Aaron Long, unul dintre regizorii BoJack Horseman, în dialog cu publicul Animest.15
https://www.ziarulmetropolis.ro/aaron-long-unul-dintre-regizorii-bojack-horseman-in-dialog-cu-publicul-animest-15/

Aaron Long, artistul canadian care a dat viaţă unuia dintre cele mai populare personaje animate ale tuturor timpurilor, BoJack Horseman, este invitatul-surpriză al celei de-a 15-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Animest (9-15 noiembrie).

Un articol de Petre Ivan|8 noiembrie 2020

egizorul și animatorul cunoscut pentru contribuția sa artistică la seriale animate de succes precum Tuca & Bertie sau Sublo and Tangy Mustard va intra în legătură directă cu cinefilii din România vineri, pe 14 noiembrie, de la ora 19:00

Clasată de publicația internațională IndieWire pe locul întâi în topul celor mai bune seriale TV animate ale tuturor timpurilor, multi-premiata și cea mai longevivă producție originală Netflix i-a asigurat regizorului Aaron Long un loc pe lista scurtă a celor mai populari artiști animatori ai lumii. Despre călătoria sa în lumea filmului de animație, de la pasiunea pentru seriile Looney Tunes, până în echipa de creație BoJack Horseman, invitatul primei ediții online din istoria Animest va povesti prin intermediul unei transmisiuni live. Publicul îi va putea adresa întrebări directe invitatului care va răspunde timp de 60 de minute pe pagina de Facebook a festivalului.

O întreagă serie de discuții online, la care vor lua parte numeroși profesioniști din domeniul filmului de animație, va debuta miercuri, pe 11 noiembrie, de la ora 11:00, când spectatorii vor afla detalii despre istoria animației autohtone de la criticul Dana Duma, autoarea volumului 100 de ani de animație românească, prezentă la întâlnirea cu cineastul Radu Igazsag, regizorul lungmetrajului documentar O scurtă poveste, difuzat online prin intermediul platformei de streaming a festivalului. Joi, pe 12 noiembrie, de la ora 11:00, spectatorii o vor întâlni pe Tal Kantor, reprezentanta Academiei Bezalel din Israel – școala de animație invitată la cea de-a 15-a ediție Animest. Înființată în 1906 de către artistul Boris Schatz sub numele de Școala de Arte și Meserii Bezalel, Academia a devenit de-a lungul timpului una dintre cele mai prestigioase școli de artă din lume. O selecție generoasă a celor mai apreciate scurtmetraje create de studenți în ultimii ani va fi inclusă în programul festivalului, iar discuția cu reprezentanta școlii și curatoarea acestei secțiuni va fi moderată de artistul Matei Branea

Tricky Women, festivalul invitat anul acesta la Animest, ocupă un loc unic în peisajul internațional. Este primul și singurul eveniment de film ce reunește exclusiv filme de animație realizate de femei. Selecția best-of a scurtmetrajelor premiate în ultimii ani în cadrul festivalului va fi dublată de o dezbatere la care va participa Waltraud Grausgruber, directoarea și cofondatoarea festivalului, alături de două cineaste: Susi Jirkuff și Ani Antonova. Discuția va avea loc pe 12 noiembrie, de la ora 17:45, și va fi moderată de jurnalista Andreea Pietroșel

În 2019, Olanda a sărbătorit 100 de ani de film de animație, un moment bun pentru a privi retrospectiv un secol de creativitate și de a evalua industria filmului de animație de azi. Cele șase programe tematice difuzate în cinstea momentului aniversar vor fi completate de o discuție cu Wouter Jansen (directorul unei agenții de distribuție de film, fost programator pentru festivalul de filme de scurtmetraj Go Short) și  regizorul și animatorul Albert ‘t Hooft. Prezentarea lor va fi difuzată live pe pagina de Facebook vineri, pe 13 noiembrie, de la ora 11:00. În aceeași zi, de la ora 14:00, artistul Bastien Dubois, al cărui film independent Madagascar, carnet de voyage a fost nominalizat la Oscaruri în 2010, va intra în dialog cu Mihai Mitrică, directorul Animest, și va povesti despre cele două mari pasiuni ale sale: animația și călătoriile. Filmele pe care le semnează sunt inspirate din numeroasele călătorii în cele mai exotice destinații ale lumii, iar imaginile pe care le creează sunt amintiri ale locurilor care l-au fascinat de-a lungul timpului. 

Printre bijuteriile cinematografice nominalizate la Oscaruri și prezentate anul acesta la Animest se numără și documentarul animat Waltz with Bashir, distins în 2009 cu un Premiu César. Animatorul israelian de succes Tal Gadon va povesti despre experiența de creație din fruntea departamentului de animație într-o discuție cu publicul programată vineri, pe 14 noiembrie, de la ora 14:00. Ziua va continua cu o prezentare susținută de regizoarele Elizabeth Hobbs, Ellie Land și Samantha Moor, alături de Abigail Addison reprezentanta Animate Projects din Marea Britanie, studioul invitat la Animest.15. Filmele lor vor putea fi urmărite într-o secțiune specială, iar discuția de după proiecție va fi difuzată live de la ora 17:45.

Documentarele animate se bucură de o secțiune dedicată la această ediție, la care publicul este invitat să revadă câteva dintre cele mai premiate ANIDOC-uri din ultimii ani, printre care se numără Crulic, filmul Ancăi Damian premiat cu Cristal la Annecy, și Samouni Road (r. Stefano Savona), distins cu Golden Eye la Festivalul de la Cannes. O discuție despre punctul de intersecție dintre filmele de animație și stilul documentar, la care vor fi invitați producătorii Claudiu Mitcu și Anca Damian, va avea loc în ultima zi de festival, de la ora 10:00, și va fi moderată de Laura Mușat, fondatoarea Films in Frame. 

Numeroase întâlniri cu artiștii animatori ale căror filme au fost incluse în selecția oficială a celei de-a 15-a ediții Animest vor fi disponibile pe platforma de streaming a festivalului, live, după proiecțiile online ale programelor de scurtmetraje din Competiția internațională. Programul, abonamentele și biletele la eveniment sunt disponibile pe www.animest.ro.

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Warner TV transformă weekend-ul de dinaintea galei de decernare a premiilor Academiei americane de film într-un maraton de filme de Oscar®, cu șapte producții reprezentative, nominalizate sau recompensate cu mult-râvnita statuetă. În serile de 8, 9 și 10 martie vor putea fi urmărite drame și filme de acțiune lansate pe parcursul a șapte decenii.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.