Actorii susțin „Baricadele”, de Andrei Crăciun
https://www.ziarulmetropolis.ro/actorii-sustin-baricadele-de-andrei-craciun/

Maia Morgenstern, Mihai Călin, Maria Obretin şi Letiţia Vlădescu se numără printre susţinătorii volumelor „Baricadele” (I, II, III) de Andrei Crăciun, care ar putea fi publicate în curând de Hyperliteratura. Alătură-te acestui demers literar, comandându-ţi propriile Baricade!

Un articol de Liliana Matei|10 mai 2017

„Fii cu noi de aceeași parte a Baricadelor! Împreună ne dorim să dăm viață unui pachet de patru cărți semnate de Andrei Crăciun, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați jurnaliști și scriitori români!” – este mesajul editurii Hyperliteratura care își propune să publice în această vară volumele I, II și III din Baricadele, împreună cu volumul de versuri Toată poezia lumii, de Andrei Crăciun.

Cartea Baricadele I a apărut în anul 2014, la editura Humanitas, iar Baricadele II – în anul 2016, la editura Herg Benet. De această dată, Hyperliteratura își propune să retipărească cele două volume, în ediții revizuite și adăugite, alături de a treia parte a seriei, dar și de o carte de poezie în care Andrei Crăciun a adunat versuri din lumea întreagă, fiecare poem purtând numele unui oraș – de la Barcelona și Roma, la Praga și Lima, de la Moscova și Berlin, la Havana și Londra…

Acestea urmează să fie tipărite în urma unui proces de crowdfunding, prin care cititorii își pot precomanda cărțile, după propriile preferințe până pe 21 iunie.

Actori importanți, printre care îi regăsim pe Maia Morgenstern și Mihai Călin, dar și oameni de radio, ca Alex Tocilescu și Liviu Mihaiu, se alătură demersului editorial, într-un inedit video de promovare în care vorbesc despre autorul Baricadelor – scriitorul și jurnalistul Andrei Crăciun, ale cărui texte pot fi citite și în Ziarul Metropolis.

Actori, jurnaliști și oameni de radio recomandă „Baricadele”

Letiția Vlădescu: „Îmi place stilul lui de a scrie și mi se pare minunat că avem un om atât de tânăr care deja are un stil, modern și unic, aș putea spune; e foarte îndrăzneț în scriitură.”

Maria Obretin: „Pe Andrei l-am descoperit la sfatul unor prieteni care mi-au zis de el și am început să-l citesc, l-am iubit de la primele rânduri. Mi se pare fascinantă preocuparea asta a lui pentru lucruri mărunte și nu numai, și umorul cu care scrie, și duioșia, și tristețea… Plus că pe Andrei l-am făcut de multe ori cadou; după ce am citit Baricadele, era un cadou constant pe care l-am tot făcut prietenilor mei.”

Baricadele-3-final-copertaViorel Ilișoi: „El scrie sub frumoasa lozincă Revoluția bunului scris. Și fiind vorba de o revoluție, a ridicat niște Baricade.”

Julius Constantinescu: „Practic nu poate fi oprit din scris Baricade. E ca Lenin – revoluția este continuă.”

Mihai Călin: „Îl invidiez pe Andrei pentru călătoriile lui, pentru inteligența și umorul lui…”

Alex Tocilescu: „Andrei găsește chestia aia care e importantă și 20 de ani mai târziu, te face să crezi că subiectul ăla e important, îi găsește unghiul potrivit, e recognoscibil. Nu sunt mulți jurnaliști recognoscibili în România.”

Liviu Mihaiu: „Omul e un jurnalist de excepție, unul dintre cei mai talentați din generația lui, e un artist printre jurnaliști.”

Voicu Rădescu: „Andrei Crăciun scrie cărți, iar reportajele lui sunt reportaje de citit și peste ani de zile.”

Andrei Ruse: „Pentru Hyperliteratura, cartea lui Andrei Crăciun este al treilea proiect de crowdfunding și asta spune că noi credem foarte mult în public, în cititorii noștri și în publicul autorilor, și este foarte important – atât pentru noi ca editori, cât mai ales pentru autor – să ne arate că ei vor să susțină această carte.”

Maia Morgenstern: „De îndată ce voi avea volumele sale, Baricadele I, II, III (…), o să-mi construiesc un zid de apărare în jurul meu și atunci cu propriile sale arme și argumente voi ști să mă apăr și să-l înving.”

Dacă te-au convins, alătură-te proiectului propus de Hyperliteratura comandându-ți online volumele. În acest fel, susții deopotrivă și un tânăr scriitor, și un nou tip de editură pe piața de carte autohtonă! Detalii aici: http://crestemidei.ro/Baricadele

21
/07
/17

Bogdan-Alexandru Stănescu (BAS) coordonează colecția „Biblioteca Polirom”. BAS (39 de ani) este poet și, din acest an, romancier. Cartea sa „Copilăria lui Kaspar Hauser” a fost primită cu entuziasm, primind elogii peste elogii. Ne-am întâlnit să stăm un pic de vorbă despre cărți, nu neapărat ale noastre. A reieșit că situația nu e deloc roz. Iată.

20
/07
/17

Astăzi, 20 iulie, de la ora 18.30, în Grădina Cărturești Verona din București (Str. Pictor Arthur Verona 13-15), Veronica D. Niculescu va citi fragmente din primul său roman pentru copii, O vară cu Isidor, apărut de curînd în colecția „Junior” a Editurii Polirom, ediţie ilustrată, disponibilă și în format digital.

19
/07
/17

Romanul „Fiica Estului” (traducere din limba spaniolă de Mariana Sipoș) a fost publicat la Editura Polirom în anul 2017.

17
/07
/17

Universul din "Un veac de singurătate", capodopera lui Gabriel Garcia Marquez publicată în urmă cu 50 de ani, s-a transformat în sursă de inspirație pentru doi artiști urbani, care au pictat pe zidurile Bibliotecii naționale din Columbia lupte de cocoși, capete de morți și un cuplu înlănțuit.

15
/07
/17

O expoziție In Memoriam Augustin Buzura, organizată de Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, în parteneriat cu Biblioteca Națională a României, va fi deschisă în perioada 14-31 iulie la sediul ICR din Aleea Alexandru, nr. 38.

11
/07
/17

“Prin moartea lui Augustin Buzura cultura română pierde un mare prozator, pierde și un caracter, un om de atitudine, un om moral”, spune academicianul Eugen Simion. La rândul său, criticul literar Daniel Cristea-Enache, director de imagine al Uniunii Scriitorilor din România, a precizat: “Prin romanele sale, Buzura a susținut adevăruri istorice și sociale într-o epocă a minciunii și falsității”. Scriitorul Augustin Buzura s-a stins din viață, ieri, la vârsta de 78 de ani.

07
/07
/17

Astăzi (7 iulie), de la ora 18.30, Editura Polirom şi Cărtureşti Verona (str. Arthur Verona, nr. 13-15) vă invită în Grădina secretă la o întâlnire specială cu Nora Iuga şi Angela Baciu, cu prilejul apariţiei recente a volumului mai drăguţ decât dostoievski, cu ilustraţii de Ion Barbu, publicat la Polirom, disponibil şi în ediţie digitală. Actorul George Mihăiţă va citi un fragment din volum.

06
/07
/17

Scriitoarele Angela Baciu și Andreea Nanu sunt protagonistele interviului următor, prezentat în exclusivitate de Ziarul Metropolis. Și dacă cel mai recent roman al Andreei Nanu, Scrisoare pentru Ida, a fost lansat de curând la Bookfest, Angela Baciu (dar și Nora Iuga) poate fi ascultată live vineri (7 iulie), de la ora 18:30, la Librăria Carturesti Verona (str. Arthur Verona, nr. 13-15), cu prilejul aparitiei volumului "mai dragut decit dostoievski" - semnat Nora Iuga și Angela Baciu, cu ilustratii de Ion Barbu.

02
/07
/17

Cehov avea un cocor care îl urma peste tot, Daniel Defoe a avut un fiu cu o vânzătoare de stridii, Joyce se temea de tunet, Dickens de lilieci și Freud de trenuri, Voltaire bea într-o singură zi 50 de cești de ceai și 20 de cafea, tatăl lui Molière a fost tapițer și al lui Baudelaire – zugrav, iar Rainer Maria Rilke a murit după ce s-a înțepat în spinul unui trandafir.

30
/06
/17

„Tu ai pus degetul pe rană şi, în plin comunism, ai îndrăznit să arăţi că orice formă de cenzură e dezgustătoare” – fragment dintr-o scrisoare deschisă pentru Lucian Pintilie pe care Andrei Şerban a citit-o la lansarea noii ediţii a volumului „Bricabrac” (Editura Nemira).

29
/06
/17

Vineri, 30 iunie, începînd cu ora 18.30, în Grădina Cărturești Verona din București (Strada Pictor Arthur Verona 13-15), va avea loc un eveniment dedicat prozei scurte, o seară de lectură și discuții, la care vor participa Ana Maria Sandu, Alex Tocilescu și Marius Chivu. Intrarea liberă

26
/06
/17

De numele cărţii „Sinaia, Oraşul Elitelor” scrisă de către arhitectul Dan Manea se leagă mai multe premiere. Ultima noutate absolută pentru piaţa cărţii din România este faptul că o carte despre oamenii, istoria şi arhitectura unui oraş a inspirat un film!

21
/06
/17

Mai multe scrisori în care fizicianul Albert Einstein prezenta unor colegi opiniile sale despre fizică, Dumnezeu și Israel, expediate în anii '50, au fost vândute în cadrul unei licitații organizate la Ierusalim, pentru suma de aproximativ 210.000 de dolari.