„A primit botezul focului, a fost din plin botezat!”
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-primit-botezul-focului-a-fost-din-plin-botezat/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa scria despre sine, din Mexic, George Bibescu, în 1862, tatălui său. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se poate vorbi de o adevărată colonie română la Paris, formată din ai noştri, trăitori acolo, burlaci, sau căsătoriţi cu franţuzoaice, diplomaţi, alţii aflaţi în trecere. E o lume activă, cu saloane deschise, patronate de femei, unde se adună elita intelectuală şi mondenă franceză.

Un articol de Georgeta Filitti|6 martie 2017

Unii sunt oponenţi ai principelui Cuza, cum e cazul familiei fostului domn regulamentar Gheorghe Bibescu. După pierderea cam grăbită a tronului, în 1848, acesta s-a refugiat în Franţa. A continuat să beneficieze de veniturile moşiilor sale din ţară încât exilul i-a fost tot timpul unul aurit.

Copiii au studiat în Franţa şi dintre ei Georges (1824-1902) ajunge ofiţer în armata ţării de reşedinţă. Poate ar fi dus o existenţă banală între garnizoane şi saloanele pariziene dacă nu intervenea expediţia anglo-franco-spaniolă din 1862-1864 împotriva Mexicului. Participă la ea ca ofiţer de Stat Major şi mărturiile lui, sub forma scrisorilor adresate familiei aflate la Paris, fac parte din cronica războiului.George Bibescu

În 1860, Mexicul era zguduit de luptele între conservatorii catolici ai lui Miramon şi liberalii conduşi de Juarez. Cei din urmă sunt victorioşi, introduc reforme cu nemiluita şi produc o criză financiară care îi obligă la suspendarea plăţii datoriei publice. Cum creditorii erau francezi, englezi şi spanioli, aceştia au înţeles să acţioneze cu armele împotriva debitorului insolvent.

Aliaţii însă nu pot coopera, se duşmănesc între ei, denunţă acorduri efemere, luptele se desfăşoară cu succes schimbător şi, în cele din urmă, în 1864, Mexicul devine împărăţie, sub conducerea arhiducelui Maximilian, fratele lui Franz Josef, împăratul Austriei. Dar mexicanii continuă lupta, sub conducerea generalului Juarez, îl caputurează şi îl execută pe împărat în 1867 la Queretaro.

Acesta e fundalul pe care se desfăşoară intervenţia europenilor şi la care participă Georges Bibescu junior. El simte nevoia să se destăinuie tatălui şi fratelui său: „Noutăţile se succed cu atâta repeziciune şi cu toate acestea nu se poate să nu le dai crezare”; „lucrurile sunt grave şi situaţia îngrozitoare”; „epidemia pândeşte din urmă armata, iar lipsa de apă e un auxiliar cumplit al căldurii”; „gloanţe şi ghiulele cădeau pretutindeni în jurul meu”.

Concluzia lui G.B. e pură fanfaronadă: „Eu, tăticule, nu pot să spun cât sunt de fericit de a mă fi aflat în această luptă, prima la care am participat, la fel de calm şi în acelaşi timp la fel de bine dispus ca şi cum m-aş fi aflat pe bulevard”. Această stare euforică nu-l împiedică să scrie cu insistenţă părintelui său să găsească o formulă (discuţii cu un general influent de la Paris) pentru a fi rechemat. Ba poate adăuga şi câteva „graţiozităţi” despre principele Cuza: „Doamne, Providenţa nu-i poate trimite un atac de apoplexie ori să-l ajute să cadă de pe cal?”

După cum se vede, Georges Bibescu poate fi ofiţer francez în campanie dar rămâne şi român ranchiunos – o trăsătură prea des întâlnită printre conaţionalii noştri.

Foto: George Bibescu – wikipedia



07
/08
/13

Marina Abramović (66 de ani), un artist performativ cu un destin colosal, vorbeşte despre motivaţiile din spatele artei sale, care a pus pe gânduri milioane de oameni. „Suferința este întotdeauna bună. Niciun fel de operă de artă măreață nu a fost creată dintr-un sentiment de fericire“.

02
/08
/13

Cum era Ateneul în perioada interbelică, ce se juca la Teatrul Național din București și cum își petrecea diminețile familia regală - aflăm din jurnalul pe care îl ținea zilnic Regina Maria a României.

25
/07
/13

Căderea comunismului a însemnat şi desfiinţarea cenzurii oficiale şi intrarea într-o nouă estetică cinematografică. Dacă puţinii rebeli din filmul românesc al anilor `90 mai aveau de luptat cu trecutul şi prezentul, cei ai Noului Cinema sunt mai degrabă apărătorii unor cauze personale.

02
/07
/13

„Mă tem că sunt un om al monologului. Mă tem că m-am născut baricadat în mine însumi şi că n-am reuşit, de-a lungul existenţei, să ies din această închisoare intimă, în afară, să comunic cu lumea“, spunea Octavian Paler, de la a cărui naștere se împlinesc, astăzi, 92 de ani... Cărţile şi ieşirile lui publice poate că l-au contrazis. Paler a ştiut să lase întotdeauna în urmă fraze puternice, ca nişte firimituri pentru cei care au crezut în raţiune.

25
/06
/13

MEMORIA CULTURALĂ Alexandru Tocilescu (1946-2011) şi-a povestit viaţa, pe 27 martie 2011, într-una dintre Conferinţele Teatrului Naţional din Bucureşti, „Despre teatru şi ale lui“. Atunci, regizorul a mai vorbit şi despre: nostalgiile copilăriei şi ale tinereţii, lecturi, emoţii şi extravaganţe.