Adevărata experiență a sunetului, la  cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/adevarata-experienta-a-sunetului-la-cinema/

 Grand Cinema & More invită cinefilii să întâmpine cele mai aşteptate filme de aventură ale anului 2016 într-o manieră cu totul specială. „Căpitanul America: Război Civil”, „X-Men: Apocalypse”, „Alice în Țara Oglinzilor”, „Warcraft. Începutul”, „Ziua Independenţei: Renaşterea” vor fi disponibile în revoluţionarul sistem de sunet Dolby Atmos, într-una dintre cele mai performante săli de cinema din România, Grand Ultra.  

Un articol de Liliana Matei|9 mai 2016

Grand Cinema & More dedică acest început de vară aventurii, acțiunii și fantasticului, printr-o serie de premiere îndelung așteptate. Iubitorii de film vor putea alege dintre adaptări moderne ale unor povești consacrate, continuări ale unor serii îndrăgite sau se vor putea alătura unor personaje noi, într-un cadru care garantează o experiență cinematografică inconfundabilă.

Universul Marvel se redeschide din 6 mai, odată cu premiera „Căpitanul America: Război Civil” (Captain America: Civil War). O nouă lege mondială care obligă supereroii să se deconspire autorităților îi împarte pe aceștia în susținători și opozanți ai inițiativei. Avându-i pe Căpitanul America și Omul de Oțel drept lideri ai celor două tabere, conflictul riscă să degenereze curând într-un război civil.

Regizorul Brian Singer continuă seria SF de succes cu „X-Men: Apocalypse” (X-Men: Apocalypse). De data aceasta, eliberarea invincibilului Apocalypse pune în pericol liniștea mondială, noua misiune a eroilor X-Men devenind să împiedice distrugerea lumii. Bătălia dintre armata de mutanți a lui Apocalypse și noua echipă de tineri X-Men a Profesorului X poate fi urmărită începând cu 20 mai.

Din 27 mai, Mia Wasikowska și Johhny Depp revin în rolurile lui Alice și al Pălărierului Nebun în „Alice în Țara Oglinzilor” (Alice Through the Looking Glass). Poveștii se alătură acum un nou personaj, interpretat de Sacha Baron Cohen – Timpul, considerat ca fiind jumătate om, jumătate ceas – al cărui rol este decisiv în încercarea lui Alice de a schimba soarta Țării Minunilor.

„Warcraft. Începutul” (Warcraft), ecranizare inspirată din celebra serie de jocuri cu același nume, ajunge la Grand Cinema & More începând cu 10 iunie. Filmul urmărește înfruntarea dintre Hoarda de orci, condusă de Orgrim, și Alianța oamenilor, într-o poveste despre onoare și sacrificiu, capabilă să schimbe definitiv Azeroth.

După 20 de ani de la filmul original, Roland Emmerich revine, din 24 iunie, cu „Ziua Independenței: Renașterea” (Independence Day: Resurgence). Urmărind scurgerea firească a timpului, filmul prezintă bătălia dintre cele două noi generații: extratereștrii veniți pe Terra pentru a restabili dominația instaurată de predecesorii lor versus tinerii eroi de pe Pământ.

„Premierele  pe care le aducem acum pe ecranele cinematografului sunt filme de acțiune, predominant SF, extrem de ofertante din punct de vedere al imaginii și al sunetului. Ne bucurăm că, datorită sistemului revoluționar de sunet Dolby Atmos, structurii și dotărilor inovatoare ale sălii Grand Ultra, putem oferi iubitorilor de film mai mult decât vizionarea unor producții remarcabile – o experiență cinematografică în toată puterea cuvântului”, a declarat Simona Manea, Grand Entertainment Marketing Director.

Grand Ultra este singura sală de cinema din România dotată cu cea mai nouă tehnologie audio surround din lume, Dolby Atmos.  Sistemul este compus din 52 de boxe, dispuse atât pe pereții sălii, cât și pe plafon și un procesor de sunet Dolby Atmos, fiind capabil să redea pâna la 128 de obiecte audio independente și mișcarea lor realistă, conform acțiunii din film.

Calendarul complet al proiecțiilor și informații despre rezervarea biletelor sunt accesibile pe http://grandentertainment.ro/grand-cinema-more/grand-ultra.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.