Ada Solomon: Scurtmetrajul spune mai multe decât o carte de istorie sau un ziar
https://www.ziarulmetropolis.ro/ada-solomon-scurtmetrajul-mai-mult-decat-o-carte-de-istorie-sau-un-ziar/

Directorul Festivalului Internaţional de Film NexT, Ada Solomon, a declarat, joi seară, că „scurtmetrajul este un fel de a pătrunde în ceea ce preocupă o generaţie” şi că acest gen cinematografic „spune mai multe decât o carte de istorie recentă sau un ziar”.

Un articol de Petre Ivan|4 aprilie 2014

„La capătul nopţii/ Até Ver a Luz”, lungmetrajul de debut al câştigătorului trofeului NexT 2013, Basil da Cunha, a deschis joi seară, la Cinema Studio din Capitală, cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT, un eveniment cinematografic care se va desfăşura până pe 7 aprilie, notează Mediafax.

Astăzi se dă startul competiţiei. De la ora 17.00, la Cinema Studio, poate fi urmărit primul calup al competiţiei naţionale, urmat de o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu o parte dintre realizatori.

De la ora 20.00, aceeaşi sală va găzdui proiecţia primului program din competiţia internaţională. Gustavo Vinagre, regizorul filmului „Film pentru un poet orb/ Filme para poete cega”, şi Eduardo Williams, autorul scurtmetrajului „Sunetul stelelor m-a uluit/ The Sound of Stars Dazes Me”, vor răspunde întrebărilor publicului după proiecţie.

Cele 13 scurtmetraje nominalizate la premiile Academiei de Film Europene (EFA) pot fi văzute la Short Matters!, vineri, de la 15.30, la Cinema Elvira Popescu.

Tot vineri, de la ora 21.00, spectatorii sunt invitaţi la o seară cu filme de Oscar şi covor roşu, la CinemaPRO din Bucureşti. Unul dintre cele mai aşteptate evenimente din festival, Oscars Night va aduce în premieră cele cinci filme nominalizate la trofeul pentru cel mai bun scurtmetraj, inclusiv câştigătorul categoriei, „Helium”, în regia lui Anders Walter.

Preţul unui bilet cumpărat în avans este 20 de lei, iar, în ziua proiecţiei, este de 25 de lei. Programul integral poate fi consultat pe pagina de internet http://www.nextfilmfestival.ro/program/

Ada Solomon

Cea de-a opta ediţie are loc la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu, CinemaPRO, Club Control, J’ai Bistrot şi Ceainăria Cărtureşti şi este realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) şi al Uniunii Cineaştilor din România (UCIN).

Foto cu Ada Solomon şi NexT – Cinemagia

25
/04
/13

Mâine, 26 aprilie, „Iron Man 3“ intră în cinematografele din întreaga țară. Merită să-l vezi dacă ești pasionat de efecte speciale. Iar dacă numele tău de familie include cuvintele „fier“ sau „oțel“, te bucuri de intrare gratuită.

25
/04
/13

Luminiţa Gheorghiu, elogiată de presa internaţională pentru rolul din „Poziţia copilului“ (r. Călin Netzer), filmul premiat cu Ursul de Aur la Berlin, este imaginea celei de-a 12-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (31 mai - 9 iunie, Cluj-Napoca). Actriţa va fi distinsă cu Premiul de excelenţă în cadrul galei de închidere TIFF.

24
/04
/13

Cineastul român Cristian Mungiu face parte din juriul competiţiei oficiale a celei de-a 66-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes. Din juriu, în afară de Steven Spielberg, fac parte patru femei şi patru bărbaţi, printre care se remarcă regizorul taiwanez Ang Lee, actriţa australiană Nicole Kidman şi actorul austriac Christoph Waltz.