Actorul Ion Caramitru a încetat din viață
https://www.ziarulmetropolis.ro/actorul-ion-caramitru-a-incetat-din-viata/

Actorul Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, a murit în cursul zilei de duminică. Avea 79 de ani şi era internat de aproximativ o lună la Spitalul Elias din Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|5 septembrie 2021

Ion Caramitru avea 79 de ani. Zilele acestea, trebuia să se afle la Iași pentru a participa la Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR). Din cauza problemelor medicale, actorul a lipsit de la eveniment, scrie Mediafax.

Actorul Ion Caramitru s-a născut în Bucureşti, la 9 martie 1942, într-o familie de aromâni – mama născută lângă Salonic, într-un sat numit Gramatica, iar tatăl în partea albaneză a oraşului Korcea, de religie creştin ortodoxă.

A fost actor şi regizor al Teatrului „Lucia Sturza Bulandara” (din 1965), fiind, în perioada 1990-1993, şi director general al acestei instituţii. A interpretat peste 60 de roluri în piese de Shakespeare, Cehov, Pirandello, Buchner, Bernard Shaw, Alfred de Musset, Suto Andras, Rolf Hochhuth şi alţii. A interpretat roluri principale în 40 de filme.

Caramitru era președinte al Uniunii Teatrale din România de la înfiinţarea acesteia, la 15 februarie 1990.

În lunga sa carieră teatrală şi cinematografică a fost recompensat cu numeroase premii şi distincţii.

Premii teatrale: în 1975, 1979, 1981 şi 1985 a fost desemnat „Cel mai bun actor al anului”.

Premii pentru film: Premiul revistei „Cinema” pentru interpretare (1976); Premiul Asociaţiei Cineaştilor (1980); Premiul special al juriului pentru rolul principal din filmul „Luchian” la Festivalul Naţional al Filmului de la Costineşti (1984).

A fost decorat, în 1995, de regina Elisabeta a Marii Britanii cu titlul de „Cavaler de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic”. În 2008 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi.

În zilele de 21 şi 22 decembrie 1989, Caramitru s-a numărat printre conducătorii manifestaţiilor anticeauşiste din Bucureşti. La 22 decembrie 1989, în fruntea unei coloane de manifestanţi, a pătruns în clădirea Televiziunii Române, fiind primul care a anunţat pe postul naţional de televiziune înlăturarea dictaturii.

La 11 decembrie 1996 este desemnat ministru al Culturii, odată cu învestirea Guvernului Victor Ciorbea. Era, la acea dată, neînregimentat politic. Ulterior, se înscrie în PNŢCD. În Cabinetele prezidate de Radu Vasile şi Mugur Isărescu a deţinut acelaşi portofoliu până la sfârşitul anului 2000.

În 2007, Ion Caramitru a montat spectacolul opera-teatru „Tragedia lui Carmen”, în varianta lui Peter Brook şi Marius Constant, după opera lui Bizet, a cărui premieră a avut loc la Sibiu, în curtea interioară a Muzeului de Istorie.

A regizat spectacolul „Evgheni Oneghin”, de Piotr Ilici Ceaikovski, care a fost pus în scenă pe 22 martie 2009 la Opera Naţională Bucureşti, la 14 ani după ce marele actor a regizat această operă în Irlanda.

În anul 2008, Ion Caramitru revine pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, la 44 de ani de la debutul său, care s-a produs chiar aici. Interpretează rolul titular în piesa „Eduard al III-lea” de Shakespeare, în regia lui Alexandru Tocilescu şi scenografia lui Dragoş Buhagiar. De asemenea, semnează regia uneia dintre premierele stagiunii 2008-2009 a TNB – „Şapte dintr-o lovitură”, montare după o piesa scrisă de Lia Bugnar, special pentru cei şapte tineri actori recent angajaţi la Teatrul Naţional.

Actorul a primit la 28 martie 2011 Premiul de excelenţă al Uniunii Teatrale din Republica Moldova (UNITEM).

Sursa: Digi 24

Foto: ICR, Digi 24

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.