Actorii Alin State și Diana Cătănescu deschid Grădina BIS, miercuri, 15 iunie
https://www.ziarulmetropolis.ro/actorii-alin-state-si-diana-catanescu-deschid-gradina-bis-miercuri-15-iunie/

Alin State, unul dintre cei mai îndrăgiţi actori ai generaţiei sale, alături de actriţa Diana Cătănescu, deschid miercuri, 15 iunie 2022, stagiunea de vară la Grădina BIS Teatru, cu spectacolul „Anaz şi Dragonul”, după o poveste de Bianca Babeş, coregrafia Alin State, scenariul şi aşezarea în scenă Bogdan Sărătean.

Un articol de Liliana Matei|13 iunie 2022

Reprezentație în cadrul programului cultural multianual “Scrisori pentru bunicii noștri”, cofinanțat de AFCN. Spectacolul se adresează cu precădere publicului tânăr (copii și adolescenți), dar și tuturor celor care și-au păstrat spiritul tânăr. Spectacolul va începe la ora 18:00, iar biletele pot fi achiziționate de pe site-ul Iabilet.ro. Copiii de la Centrul de Zi ACCES Dumbrăveni și juniorii de la SOS Satul Copiilor Cisnădie vor avea accesul liber la eveniment.

„După foarte mulți ani joc iarăși în fața celui mai pur public: copiii. Sunt plin de nerăbdare și emoție pentru că vom juca la BIS Teatru, un spațiu independent care prin implicarea în comunitate și prin încăpățânarea de a rezista ca spațiu cultural independent, mă inspiră și îmi dă speranță. Când eram la Cluj, student la Psihopedagogie, am intrat într-o trupă de teatru de amatori Teatrul Liber Imago. Acolo l-am cunoscut pe Bogdan Sărătean și de atunci un fir invizibil ne-a legat, chiar dacă drumurile ne-au purtat prin lumea întreagă. După muuuulți ani de hălăduit … ne-am regăsit și facem iarăși un teatru redus la esență, cu aceeași dăruire ca atunci când eram studenți. Îmi era dor. Acest gen de teatru este motivul pentru care am ales să devin actor în primul rând. Mare bucurie mare…vă aștept cu mic cu mare la Grădina BIS. Să fie pace!” Alin State, actor

Alin State și Diana Cătănescu, repetiții la Grădina BIS5

Despre Alin State

Mutat recent la Sibiu, după mulți ani în care a jucat pe scena celor mai importante teatre din București, (Teatrul Bulandra, Teatrul Odeon, Teatrul Nottara, Teatrul Metropolis etc.), actorul Alin State are un palmares bogat de roluri atât în teatru, cât și în film sau spectacole de dans. A primit Premiul Uniunii Cineaștilor din România, pentru rol secundar, pentru rolul Dinte din filmul Rocker, regia Marian Crișan (2013) și premiul pentru cea mai bună interpretare masculină într-un spectacol de coregrafie, pentru El, din spectacolul Dar cu pianistul cine dansează?, regia și coregrafia Tunde Baczo-Cari, masterand, clasa Prof. Univ. dr. Sergiu Anghel, Gala Absolvenților UNATC, 2008. A lucrat cu regizori de film precum John Grooters (2021), pentru filmul Sabina. Tortured for Christ, Cătălin Mitulescu (2019), pentru filmul Heidi, Dinu Tănase (2018), Frozen Ignat, Horațiu Mălăiele (2013), Funeralii fericite etc.

 

 

Despre Diana Cătănescu

Diana Cătănescu este absolventă a Facultății de Litere și Arte, specializarea Artele Spectacolului, din cadrul Universității „Lucian Blaga” Sibiu (2011) și a unui program de Master în interpretarea caracterelor dramatice, în cadrul aceleiași universități (2013). A colaborat cu Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Teatrul ARIEL Râmnicu Vâlcea, Compania de Dans Microbis, Teatru la Infinit Sibiu, Teatrul Mic Sibiu, BIS Teatru etc.

 

„Deschidem oficial GRĂDINA BIS. În miez de lună iunie. Vom spune o poveste pentru toate vârstele. Un Dragon morocănos, bubos și mâncăcios se întâlnește într-o bună zi cu o Zână șturlubatică și zurlie. Iar din clipa aceea, existențele lor se schimbă fundamental. O poveste pentru adolescenții din noi, o tresărire, o adiere. Un drum inițiatic al maturizării, o împărtășire a singurătății, pe care atunci când o împarți, paradoxal poate, te vindeci puțin de ea. O poveste despre iubire, și cam atât. Dar e suficient, nu? Deschidem oficial Grădina Bis. În 15 iunie 2022. După doi ani de pandemie, cu țara vecină suferindă și sângerândă. Poate e bine așa, să deschidem cu un spectacol pentru toate vârstele, care vorbește despre diferențele prăpăstioase și arzânde dintre noi, care pot fi vindecate (doar) prin iubire.” Bogdan Sărătean, Fondator BIS Teatru

 

Programul cultural multianual „Scrisori pentru bunicii noștri”, cofinanțat de AFCN presupune implicarea în cadrul proiectului a 20 de seniori de la căminele pentru persoane vârstnice din Sibiu și Săliște, precum și a 20 de copii aflați în situații de risc de la Centrul de Zi ACCES Dumbrăveni și de la SOS Satul Copiilor Cisnădie. Reprezentația „ANAZ ȘI DRAGONUL”, cu care se va deschide oficial Grădina Bis, le este dedicată celor din urmă.

 

ANAZ ȘI DRAGONUL

Miercuri, 15 iunie 2022, ora 18:00, Grădina Bis

după o poveste de: Bianca Babeș

cu: Mayatita Das (Alin State) și Diana Cătănescu

Costume: Alexandra Budianu

Aripi de zână: Beia Voicu

Muzică originală: Charlie Fălămaș

Sound design & aranjament muzical: Dan Țilea <Matli>

Coregrafia: Alin State

Scenariul și așezarea în scenă: Bogdan Sărătean

Bilet unic: 20 de lei

26
/01
/24

UNATC „I.L. Caragiale” din București prezintă, în cadrul proiectului ARHIVA ACTIVĂ derulat de Centrul de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu”, o retrospectivă cuprinzând toate cele șapte filme de lungmetraj ale cineastului Nae Caranfil.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

25
/01
/24

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „Eu sunt propria mea soție” de Doug Wright, traducerea și regia Teodora Petre, scenografia Ioana Pashca, mișcare scenică Alina Petrică, muzică Cezar Antal. Evenimentul va avea loc pe 30 ianuarie 2024, ora 19:00, la Sala Studio – Str. Gabroveni nr. 57.

25
/01
/24

La iniţiativa revistei Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, apare în peisajul cultural românesc un nou proiect dedicat profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului.

25
/01
/24

Marți, 30 ianuarie, începând cu ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea”, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători Ziua Universității și a patronului său spiritual, Ion Luca Caragiale.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.

25
/01
/24

Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.