AIFF, festivalul care arată fațetele cinema-ului american independent
https://www.ziarulmetropolis.ro/aiff-festivalul-care-arata-diversele-fatete-ale-cinema-ului-american-independent/

INTERVIU „Nu a existat o singură direcţie „autoritară” în selecţie. Ne-am ghidat după anumite titluri pe care am simţit nevoia să le arătăm, titluri care ne-au plăcut foarte mult şi reprezentau mai multe faţete al cinema-ului american contemporan”, spune Andrei Tănăsescu, curatorul AIFF (12-18 aprilie).

Un articol de Ionuţ Mareş|11 aprilie 2019

Inițiat de Cristian Mungiu în 2017, American Independent Film Festival (AIFF – Festivalul Filmului American Independent) a ajuns la a treia ediție, care are loc între 12 și 18 aprilie la Cinema PRO și Cinema Muzeul Țăranului din București.

Programul complet al festivalului și detaliile despre invitați, evenimente conexe și bilete pot fi accesate aici

La prima ediție, invitatul special a fost celebrul actor și, ocazional, regizor Ethan Hawke, iar în 2018 – starul american de origine română Sebastian Stan. În acest an, invitat special este regizorul american Roberto Minervini.

Începând din 2018, curator al AIFF este Andrei Tănăsescu. El mai colaborează, printre altele, cu Festivalul Internațional de Film de la Toronto și cu Les Films de Cannes à Bucarest.

Într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Andrei Tănăsescu vorbește despre cum a făcut selecția pentru ediția din 2019 a AIFF, despre filmele din program, despre cinema-ul pe care îl practică invitatul special, dar și despre cauzele cvasi-absenței filmelor americane independente din circuitul cinematografelor din România.  

 

Ionuț Mareș: Cum ai făcut selecția din acest an? După ce te-ai ghidat?

Andrei Tănăsescu: Trebuie menționat în primul rând că selecția a fost făcută împreună cu echipa AIFF, fiind un proces la care ne-am consultat încontinuu unii cu alții.

Nu a existat o singură direcție „autoritară”. Mai degrabă ne-am ghidat după anumite titluri pe care am simțit nevoia să le arătăm, titluri care ne-au plăcut foarte mult și reprezentau mai multe fațete al cinema-ului american contemporan.

Aș zice că procesul a fost unul „organic”. Erau câteva titluri pe care vroiam de anul trecut să le arătăm (dar nu am putut din varii motive), așa că ele au fost prioritare pentru noi (de exemplu „Diane”, „Mandy”, „The Intruder”).

Completarea programului a venit apoi de la sine, căutând filme care acopereau și alte genuri sau teme nereprezentate deja în selecție.

Ce tip de filme vom vedea?

Cred că anul acesta am reușit să construim un program cât se poate de variat, având filme pentru toate gusturile și vârstele. Un festival cu „de toate” – dar menținând, totuși, elementul unitar de Cinema.

În primul rând, aș mentiona double-bill-ul debutanților Crystal Moselle și Jonah Hill, respectiv „Skate Kitchen” și „Mid90s”, două filme care dezvoltă genul de coming of age al unor adolescenți prin prisma comunităților costale de skateboarding (New York și Los Angeles). E o proiecție specială, la care vom avea o discuție și despre cultura de skateboarding din București (și despre oraș în sine ca spațiu mai mult sau mai puțin primitor pentru asemenea culturi urbane).

Proiecțiile pentru adolescenți continuă cu un alt debut, „Eighth Grade”, al lui Bo Burnham (stand-up comedian și actor – Sergiu din serialul „Comrade Detective”), un portret înduioșător de autentic al adolescentei Kayla, aflată în pragul pubertății și trecerii către liceu (în toată stângăcia și stânjeneala ei).

Anul acesta ne-am dedicat mai mult filmelor care împing limbajul cinematografic cu o forță vizuală și sonoră transcendentală. „Vox Lux”, „Mandy” și „The Mountain” formează un triptic spectaculos care sintezează puterea de creație și de distrugere a „artei”.

„Vox Lux”, al doilea film al actorului-regizor Brady Corbet, aduce în prim-plan ascendența și „dulcea autodistrugere” ale unei artiste de muzică pop, interpretată de Natalie Portman. Existența simbiotică dintre idolii pop și mass-media este redată cu un panache vizual impresionant, completat de o coloană sonoră atât glossy (cântece compuse de Sia), cât și tenebroasă (coloana sonoră creată de regretatul artist art-pop Scott Walker).

Continuând firul vizual-sonor senzorial, al doilea lungmetraj al lui Panos Cosmatos (fiul regizorului care a făcut „Rambo” și „Cobra”, George P. Cosmatos), „Mandy” (selecționat la Sundance și Quinzaine des Realizateurs) este o poveste de dragoste filtrată printr-o viziune psihedelico-fantastică augmentată de avalanșa sonoră creată de regretatul Jóhann Jóhannsson (împreună cu muzicianul Stephen O’Malley). Nicholas Cage face unul din rolurile carierei sale, tranformându-se dintr-un bărbat cald, calm și tandru într-o forță divino-răzbunatoare după ce iubita sa este omorâtă de un cult religios.

Tripticul este încheiat de noul film al lui Rick Alverson, „The Mountain”, care aduce o distribuție neașteptată (Tye Sheridan, Jeff Goldblum, Denis Lavant și Udo Kier!) într-un film asemănător de straniu. Pe cât de zgomotos este „Mandy”, pe atât de tăcut și introvertit este „The Mountain”, un film foarte atent la cadrele și culorile ce aduc aminte de Edward Hopper, cu o atmosferă demnă de David Lynch și cu o poveste de o ambiguitate cerebrală cât se poate de surprinzătoare. Tye Sheridan se dovedește a fi un actor cu un potential fenomenal, amintind de fizicalitatea lui Tom Hardy și de idiosincraziile de gesticulare ale lui Barry Keoghan. El interpretează rolul unui tânăr introvertit ce descoperă lumea în cruzimea și frumusețea ei, asistându-l pe doctorul în lobotomie jucat de Jeff Goldblum.

Toate trei filme sunt opere care necesită vizionarea în sala de cinema, beneficiind de impactul audio-vizual al acesteia.

Totodată, nu se pot uita capetele de afiș, precum filmul de deschidere, „The Sisters Brothers” (western-ul regizat de Jacques Audiard în România, care ne va onora cu prezența la ambele proiecții), „First Reformed” (revenirea în forță a lui Paul Schrader, care va participa, prin Skype, la Q&A-ul de sâmbătă seara) și „The Old Man and The Gun”, care anunță retragerea lui Robert Redford din actorie.

Invitatul special al acestei ediții este regizorul Roberto Minervini. Este mai puțin cunoscut în România, dar este unul dintre cei mai apreciați cineaști americani independenți ai momentului, cu filme mereu prezente în marile festivaluri. Prin ce se remarcă cinema-ul său?

Roberto Minervini și-a creat un adevărat univers cinematografic portretizând sudul Americii, urmărind mereu o direcție empatică și poetică prin felul în care își observă personajele. Cinema-ul lui se află undeva la marginea dintre ficțiune și documentar – realitatea pe care o capturează este atât de tandră și sensibilă, încât sugerează „construcția” narațiunii cinema-ului de ficțiune, dar totodată nu se sfiește să arate cruditatea, durerea și răutatea ce aparțin umanității.

Este genul de regizor care se duce în mijlocul comunităților „celor uitați” de globalizarea economiei americane, în mijlocul celor afectați de criza drogurilor, oferindu-le o empatie rar întâlnită și primind în schimb o intimitate cinematografică spectaculoasă.

În ciuda carierei sale destul de scurte, Minervini a avut nenumerate retrospective în lume (Toronto Cinematheque, Viennale), și ne bucurăm nespus că îl vom avea ca invitat special. El își va prezenta filmele „The Other Side” (2015) și „What You Gonna Do When the World’s on Fire?” (2018) și va susține un masteclass pe 16 aprilie.

De asemenea, suntem foarte fericiți cu selecția lui pentru carte blanche-ul „American Perspectives”, unde vom arăta filmele „The Intruder” (r. Roger Corman, 1962), „Wanda” (r. Barbara Loden, 1970) și „Tchoupitoulas” (r. Bill & Ted Ross, 2012).

Proiecțiile din programul dedicat lui Minervini sunt organizate în colaborare cu revista Film Menu.

Care sunt cele mai noi și mai originale nume din cinema-ul american independent al momentului, ce merită urmărite?

Aș prefera să fac o listă personală care, pe lângă regizorii din edițiile AIFF, îi cuprinde pe Jennifer Reeder, Joel Potrykus, Jared Hess, Robert Greene, A.J. Edwards, James Gray.

De ce crezi că multe dintre aceste filme, și mă gândesc în special la cele care au pe afiș vedete precum Ethan Hawke, Robert Redford, Natalie Portman sau Nicolas Cage, nu ajung totuși să fie distribuite în cinematografele din România?

Recunosc că tot nu înțeleg cum filmul lui Paul Schrader nu a fost arătat în România până la ediția noastră – este un film cu totul remarcabil, perfect ritmat, jucat, compus, etc. (ca să nu mai spunem de cache-ul lui Ethan Hawke ca actor și referințele la „Taxi Driver”, nominalizarea lui Schrader la Oscaruri, etc.).

E posibil ca atracția filmului american să fi dispărut de pe marile ecrane și să se fi mutat pe platforma mult mai accesibilă și „comercială” a VOD/TV-ului.

Ar mai fi și costurile implicate în achiziția acestor filme pentru distribuție (și posibila lipsă de subvenții de la Programul Media al UE, având în vedere că nu sunt filme (sau nici măcar co-producții) europene). Deja distribuția filmelor art-house în cinema-uri este precară din cauza pirateriei, a lipsei de cinema-uri ș.a.m.d., așadar un film american presupune un risc mai mare pentru distribuitori.

Mă bucur totuși că putem oferi spectatorilor bucureșteni și ieșeni (o ediție restrânsă a AIFF are loc și la Iași, pe 11 și 12 aprilie – n.r.) această selecție de filme care vor căpăta altă viață pe ecranul de cinema.

Credit foto: Ionuț Dobre

19
/08
/19

Lungmetrajul „Ivana cea Groaznică”, regizat de Ivana Mladenović, a câștigat premiul special al juriului secțiunii Cineasti del Presente din cadrul Festivalului de Film de la Locarno, care s-a încheiat sâmbătă. Premio speciale della giuria CINÉ+ constă într-o campanie de promovare în valoare de 25.000 de franci elvețieni acordați de canalul francez de televiziune pentru lansarea filmului câștigător în cinematografele din Franța.

16
/08
/19

CRONICĂ DE FILM În cel mai nou film al său, „Once Upon in... Hollywood” (2019), Quentin Tarantino e interesat mai puţin să creeze suspans sau să ofere acţiune, şi mai mult să redea cu melancolie ceea ce se presupune a fi sfârşitul unei epoci în cinema-ul american - finalul anilor `60.

16
/08
/19

Din cele peste 1500 de producţii înscrise în cele trei secțiuni competiționale din cadrul Bucharest International Dance Film Festival 2019 au fost selectate 43 de scurtmetraje, din 18 țări de pe întreg mapamondul. Competiția internațională cu secțiunile  - Time Stand Witness, The Road not Taken și Acts of Rebellion -  cuprinde 30 de filme, din 15  țări. Bucharest International Dance Film Festival se va desfasura in perioada 4 - 8 septembrie 2019.

15
/08
/19

Sriitorul Vasile Ernu ("Născut în URSS", "Ultimii eretici ai Imperiului", (2009); "Bandiţii") a văzut aseară ultimul film scris, regizat şi jucat de Casey Affleck  și a scris despre el în această dimineață, pe pagina sa de facebook. Cinefilii care nu se tem de spoilere se pot bucura astfel de un text savuros. Din păcate, "Light of My Life" nu este încă disponibil în cinematografele din România.

15
/08
/19

Raoul Taburin este un geniu al bicicletelor. Poate depista orice defecțiune doar folosindu-și auzul. Puțini ar crede că Raoul ascunde un secret care îl bântuie și pe care a tot încercat să-l împărtășească: în ciuda experienței sale de mecanic, Raoul nu-și poate ține echilibrul pe două roți. SECRETUL LUI RAOUL TABURIN/ RAOUL TABURIN, o poveste fermecătoare despre biciclete și sindromul impostorului, imaginată de scenaristul filmului Amélie, va fi lansat în cinematografele din România pe 23 august.

14
/08
/19

Joi, 15 august, începând cu ora 19.00, are loc avanpremiera celei de-a patra ediții a DokStation Music Documentary Film Festival, la Fabrica Gastropub (Splaiul Unirii, 160). În Avanpremiera ediției a 4-a a DokStation, va fi proiectat, în premieră națională, filmul documentar Sting : A Free Man (2017, regia: Julie Veille), precedat de o selecție muzicală din discografia Sting și The Police. Intrare liberă.

13
/08
/19

Deja aclamat de critici și așteptat de cinefilii din lumea întreagă, cel de-al nouălea film al lui Quentin Tarantino, “Once Upon A Time In Hollywood” / “A fost odată la… Hollywood”, se lansează săptămâna aceasta în cinematografe. Cu o distribuție impresionantă, producția Sony Pictures va avea premiera pe marile ecrane din România vineri, 16 august 2019, și se anunță drept una dintre cele mai “fierbinți” lansări ale verii.

13
/08
/19

"Blondele sunt cele mai potrivite victime. Ele sunt asemeni zăpezii virgine în care ies la iveală urmele însângerate." - Alfred Hitchcock. Se împlinesc, astăzi, 120 de ani de la nașterea cineastului considerat „maestrul suspansului”. 

13
/08
/19

În luna august Happy Cinema București prezintă trei documentare din seria “Expoziții pe marele ecran”: din 16 august Van Gogh & Japan, din 23 august Young Picasso și din 30 august Goya: Visions of Flesh and Blood.

12
/08
/19

CRONICĂ DE CARTE Exponent al Generației `70 și probabil singurul în relații strânse cu Noul Cinema post-2000, regizorul Iosif Demian se destăinuie într-o necesară carte-interviu realizată de Laura Dumitrescu – „Iosif Demian. Note de autor”, recentă publicată, în ediție bilingvă (română și engleză), de iadasarecasa, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC).

10
/08
/19

Evenimentul FILME ÎN AER LIBER a început marți, 6 august, pe Faleza Cazino din Constanța, într-un nou sezon de cinema în aer liber, care va avea loc până pe 18 august. Anul acesta este programată o selecție specială, ce cuprinde unele dintre cele mai bune comedii, filme de aventuri și filme pentru copii și familie ale tuturor timpurilor.