Actorul britanic Albert Finney a murit la vârsta de 82 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/actorul-britanic-albert-finney-a-murit-la-v%c3%a2rsta-de-82-de-ani/

Actorul britanic Albert Finney, nominalizat de cinci ori la premiul Oscar şi cunoscut pentru apariţiile sale în filmele „Tom Jones”, „The Dresser”, „Murder on the Orient Express” şi „Erin Brockovich”, a murit la vârsta de 82 de ani. Finney a combinat filmul, apariţiile TV şi scena, de-a lungul unei cariere remarcabile de şase decenii.

Un articol de Petre Ivan|9 februarie 2019

A fost premiat cu trofeul BAFTA Fellowship (echivalentul premiului Oscar pentru întreaga carieră) în 2001. El a câştigat şi un premiu Emmy pentru interpretarea lui Winston Churchill, alături de Vanessa Redgrave, soţia sa în film, în producţia din 2002 „The Gathering Storm”.

Academia Americană de Film l-a nominalizat pe Finney pentru rolul principal din „Tom Jones” (1963), regizat de colaboratorul său frecvent Tony Richardson, pentru interpretarea misteriosului detectiv belgian Hercule Poirot în filmul lui Sidney Lumet „Murder on the Orient Express”; pentru performanţa din „The Dresser” (1983) ca Peter Yates, dar şi pentru rolul unui consul alcoolic britanic din „Under the Volcano” (1984), de John Huston.

Finney a primit o altă nominalizare la Oscar, la categoria „cel mai bun actor în rol secundar”, pentru că l-a portretizat pe avocatul Ed Masry în „Erin Brockovich” (2000).

La niciuna dintre nominalizări nu a participat. „Este un drum lung să mergi acolo şi să stai într-un loc unde nu se fumează, nu se bea şi să ai neşansa de a-ţi fi strigat numele”, a declarat el în 2011 pentru The Telegraph.

Poate cel mai spectaculos rol al actorului a fost un mafiot irlandez din epoca prohibiţiei Leo O’Bannon din filmul fraţilor Coen, „Miller’s Crossing” (1990).

Legendar pentru rolurile shakespeariene, el a primit şi nominalizări la premiul Tony în 1964 şi în 1968 pentru „Luther” (rolul Martin Luther), respectiv „A Day in the Death of Joe Egg”.

Albert Finney & Anouk Aimee

Adesea, Finney era de nerecunoscut în spatele machiajului sau a costumului, fiind celebru pentru măestria cu care folosea accentele.

Alte filme în care a jucat sunt: „Gumshoe” (1971), de Stephen Frears, „Wolfen” (1981), „Looker” (1981), „Shoot the Moon” (1982), „Rich in Love” (1992), „The Browning Version” (1994), „A Man of No Importance” (1994), „Breakfast of Champions” (1999), „Traffic” (2000),” Big Fish” (2003), „A Good Year” (2006), de Ridley Scott, şi în ultimul film al lui Lumet, „Before the Devil Knows You’re Dead” (2007).

În televiziune, a intrat în pielea unor personaje ofertante, jucând rolul titular din serialul CBS „Pope John Paul II” (1984), apoi în miniseria BBC din 1990 „the Green Man”.

În 1977, Finney a înregistrat un album de balade folk lansat de Motown, viaţa sa fiind sursă de inspiraţie pentru un alt artist faimos născut la Manchester, cântăreţul Morrissey.

Finney a fost căsătorit cu actriţa britanică Jane Wentham din 1957 până în 1961, cu actriţa franceză Anouk Aimee – între anii 1970 şi 1978, şi cu Penelope Delmage, agent de turism, până în 2006.

Foto: Albert Finney – facebook

04
/02
/15

Realizat după întâmplări reale şi având opt nominalizări la Premiile Oscar, „The Imitation Game” (Jocul Codurilor) prezintă povestea lui Alan Turing (Benedict Cumberbatch), matematician, criptanalist şi erou de război, pionier al tehnologiei moderne a calculatoarelor. Alături de un grup restrâns de specialişti, el a reuşit spargerea unui cod aşa-numit „de nespart” al maşinăriei Enigma a Germaniei, în al Doilea Război Mondial. 

03
/02
/15

Deși pare un scenariu apocaliptic, de fapt este vorba despre premiera filmului “Orașul câinilor”/ “White God”, câștigătorul Marelui Premiu al secțiunii Un Certain Regard la Cannes și propunerea Ungariei la Premiile Oscar 2015, în regia lui Kornél Mundruczó.

02
/02
/15

Lucian Boicu, un român stabilit în Canada, a lucrat la efectele vizuale ale filmului "American Sniper", de Clint Eastwood, un lungmetraj nominalizat la şase premii Oscar şi inspirat din povestea adevărată a lunetistului Chris Kyle.

02
/02
/15

Filmul românesc de scurtmetraj este prezent și anul acesta la Festivalul de Film de la Clermont-Ferrand (30 ianuarie – 7 februarie 2015) prin intermediul Asociației ESTE’N’EST, care organizează pentru a șaptea oară consecutiv standul românesc din cadrul marketului festivalului, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

02
/02
/15

În filmul "Chuck Norris vs. Communism", de Ilinca Călugăreanu, peliculă selectată în secţiunea competiţională World Cinema Documentary, la cea de-a 31-a ediţie a Festivalului Sundance, o generaţie întreagă se îndrăgosteşte de film, în epoca Războului Rece, scrie prestigioasa publicaţie IndieWire.

30
/01
/15

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „O lacrimă de fată” (1980), regizat de Iosif Demian, este unul dintre cele mai originale filme româneşti realizate în timpul comunismului, polemizând prin stilul său modern şi energic cu falsitatea care caracteriza cinematografia oficială a vremii.

29
/01
/15

Tenorul spaniol Placido Domingo va interpreta rolul principal în opera "Gianni Schicchi", de Giacomo Puccini, care va fi montată de Woody Allen pentru a marca, în această toamnă, cea de-a 30-a aniversare a Operei din Los Angeles.

28
/01
/15

"Timbuktu", un lungmetraj regizat de mauritanul Abderrahmane Sissako, despre Sahelul confruntat cu jihadismul, şi comedia populară "La Famille Bélier", regizată de francezul Eric Lartigau, despre universul surzilor, figurează printre peliculele nominalizate la premiul César pentru cel mai bun film.

28
/01
/15

Compozitorul de muzică de film Hans Zimmer a fost dat în judecată, fiind acuzat că a copiat piesa principală din lungmetrajul "12 ani de sclavie/ 12 Years A Slave" din coloana sonoră a serialului TV "Neveste disperate/ Desperate Housewives".