Actorul Istvan Teglas şi coregrafa Andreea Novac vor susţine atelierul de actorie şi dans contemporan „Eu şi posibilul eu“
https://www.ziarulmetropolis.ro/actorul-istvan-teglas-si-coregrafa-andreea-novac-vor-sustine-atelierul-de-actorie-si-dans-contemporan-eu-si-posibilul-eu/

După două colaborări de succes, coregrafa Andreea Novac şi actorul Istvan Teglas se reîntâlnesc profesional, pentru a conduce un atelier experimental de actorie şi dans contemporan sugestiv numit „Eu şi posibilul eu“.

Un articol de Andrada Văsii|13 mai 2013

După cele două colaborări de succes, „Dance a playful body“ şi „Pretend we make you happy“, coregrafa Andreea Novac şi actorul Istvan Teglas se reîntâlnesc profesional, de această dată pentru a conduce un atelier experimental de actorie și dans contemporan, sugestiv numit „Eu și posibilul eu“.

Predau dansul așa cum îl înțeleg – ca plăcerea de a te mișca si de a transmite conținuturi prin mișcare. Mă interesează mai degrabă nevoia și putința oamenilor de a se exprima decât partea formală, estetica, a dansului. Şi-n același timp îi învăț să își descopere corpul, să se simtă comod în propria piele, îi provoc să își permită tot felul de lucruri care să-i aducă mai aproape de corp și în final de ei înșiși.

Andreea Novac,
coregraf

Atelier încheiat cu o reprezentație

Atelierul de dans contemporan se adresează tuturor persoanelor interesate în a experimenta, cu sine şi în grup, potențialul expresiv al corpului şi al cuvântului rostit.

Durata atelierului este de cinci săptămâni; întâlnirile vor avea loc sâmbătă (25 mai, 1, 8, 15, 22 iunie) între orele 14.30-17.30 și se vor finaliza cu o prezentare informală.

Atelierul este deschis amatorilor (începând cu vârsta de 18 ani), nu necesită experiență anterioară în dans sau actorie și va fi structurat astfel: în primele două întâlniri (25 mai, 1 iunie) prin exerciții conduse, improvizații și compoziții în timp real, individual și în grup, participanții se vor concentra pe sensibilizarea și disponibilizarea participanților, pe spontaneitate și autenticitate ca mijloace de activare a creativității.

La finalul fiecărei întâlniri vor fi discuții despre experiențele parcurse și despre materialul rezultat. Următoarele două întâlniri (8 și 15 iunie) vor fi axate pe structurarea materialului apărut, pentru prezentare finală. Ultima întâlnire coincide cu repetiția pentru prezentare și prezentarea propriu-zisă.

„Prin modul de a lucra împreună la un nou spectacol, proiect, sau atelier, am avut parte mereu de căutari și întâlniri importante. Felul în care m-am apropiat de oameni şi în acelaşi timp de mine prin lucrurile astea m-a marcat de-a lungul anilor“, spune Istvan Teglas.

Dansatorul mărturiseşte că unele experienţe i-au schimbat total directia înspre care se îndrepta, altele i-au atras atenția unde greșeşte și unde mai are de lucrat, iar celelalte i-au dat încrederea de a merge mai departe. Astfel, a ajuns la ideea de susținere a acestui atelier împreună cu Andreea Novac, cu care a împărtășit în ultimii ani aproape toate experiențele importante legate de spectacole, ateliere, proiecte, întâlniri, dar și de căutari noi.

Probabil acesta era următorul pas, de a crea împreună un loc unde lucrurile adunate de noi să capete un alt sens prin prisma altora. Încercarea noastră cu spectacolul „Dance a playful body“, unde, după fiecare reprezentație, în ultimul an am ținut o discuție cu publicul, ne-a îndemnat probabil la acest demers nou al lucrurilor. Experiența ei bogată în lucrul cu oamenii și experiența mea din partea cealaltă a sălii de spectacol se întâlnesc prima oară aici în atelierul experimental. Pot doar spera că lucrurile de care am avut noi parte în anii aceștia se vor reflecta în toată perioada atelierului.

Istvan Teglas,
actor și dansator

Info:

Spațiul de desfășurare este noua sală de spectacole a Centrului Național al Dansului București – Stere Popescu – situată în Bd. Mărășești nr. 80-82.

Înscrierea se face prin email la adresa [email protected].

Prețul întregului atelier (15 ore) este de 500 de lei și se achită integral la prima întâlnire.

Data limită a înscrierilor este 23 mai.

În e-mail-ul de înscriere trebuie precizat și numărul de telefon.

Foto credit: Dan Ioniță, arhivă personală Andreea Novac

31
/07
/23

Cea de-a doua ediție a SUNSCREEN Film & Arts Festival va avea loc la Constanța, între 17 și 20 august 2023. Inițiat anul trecut de organizatorii celui mai mare eveniment de film din țară – TIFF, festivalul își propune să aducă în fața publicului de la malul mării cele mai noi și apreciate filme românești și internaționale, concerte și invitați speciali.

31
/07
/23

Editura Nemira sărbătorește 32 de ani alături de cei mai îndrăgiți autori, cu volume memorabile, apariții inedite, dar și alături de echipă, de oamenii care zi de zi muncesc pentru ca cititorii să-și găsească cele mai potrivite cărți, deschizătoare de drumuri.

31
/07
/23

București, 27 iulie 2023 - Bucharest International Film Festival (BIFF) revine în capitala României pentru a XIX-a ediție care se va desfășura anul aceasta în perioada 15-22 septembrie, aducând în prim plan unele dintre cele mai captivante și inspirate filme din întreaga lume.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

28
/07
/23

Cine sunt eu în relație cu tine, pe care te iubesc dar adesea abia te cunosc? Cum se modifică percepția asupra realității în funcție de ce reușim să înțelegem fragmentat din ea? O poveste despre ceea cine suntem și ce devenim în funcție de ceea ce (nu) știm, în relațiile noastre.

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

În perioada 11 – 16 august 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, Programul Național Cantus Mundi și Primăria Municipiului Constanța invită publicul la seria de evenimente desfășurate sub egida „Ave Maria”, pe Faleza Cazinoului din Constanța.

27
/07
/23

The Strizzers anunță lansarea single-ului cu numărul 4, în data de 28 iulie 2023. În prima parte a zilei, piesa va fi publicată pe platformele de streaming, urmând ca seara, începând cu ora 19:30, să aibă loc concertul de lansare în The Pub Universității.