Adaptarea 12 Monkeys este „o idee foarte proastă“
https://www.ziarulmetropolis.ro/adaptarea-12-monkeys-este-o-idee-foarte-proasta/

Adaptarea 12 Monkeys ,,Armata celor 12 maimuţe” într-un serial de televiziune reprezintă ,,o idee foarte proastă”, declară regizorul filmului, Terry Gilliam.

Un articol de Andrada Văsii|3 septembrie 2013

Adaptarea 12 Monkeys ,,Armata celor 12 maimuţe” într-un serial de televiziune reprezintă ,,o idee foarte proastă”, declară regizorul filmului, Terry Gilliam.

Postul american de televiziune prin cablu Syfy a anunţat săptămâna trecută că a comandat deja un episod-pilot din adaptarea 12 Monkeys, inspirat din lungmetrajul SF ,,Armata celor 12 maimuţe”, informează screendaily.com.

Realizat în 1995 de studiourile Universal, acest film spune povestea unui deţinut, interpretat de Bruce Willis, trimis înapoi în timp pentru a strânge informaţii despre persoana care a produs un virus ce a decimat aproape întreaga populaţie de pe Terra.

Charles Roven (producătorul filmului original) şi Richard Suckle vor fi producătorii executivi ai acestui episod-pilot care va avea o durată de o oră. Scenariul pentru adaptarea 12 Monkeys este scris de Terry Matalas şi Travis Fickett, care au scris şi scenariile pentru serialele de succes ,,Nikita” şi ,,Terra Nova”.

Producţia pentru noul serial TV va debuta în luna noiembrie.

Adaptarea 12 Monkeys-subiect de controversă

Terry Gilliam, care nu este implicat în acest proiect, a declarat: ,,Nu ştiu nimic despre acest serial. E complet ridicol. Serialul nu are nicio legătură cu mine şi nimeni nu m-a contactat”.

Întrebat despre ideea realizării unei continuări televizate a filmului său, cineastul a adăugat: ,,Este o idee foarte proastă. Asta cred eu. Pentru a fi bun, scenariul serialului ar fi trebuit să fie scris de David şi Janet Peoples, care au scris scenariul filmului. Altfel, va fi doar o altă versiune a filmului «Time Bandits»”.

Adaptarea 12 Monkeys

,,Time Bandits” este un film regizat de Terry Gilliam în 1981 despre un băiat care se alătură unei bande de pitici care călătoresc prin timp în căutarea unei comori pe care intenţionează să o fure.

Adaptarea 12 Monkeys are la bază un film de impact

Rememorând momentele plăcute din timpul filmărilor de la ,,Armata celor 12 maimuţe”, Terry Gilliam a spus: ,,Scenariul a fost pur şi simplu minunat, iar distribuţia s-a dovedit a fi strălucită – iar eu am reuşit să nu stric prea tare această combinaţie reuşită”.

Filmul ,,Armata celor 12 maimuţe” pe care se bazează adaptarea 12 Monkeys, lansat în 1995, i-a avut în rolurile principale pe Bruce Willis (foto sus) şi Brad Pitt şi a obţinut încasări de 168 milioane de dolari pe plan mondial.

Acest lungmetraj a obţinut, totodată, două nominalizări la premiile Oscar, la categoriile ,,cel mai bun actor în rol secundar” (Brad Pitt) şi ,,cele mai bune costume” (Julie Weiss).

Cel mai recent film regizat de Terry Gilliam, intitulat ,,The Zero Theorem”, turnat în România, are premiera, luni, la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia.

Foto credit: Cinemagia

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook!

04
/11
/21

Ce-mi place foarte mult la cinema-ul furios al lui Nadav Lapid este că nu ştii niciodată unde te va duce şi în ce fel te va învălui. Singurul lucru pe care poţi să îl anticipezi este că vei fi surprins. Nu-ţi rămâne decât să te laşi purtat de ideile sale neconvenţionale şi incomode.

01
/11
/21

CRONICĂ DE FILM În „A Hero” (2021), noul său lungmetraj, câştigător ex-aequo al Grand Prix la Cannes, regizorul iranian Asghar Farhadi îşi recâştigă inspiraţia creatoare care l-a consacrat printre marii autori de cinema contemporani.

31
/10
/21

Nu se poate spune că regizorul Gaspar Noé a avut vreodată o viziune luminoasă asupra vieţii. Dimpotrivă – cinema-ul său s-a inspirat întotdeauna din cele mai tulburătoare pulsiuni umane, pe care le-a transformat într-un combustibil extrem de inflamabil. Însă „Vortex”, prezentat anul acesta la Cannes în afara competiţiei, este probabil cel mai întunecat film al său, oricât de ciudat ar suna asta.

30
/10
/21

Întâmplarea a făcut să văd în aceeaşi zi de la „Les Films de Cannes a Bucarest” două titluri din Rusia, ambele incluse în secţiunea Un Certain Regard a ediţiei din acest an a evenimentului de pe Croazetă - „Unclenching the Fists”, de Kira Kovalenko, şi House Arest”, de Aleksei Gherman Jr.

29
/10
/21

CRONICĂ DE FILM În a doua parte a relatărilor despre Festivalul „Les Films de Cannes a Bucarest” vă propunem să descoperiţi filmul câştigător al Premiului Juriului pe Croazetă, fascinantul „Memoria” al thailandezului Apichatpong Weerasethakul.

27
/10
/21

CRONICĂ DE FILM Prima parte a unui „jurnal” despre ediţia din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes à Bucarest” - câteva observaţii despre surprizătorul documentar „Cow”, al britanicei Andrea Arnold.

27
/10
/21

După o lungă perioadă de așteptare, FILM MENU, revista de cultură cinematografică editată de studenții Facultății de Film din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” București, sub umbrela UNATC PRESS, își lansează cel de-al 29-lea număr. Evenimentul va avea loc la București, în după-amiaza zilei de sâmbătă, 30 octombrie, la Cinemateca Eforie (strada Eforie 2) și include două proiecții conexe.

26
/10
/21

La Civil, filmul Teodorei Ana Mihai, care i-a adus anul acesta la Cannes Prix de l'Audace la secțiunea Un Certain Regard, se vede acum în cadrul Festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, la București, Cluj și Iași, iar de vineri, 29 octombrie, intră în cinematografele din toată țara.

26
/10
/21

Întâmplări fatale, criminali în serie, experimente cu urmări grave, vampiri și alte creaturi ale nopții sunt elementele cheie ale săptămânii filmelor de Halloween la Warner TV. Postul de televiziune propune unele dintre cele mai populare filme horror și SF, de la „From Hell” și „Halloween: H20” la maraton „Final Destination”, care pot fi vizionate până pe 31 octombrie.

25
/10
/21

În urma anunțării noilor reguli de siguranță sanitară, cea de-a 12-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest continuă să aducă filmele și evenimentele anunțate, modificându-și programul pentru a respecta noile restricții ce intră în vigoare de astăzi.