Actorul american Burt Reynolds a murit la vârsta de 82 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/actorul-american-burt-reynolds-a-murit-la-varsta-de-82-de-ani/

Întrebat care ar trebui să fie epitaful său, Burt Reynolds a răspuns: „A avut o viaţă dată naibii şi a făcut tot ce-a putut – chiar tot ce-a putut – ca să nu supere pe nimeni”. Celebrul actor a murit, joi dimineaţa, la vârsta de 82 de ani în urma unui atac de cord.  Burt Reynolds se luptase cu probleme de sănătate în ultimii ani.

Un articol de |7 septembrie 2018

Născut la 11 februarie 1936, Reynolds a crescut în Florida şi a jucat fotbal american la universitatea din acest stat în anii 1950.

A debutat în film în 1961 şi la apogeul carierei, în deceniile 70 şi 80, numele său pe afiş era o garanţie a succesului financiar. A fost premiat cu Golden Globe în 1992, pentru un rol în serialul de televiziune Evening Shade, apoi din nou în 1998 pentru un rol secundar în filmul Boogie Nights, care i-a adus şi o nominalizare pentru Oscar.

Printre cele mai cunoscute filme în care a jucat se numără „Deliverance”, „The Longest Yard” şi „Smokey and the Bandit”.

Cu mustaţa sa binecunoscută şi atitudinea masculină, Burt Reynolds a fost şi un sex-simbol; fotografia sa nud a apărut în revista pentru femei Cosmopolitan în 1972.

A fost căsătorit de două ori, cu actriţele Judy Carne şi Loni Anderson; ambele căsnicii s-au încheiat prin divorţ. A mai avut relaţii de durată cu actriţele Sally Field şi Dinah Shore.

Să fii pensionar trebuie să fie ceva minunat. La urma urmei nu poţi să-ţi tragi burta o veşnicie. – Burt Reynolds.

În 2012, declara într-un interviu că regretă unele roluri alese, deoarece criteriul principal a fost amuzamentul, nu solicitarea profesională. Întrebat care ar trebui să fie epitaful său, actorul a răspuns: „A avut o viaţă dată naibii şi a făcut tot ce-a putut – chiar tot ce-a putut – ca să nu supere pe nimeni”

Foto: Burt Reynolds – facebook

 

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.