ABSOLUT! Sau despre rânduiala din lume, povestită de Marcel Iureş
https://www.ziarulmetropolis.ro/absolut-sau-despre-randuiala-din-lume-povestita-de-marcel-iures/

Anul acesta se împlinesc cinci ani (chiar în luna a cincea a anului) de când ,,ABSOLUT!” se joacă la Teatrul Act din Bucureşti.  Spectacolul, un one-man show în care străluceşte Marcel Iureş, este regizat de Alexandru Dabija.

Un articol de Corina Dima|1 februarie 2016

Care este secretul unui spectacol jucat ani la rând, cu sala plină?

Un actor care se metamorfozează în tot felul de personaje: este şi povestitorul, dar şi drac, Talpa Iadului, Moartea, dar şi Dumnezeu, Sfântu Petre sau Ivan. O poveste veche dar în acelaşi timp nouă, rostită în dulcele grai moldovenesc de către un aurolac ce stă printre cartoane şi îşi încălzeşte conserva de fasole la spirtieră. Un regizor ce îşi dă osteneala şi îl pune în centru pe marele actor Iureş, adică „îi dă nas lui Ivan să se suie pe divan’’ şi „să îşi facă mendrele’’. Un spectacol viu, care îşi trage seva din poveştile pline de tâlc ale lui Creangă.

Care este subiectul piesei?

„ABSOLUT!’’ ne povesteşte despre rânduielile din lume, în cuvinte simple şi pline de şagă. O poveste în care Ivan umblă prin lume, de teleleu-Tănase, şi bate drumul în rai şi în iad unde stă la taclale cu Dumnezeu, Moartea, dracii, Talpa Iadului și Sfântu Petre despre ce se petrece în lume.

O lume în care muzica e un leit-motiv, Ivan este însoţit mereu de cântec şi de voie-bună.  „Şi-am zis verde sălcioară, Mărie şi Mărioară, ia un par de mă omoară, parul să fie de plop, să nu mă omori de tot…’’. Învăţăm că „de drumeţul care cântă nu trebuie să ai teamă ’’, iar Moartea e lăsată cu o socoteală; şi, dacă Moartea  e chioară şi nu te vede o perioadă, tot ce poţi să faci e să te distrezi maximum.

Cum este spectacolul?

img_4441Plin de haz. Pentru că poveştile şi personajele lui Creangă sunt puse într-o formă nouă, povestite de către un om al străzii, un aurolac din zilele noastre.

Lui Ivan nu îi place în rai pentru că nu are de nici unele (nici distracţie, nici băutură, nici femei, nici muzică or ţigări) şi se duce în iad ca să se distreze. Iar atunci când îl supără cineva, foloseşte turbinca plină de puteri miraculoase primită de la Dumnezeu (în schimbul mărinimiei sale) şi îi face să dispară în ea pe toţi vrăjmaşii.

Cu un actor de zile mari, Marcel Iureş, care face un one-man-show aşa cum rar vezi pe o scenă, un spectacol care musai trebuie văzut. Întruchipează cu atâta uşurinţă personaje de sorginte diferită – surpinde detalii prin glas, inflexiuni ale vocii sau accente, postură a corpului, gesturi subtile, atitudine, poziţii, privire şi mişcare.

Un text special şi o povestire ticluită cu tâlc – o snoavă povestită, vorbită într-un grai dulce autentic moldovenesc, cu multe cuvinte şi expresii vechi care „nitam-nisam‘‘ te transpun într-o lume de poveste. O lume plină de sumedenie de personaje bune or rele, din rai sau iad, care dau la iveală însă, printre snoave, glume şi năzbâtii, principii simple despre bunul mers al vieţii şi al morţii.

Să faci haz de necaz, să îl cauţi pe Dumnezeu acolo unde şade – poate  în literele mici (dacă în alea mari nu l-ai găsit încă) -, să cânţi, să dansezi şi să te distrezi atâta timp cât ţi-e scris să trăieşti. Adicătelea există o chiverniseală, o rânduială în toate: toate au un început şi un sfârşit, toate sunt lăsate cu o socoteală.

 

,,ABSOLUT!”,  după Ivan Turbincă, de Ion Creangă, se joacă la Teatrul Act din Bucureşti. Actor: Marcel Iureş; regie: Alexandru Dabija; Durata: 90 minute (fără pauză). Cost bilete: 60 lei (preţ integral) şi 40 lei (pentru elevi, studenţi şi pensionari). În acest spectacol se fumează.
FOTO: Alexandru Iureș



05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".