Actrița Ada Navrot: „Teatrul Metropolis este o gură de oxigen pentru orice actor cu contract permanent într-un teatru”
https://www.ziarulmetropolis.ro/actrita-ada-navrot-teatrul-metropolis-este-o-gura-de-oxigen-pentru-orice-actor-cu-contract-permanent-intr-un-teatru/

Ada Navrot nu mai joacă în niciun spectacol la Metropolis. Dar aici a fost primul teatru în care s-a angajat. Era 1995 şi Metropolisul se numea pe atunci Teatrul Mundi.

Un articol de Andrei Crăciun|24 septembrie 2019

Apoi a participat la rebotezarea teatrului din 2007 și a jucat în primul spectacol de la noul Metropolis: în Agamemnon. Ultima dată a jucat la Metropolis în Peretele de Lia Bugnar, chiar anul trecut.

Ada, în ce spectacole mai joci dumneata la Teatrul Metropolis, în ce spectacole ai jucat în trecerea timpului? Care e povestea lor?
În acest moment nu joc în niciun spectacol la Teatrul Metropolis. Întâmplarea face că am jucat în „Agamemnon” de Rodrigo Garcia în regia lui Radu Nica. În 2007. A fost primul spectacol al teatrului nou numit Metropolis. Îmi amintesc că am participat la botezarea lui. Domnul Ivașcu trecea pe la repetițiile noastre să ne întrebe ce părere avem… Au fost mai mult variante, dar a câștigat Metropolis. Prin 2018 am jucat de vreo câteva ori în „Peretele” de Lia Bugnar. Cu Lia am fost colege de Academie la clasa doamnei Sanda Manu. Apoi am jucat „Matrimoniale”, scris de ea. Se joacă și astăzi. Teatrul Metropolis, fost Teatrul Mundi, a fost primul teatru în care am fost angajată. În 1995. Nu seamănă deloc cu ce este astăzi. Mai tare mă leagă amintirea spectacolului în care n-am jucat – „Poate Eleonora” de Gellu Naum, în regia lui Alexandru Tocilescu. A făcut ceva vâlvă la vremea lui. N-am jucat pentru că m-am îndrăgostit și am plecat la Paris.

Ce a însemnat (înseamnă) Teatrul Metropolis în cariera dumneavoastră?
Teatrul Metropolis este o gură de oxigen pentru orice actor cu contract permanent într-un teatru și o pâine pentru actorul independent.

Unde să venim să te vedem în această frumoasă nouă stagiune? Ce planuri de viitor aveți? Cu marele ecran – ceva?
Cel mai mult joc la Nottara, unde sunt angajată permanent. Multe spectacole. Printre care „Despre olteni, cu dragoste”, „Figaro”, „Praf de stele”; cel mai nou – „Cumetrele”. Mai joc la Teatrul Dramaturgilor Români – „Infractorii”. Am multe visuri legate de marele ecran, dar în prezent nu știu dacă marele ecran are cu mine. Și nici micul ecran, care nu e de disprețuit. În prezent trăiesc cu speranța că îmi voi spori plăcerea de a face teatru, mult zdruncinată de evenimente care n-au legătură cu teatrul.

„Infractorii”

Ca spectator ai umblat pe la Metropolis – ce ai constat, ce are special acest teatru în peisajul autohton?
Teatrul Metropolis este un spațiu modern, extravagant chiar, în comparație cu altele. Mă uimește varietatea repertoriului.

Cum a fost pentru teatrul românesc și pentru dumneavoastră îndeosebi anul acesta care se va încheia (deja!) nu peste mult timp?

Anul acesta învăț să mă ocup de lucruri care contează și m-aș bucura să mă întâlnesc cu un proiect de suflet.

Teatrul Metropolis este un spațiu modern, extravagant chiar, în comparație cu altele. Mă uimește varietatea repertoriului. (Ada Navrot, actriță)

03
/02
/17

Când pronunți ”Dan Puric”, audiența se grupează rapid în două tabere, sintetizabile cam așa: ”e deștept, le zice bine și e un munte de talent” sau ”lasă-mă, dom’ne, în pace..” (cel puțin). Pe mine, multe dintre spectacolele și vorbele lui m-au bucurat adânc, în același timp unele din (zic eu) marotele sale mi-au provocat un rid în plus. În mod clar, e un ”ne-oarecare”, totodată nescutit de ”cele ale omului”.  Îți place sau nu de el, e un fluviu în felul lui.

26
/01
/17

INTERVIU „Cred că experimentul este obligatoriu pentru un artist”, afirmă regizorul Adrian Sitaru. Despre noul său lungmetraj „Fixeur”, acum în cinematografe, spune că, „fiind un film despre jurnalism şi jurnalişti, am încercat să reproducem şi să amestecăm stilistica de reportaj TV de calitate în cea de cinema clasic”.

22
/12
/16

Scenograful Ștefan Caragiu, decan al Facultății de Teatru al UNATC București, crede că talentul se împarte în mod egal pe generații. Consideră că studenții au dreptul și chiar obligația de a se revolta atunci când lucrurile nu se întâmplă așa cum trebuie.

20
/12
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Alina Petrică are 27 de ani. Joacă în „Aglaja”, la Centrul Cultural „Bălcescu”, în „Mon Cabaret Noir”, la Teatrelli, în „(D)efectul Placebo”, la Teatrul Național, în „Îmblânzirea scorpiei”, la Teatrul de Comedie, și este, din acest an, angajată a Teatrului Mic din București.

19
/12
/16

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI. Dorotheea Petre (aproape 36 de ani) este bine-cunoscută publicului cinefil din ţara noastră, din pelicula „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” (2006).

13
/12
/16

Emanuel Pârvu, membru al juriului care a selectat zece actori tineri pentru spectacolul aniversar al Teatrului Metropolis, este convins că noua generație de actori poate fi încurajată prin șansă. La rândul său, își amintește în rândurile care urmează cum la început de drum a avut ocazia de a învăța de la oameni de teatru precum Victor Rebengiuc, Marcel Iureș și, mai ales, Liviu Ciulei.

29
/11
/16

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.