Adio Regelui
https://www.ziarulmetropolis.ro/adio-regelui/

Moare, la 96 de ani, Regele Mihai I, ultimul monarh al României.

Un articol de Andrei Crăciun|5 decembrie 2017

Moștenirea sa este prea complexă pentru a o expedia în câteva rânduri, dar ziarele nu au fost niciodată drepte. Ele au nevoie să surprindă emoția în viteză, mai ales în mileniul nostru atât de grăbit.

Sunt dintr-o generație care nu și-a cunoscut Regele. A fost o figură absentă. Absența nu l-a făcut însă lipsit de importanță. A continuat să marcheze și – fără voia sa – chiar să dividă societatea românească.

Ca atâtea alte resurse de care ne-am bătut joc, am irosit și șansa acestui Rege blând și înțelept, pentru care căderea Cortinei de Fier a venit prea târziu.

Regele Mihai a fost un om al unui secol complicat. A primit provocări și poveri peste puterile unui tânăr și nu le-a dat cel mai greșit dintre răspunsuri.

A fost obligat la Exil și la un popor care l-a uitat prea devreme. Moartea ultimului Rege nu vine ca o surpriză, și totuși – paradoxali cum suntem – vine.

Moare un om de nouăzeci și șase de ani, care ne-a lipsit chiar și când nu știam cât de mult ne lipsește.

Nu e timpul acum (ne grăbim, mereu ne grăbim!) pentru o discuție despre monarhie și republică, și care formă de guvernare e mai utilă.

Fiecare popor are – în cele din urmă – destinul pe care îl îndură. O scrisoare pierdută, de exemplu, a fost scrisă pe vremea unui monarh, dar a fost publicată tot atunci, ceea ce ar trebui să ne pună pe gânduri. Dar s-a și jucat, decenii la rând, într-o republică.

Istoria mare nu poate să cuprindă nici măcar istoriile noastre mai mici, în care stă adevărata noastră natură.

Caragiale ne-a descris, ultimul nostru Rege a reușit – și nu sunt puțini români care să fi reușit asta – să se ridice totuși peste actele scrisorii care ne ține loc de adevărată Constituție.

A fost un Rege mai bun decât țara sa. Și măcar acum – înainte de ultimele aplauze – ar trebui să găsim în noi puterea de a recunoaște acest fapt deloc neînsemnat.

Regele Mihai I și-a respectat jurământul și a slujit poporul, chiar și când a fost – și a fost atât de mult timp – departe.

E un gest pe care se poate întemeia o altă cultură. Cultura datoriei împlinite. E cea mai importantă lecție pe care ne-a dat-o. Cândva, poate, o vom învăța.

O dată cu el, din spațiul public românesc dispar tăcerea aceea care spunea atât de multe și discreția și zâmbetul reținut.

Rămânem tot noi, hohotind, tot hohotind, fără direcție, pe valurile unei epoci de la care nu mai avem mari așteptări și care, de aceea, nu ne poate duce departe.

Regele Mihai a fost un om al unui secol complicat. A primit provocări și poveri peste puterile unui tânăr și nu le-a dat cel mai greșit dintre răspunsuri.

Foto: Paris Match



14
/02
/16

Ziarul Metropolis inaugurează astăzi o rubrică nouă, despre Bucureștiul de totdeauna, ținută de istoricul Georgeta Filitti. În primul episod aflăm despre tratamentele folosite în secolul al XIX-lea (lipitori, praf de gîndaci, fântânica) și despre medicamentele descoperite la începutul veacului trecut (carbaxin, spirulină, moldamin).

08
/01
/16

Atunci când era îndrăgostită, lui Edith Piaf i se părea că aceea e prima şi ultima ei iubire, cea care se întâmplă o singură dată. A declarat că a iubit un singur om, pe Marcel Cerdan, dar toată viața l-a așteptat pe Théo Sarapo. În rest, povestea ei a pendulat între triumfuri, căderi, alcool, morfină și spiritism.

22
/12
/15

În anii '50 ai secolului trecut, Nicolae Labiş (2 decembrie 1935 - 22 decembrie 1956) şi Nichita Stănescu erau doi poeţi foarte tineri, în plină ascensiune. Amândoi au devenit rapid celebri. Mai întâi Labiş. Puţin mai târziu, Nichita.

16
/12
/15

În urmă cu aproape două secole și jumătate se năştea la Bonn, în Germania, Ludwig van Beethoven, unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii. Ziua de 16 decembrie este considerată data de naştere a lui Beethoven, deoarece se ştie că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectivă copiii erau botezaţi la o zi după naştere.

30
/11
/15

Actorul care l-a interpretat pe Cetăţeanu’ turmentat în „Scrisoarea pierdută”, distribut de însuşi I.L.Caragiale, s-a născut pe 1 decembrie 1869 şi a decedat pe 17 martie 1940. A fost un artist talentat, dar și un chefliu de pomină.