București.

21
/07
/19

Pe 21 iulie 1899, la Oak Park, Illinois, se năștea Ernest Hemingway. 120 de ani mai târziu, vă propunem să ni-l amintim pe scriitorul de Nobel din mărturiile pe care acesta i le-a lăsat biografului său A.E. Hotchner. Punctul de plecare îl reprezintă Parisul lui Hemingway; aruncăm apoi o privire înspre iubirile, accidentele de avion sau ultimele zile ale acestuia.

17
/07
/19

În aceste vremuri teribile de căldură mare, monșer, am selectat pentru dumneavoastră câteva fragmente din volumul „I.L. Caragiale. Despre lume, artă și neamul românesc”, de Dan C. Mihăilescu (editura Humanitas, 2012), care – bine citite – se constituie într-un adevărat autoportret al lui Nenea Iancu.

11
/07
/19

„Cum nu veţi citi aceste rânduri decât când nu voi mai fi eu, pot să-mi permit o sinceritate pe care, oricum aş vrea-o, n-aş putea s-o ajung, ştiind că veţi citi jurnalul acesta fiind eu în viaţă. (…) Până azi, nu am făcut, nici gândit lucruri pe care nu le-aş putea mărturisi, n-am jignit nici legi sociale, nici naturale.”

08
/07
/19

În anul 2009, istoricul a predat editurii Humanitas un manuscris pe care l-a cerut publicat după moartea sa. Scriitorul avea nouăzeci și trei de ani și a mai trăit încă (aproape) un deceniu. S-a săvârșit în ianuarie 2018, la (aproape) o sută doi ani. Cartea aceea era „Amintiri și povești mai deocheate”.

Page 1 of 3012345...102030...Last »